Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Prahova Subcarpatică. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Situată în partea de sud-vest a Carpaților de Curbură, pe cel mai bătut drum al țării, care venea din Transilvania, peste pasul Predealului, și se ducea până la mare, Prahova subcarpatică poartă urmele unei locuiri continue încă din neolitic și chiar dinainte. În perioada medievală și cea modernă, până în secolul XX, spațiul cultural, economic și social al Prahovei a fost puternic influențat de statutul de oameni liberi (moșneni) al locuitorilor, care a constituit punctul de plecare pentru modul de organizare și dezvoltare a așezărilor din zonă. Astăzi, Prahova subcarpatică se desprinde ca entitate etnografică cu identitate proprie și peisaj arhitectural rural specific, ale cărui caracteristici au fost riguros înregistrate în Ghidul de Arhitectură dedicat Prahovei Subcarpatice, elaborat de Grupul de lucru RURAL din cadrul Ordinului Arhitecților din România.
Prahova Subcarpatică. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Despre locuitorii zonei subcarpatice a Munteniei, Henri H. Stahl nota, în “Civilizația vechilor sate românești” (1968): Țăranii români liberi, moșneni și răzeși, cu deosebire cei așezați în satele de la poalele Carpaților, au făurit o civilizație rurală care (...) a dovedit o putere de creație culturală care uimește pe oricine ajunge să o cunoască. Una dintre principalele caracteristici ale limbajului arhitectural dezvoltata aici o constituie puternica legătură dintre mediul construit și cel natural. Modelele de arhitectură utilizate denotă o preocupare aparte pentru a materializa poziția socială însemnată a locuitorilor moșneni. Aici, tramele satelor s-au dezvoltat organic, fiind modelate de tipul de proprietate funciară practicat în zonă, în conjucție cu caracteristicile geografice și de habitat.

 

După cum nota Călin Hoinărescu în “Habitatul rural tradițional prahovean” (editura Restitutio, Ploiești, 2013), citat de autorii ghidului, teritoriul aferent satului, denumit moșie, se afla în proprietatea perpetuă a obștii de săteni... acești săteni erau coproprietarii unor importante suprafețe din teritoriu. Formau o clasă socială distinctă, mai aproape de cea a boierilor decât de cea a țăranilor. În interiorul moșiei unui sat apăreau sate tinere, inițial cătune sau așezări sezoniere. Când populația se înmulțea și amenința buna funcționare a vieții și activității agricole, familiile tinere erau dirijate spre aceste cătune sau așezări sezoniere. Acest lucru era posibil datorită controlului pe care comunitatea îl exercita asupra întregii moșii a satului. Cu vremea, cătunele deveneau autonome și se închegau în jurul bisericilor care se ridicau și în aceste locuri, iar obștea satului vechi atribuia o parte din moșia sa noii localități care își dobândea în acest fel autonomia deplină. Prin mecanismul expus anterior, comunitățile sătești autonome au controlat eficient dezvoltarea localităților și creșterea populației.

 

Astăzi, satele din zonă provin predominant din așezări moșnenești, oferind continuitate patrimoniului cultural, istoric și artistic rămas de la aceștia: sate pitorești și clădiri valoroase, care în prezent sunt încadrate în categoria arhitectură vernaculară – termen folosit mai recent. În prezent, exemplare ale acestei moșteniri sunt expuse și în muzee ale satului din țară. Există încă sate cu un număr foarte mare de clădiri care, deși nu sunt în Lista Monumentelor Istorice, sunt valoroase din punct de vedere istoric, cultural și arhitectural. Construcțiile tradiționale din comuna Provița de Sus unde, una din cinci case are această calitate, sunt un exemplu în acest sens.

 

Caracteristicile care definesc așezările sunt:

Trama stradală sinuoasă. Acesta este un tip de organizare cu dezvoltare liberă și în timp îndelungat, care oferă elemente vizuale de surpriză de-a lungul străzii.

Relație puternică mediu natural – mediu construit. Cadrul natural interferează mult cu cel antropic. Vetrele satelor cuprind mari suprafețe de teren liber, iar casele sunt așezate pe parcele mari, înverzite.

Plantațiile din intravilan. În vetrele satelor se întâlnesc mai multe categorii de folosință ale parcelelor, pe lângă curți și construcții: pădure, livadă, fâneață, fâneață cu pomi, fâneață împădurită, vii, teren agricol. Aceste tipuri de teren în intravilan întăresc relația dintre mediul construit și cel natural.

Amplasarea locuințelor. În cadrul gospodăriilor, ocuparea terenului cu zone construite este redusă. Densitatea construcțiilor este mai mare de-a lungul drumurilor principale și în zonele unde s-au impus regulamente urbanistice moderne.

Locuințe izolate. Clădirile de locuit sunt așezate liber în interiorul parcelei și la o oarecare distanță față de construcțiile anexă.

Locuințele orientate după punctele cardinale. În general, locuințele tradiționale se așază cu fațada principală spre sud, sud-est, sud-vest, la prima vedere fără nici o legătură cu poziția străzii.

Clădirea constituie capăt de perspectivă. Fiecare clădire apare la rîndul ei în câmpul vizual al trecătorului ca obiect principal. Casa se dezvăluie în multiple poziții. Locuințele sunt privite în mod dinamic, dejur împrejurul volumului, toate fațadele devenind importante.

 

Autorii ghidului cartografiază cu atenție și rigurozitate toate caracteristicile gospodăriei tradiționale prahovene, de la amplasarea pe lot a construcțiilor la tipologia planimetrică, sistemul constructiv folosit, gabaritele și proporțiile. De asemenea, lucrarea analizează atât specificul elementelor de construcție utilizate (acoperiș, pereți, temelie, tâmplărie și goluri, fațade), cât și construcțiile anexă, amenajările exterioare și spațiul public, formulând prevederi clare pentru încadrarea noilor construcții în specificul local și pentru armonizarea reabilitărilor de construcții existente cu tradiția zonei.

 

Ghidul se aplică în toate satele de pe teritoriul administrativ al următoarelor localități: Adunați, Aluniș, Apostolache, Ariceștii Zeletin, Bălțești, Bănești Bătrâni, Bertea, Brebu, Călugăreni, Cărbunești, Ceptura, Cerașu, Chiojdeanca, Cocorăștii Mislii, Cornu, Cosminele, Drajna, Dumbrăvești, Fântânele, Gornet, Gornet-Cricov, Gura Vadului, Gura Vitioarei, Iordăcheanu, Izvoarele, Jugureni, Lapoș, Măneciu, Păcureți, Plopu, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Posești, Predeal-Sărari, Provița de Jos, Provița de Sus, Salcia, Sângeru, Scorțeni, Secăria, Starchiojd, Surani, Șoimari, Șotriile, Ștefești, Talea, Tătaru, Teișani, Telega, Vadu Săpat, Valea Călugărească, Valea Doftanei, Vărbilău, Vâlcăneștii.

 

Colectiv de elaborare:

Echipă: arh. Cornelia-Elena Zaharia, arh. Claudia-Georgeta Pîrvu, Grupul Rural al O.A.R.

Consultanți de specialitate: arh. Călin Hoinărescu, etnograf dr. Ana Bârcă

Tehnoredactare: arh. Emilia Țugui

 

Consultați mai jos integral Ghidul de Arhitectură pentru Prahova Subcarpatică


 Salvează pdf