Hunedoara. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Teritoriul actual al județului Hunedoara a cunoscut toate etapele istoriei Sud-Estului Europei, de la primele semne ale locuirii preistorice, până în timpurile moderne. Atât evenimentele generale, regionale, cât și fenomene locale, cu manifestări specifice, au modelat peisajul cultural al zonei. După cum observă autorii ghidului însă, de-a lungul întregii istorii așezările omenești au păstrat  o relație firească cu elementele mediului natural, facilitându-le geneza și evoluția.

Dintre toate etapele parcurse,  Evul Mediu și perioada premodernă sunt cele care definesc structurile locale în cea mare măsură.

Ridicarea Josefină (1769 ‒ 1772) surprinde realitățile zonale într-un moment de cumpănă, reprezentând, practic, sfârșitul Evului Mediu în zonele proaspăt intrate în componența Imperiului Habsburgic.

După integrarea acestei regiuni în Imperiul Habsburgic, începe reorganizarea administrativă (secolul al XVIII-lea) și apar în zonă caracteristicile arhitecturale specifice perioadei, cu o întârziere de 1 ‒ 2 secole față de restul Europei, sau se reedifică cele existente: arhitectura de apărare (fortificația bastionară de sub Cetatea Devei), rezidențială (Magna Curia și Parva Curia ‒ Deva ‒, Barcea Mică, Zam ‒ castelul Nopcsa ‒; Brănișca, Gurasada – conacul Klobosiski ‒, Bobâlna – castelul Veress ‒, Sântămăria Orlea – castelul Kendeffy ‒, Săcel – castelul Nopcsa, Păclișa – castelul Pogány, Mintia – castelul Gyulay Ferencz).

În aceeași perioadă, încep edificările/reedificările de mănăstiri și biserici, adoptându-se stilul baroc. Exploatările miniere, carierele de piatră și activitățile de prelucrare a materiilor prime sunt bine dezvoltate în această perioadă.

În epoca modernă (începând cu secolul al XIX-lea), au loc transformări ale zonelor centrale; exemple concludente ar fi: Baia de Criș, Bunilă, Ciungani, Birtin, Zam, Bulzeștii de Jos, Bulzeștii de Sus, Obârșa, Rișculița, Leaut, Dobrot, Ribița, Vața de Jos, Lăpugiu de Sus, Rușconi, Tisa, Lăpușnic, Bătrâna, Muncelu Mare, Leleșe, Ruda, Orăștioara de Jos, Orăștioara de Sus, Bucium, Ludeștii de Jos.

În același timp, există sate care conservă o bună parte din structurile tradiționale, acoperind toate mediile geografice locale și tipologiile de organizare. Aici, reedificările din secolele XIX – XX s-au realizat în aceleași matrici ale structurilor medievale sau premoderne, astfel încât majoritatea cazurilor reprezintă mixaje de arhitectură și urbanistică datând din ultimele trei ‒ patru secole.

Timpurile moderne, mai puțin perioada comunistă, nu fac decât să completeze structurile existente, fără a le modifica. Comunismul nu a acționat major în ariile rurale, astfel încât există încă arii istorice neafectate sau puțin afectate de comunism.

După 1989, perioada se caracterizează prin intervenții multiple asupra mediului construit existent, istoric sau nu, fără să țină cont de  necesitatea prezervării valorilor  culturale și istorice.

Studiind specificul peisajului cultural rural, autorii ghidului rețin cadrul natural divers, alcătuit din din munți, dealuri și văi mai mult sau mai puțin line, care au influențat modelele de locuire și tipurile de așezări care s-au dezoltat aici.  

Peisajul cultural rural al județului Hunedoara, generat de relația dintre mediul natural și cel artificial, se caracterizează prin predominanța naturii, prezența omului fiind mai discretă. În general, gospodăriile sunt amplasate în vale, lângă albia râurilor, iar terenurile agricole se întind pe dealurile înconjurătoare. Peisajul rural este constituit din așezări dense, situate în apropiere de albia râului, sau din așezări dispersate în văi. Pe lângă gospodării, parcelar și drumuri, mai există o serie de elemente care conferă specificitate peisajului cultural: pășuni, livezi, ogoare, vii, terenuri agricole, căpițe de fân, fânațe. 

Având în vedere faptul că populația dominantă, într-un cadru temporal mai larg, a fost constituită din români și maghiari (mai puțini), satele s-au dezvoltat spontan și organic, gospodăria rurală funcționând ca un tot unitar. Se poate spune că construcțiile de locuit aparțin unei arhitecturi vernaculare autentic românești.

În general, gospodăriile se subordonează terenului.

În cazul așezărilor adunate, imaginea foarte clar conturată a satelor le face  să se desprindă din peisaj. În albia râului ele sunt dense, fiind aproape de resurse, iar către culmi se răresc.

Satele amplasate pe culmi sau cele greu accesibile se caracterizează printr-o densitate redusă a gospodăriilor, acestea înglobând o mare parte din terenul agricol; astfel, proprietatea devine un element definitoriu în configurarea și amplasarea construcțiilor (casă, șură, grajd etc.) pe lot, iar orientarea față de punctele cardinale capătă o mai mare pondere, ulița (drumul) pierzându-și din importanță. În această situație, gospodăriile sunt plasate la distanță mare unele față de celelalte, iar trama stradală este sinuoasă, urmând particularițățile terenului.

Autorii ghidului inventariază atent tipologiile de sate și de gospodării întâlnite în cele 6 zone ale județului Hunedoara, respectiv Țara Hațegului, Valua Jiului, Ținutul Orăștiei, Țara Zarandului, Valea Mureșului de Jos și Ținutul Pădurenilor, procedând apoi la cartografierea tuturor elementelor de specific al limbajului arhitectural, după modelul general al ghidurilor de arhitectură precedente. Astfel, lucrarea înregistrează tipurile de amplasamente pe lot și sistemele constructive utilizate, structura caselor de locuit și a anexelor gospodărești, specificul elementelor de construcție (acoperiș, pereți, fundații, fațade, tâmplărie și goluri, porți și împrejmuiri), tipurile de amenajări exterioare și configurația spațiului public, formulând în același timp recomandări de încadrare a noilor demersuri edilitare în specificul local.

Consultați mai jos integral textul Ghidului de Arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural dedicat județului Hunedoara

 Salvează pdf Full screen