Unde construim gardul și ce reguli trebuie să respectăm
Gardul este privit în general ca o formă de delimitare a proprietății cu valențe practice și estetice, dar în cele ce urmează vom vorbi despre aspectele legale ale construcției, întreținerii și reparării lui. Este un subiect extrem de important, care vizează poziționarea, dimensiunile, estetica, finanțarea și chiar materialele. La realizarea unui gard trebuie să ținem cont de limita proprietății în raport cu vecinii și de siguranța tuturor celor care utilizează sau trec prin spațiile respective. Litigiile legate de acest subiect sunt numeroase și este de preferat să știm ce ne este permis și ce nu, pentru a evita rezolvarea problemelor în instanțele de judecată.
Pentru început, este bine să știm că îngrădirea terenului este un drept, și nu o obligație; cheltuielile aferente vor fi suportate de proprietar sau proprietarii învecinați, având grijă să fie respectate limitele proprietății. Există situații în care împrejumuirea este obligatorie, dar aceasta la cererea autoritățile locale, atunci când este vorba de terenuri care pot deveni zone de depozitare a gunoaielor, refugiu pentru câini fără stăpân etc. De asemenea, vom specifica faptul că gardul este doar una dintre formele de îngrădire posibile, existând și varianta unui șanț, zid sau altă formă de despărțitură care să limiteze proprietatea. Ca orice construcție, va trebui păstrat în bună stare și va fi reparat atunci când devine o sursă de pericole. Dar să vedem care sunt cele mai importante reguli de care trebuie să ținem cont:
• Realizarea gardului necesită autorizație de construire – iată o prevedere pe care mulți nu o iau în calcul, intrând sub incidența legii. Legea 50/1991 specifică acest lucru, exceptând lucrările de reparații la un gardurile existente, precum și gardurile mobile sau gardurile vii. Dacă se face doar o reparație care nu implică modificări asupra structurii de rezistență și aspectului general, nu este nevoie de nicio autorizare. Așadar, cel care construiește un gard de la zero trebuie să solicite autorității locale competente un certificat de urbanism pentru obținerea autorizației de construire a împrejmuirii perimetrale, respectiv să aibă un proiect vizat de un arhitect și, foarte important, titlul de proprietate asupra terenului.
• Gardul construit la limita dintre două terenuri cu proprietari diferiți sunt considerate bunuri comune ale acestora, deci, teoretic, trebuie construit sau renovat de amândoi în egală măsură. Atunci când unul decide că își dorește un gard, celălalt este obligată să contribuie la realizarea acestuia. Ce se petrece atunci când unul refuză sau cei doi nu se înțeleg asupra proiectului, materialelor sau designului (poate fi vorba și despre faptul că unul dintre ei nu își permite efortul financiar respectiv)? Așa cum se întâmplă în multe cazuri, cel mai cu dare de mână va realiza lucrarea fără a pretinde nimic celuilalt, în afară de a-i cere acordul. Dar la fel de bine îi va putea cere în instanță banii investiți celui care nu a contribuit corespunzător; cum puterea financiară a celor doi poate fi diferită, se poate ajunge la o reducere a sumei, dar aceste lucruri se rezolvă doar în instanță.
• Este permis ca gardul să fie realizat de un singur proprietar, dar aceasta doar pe terenul său, fără a trece dincolo de linia de hotar și fără a depăși dimensiunile prevăzute de legislație și de regulamentele urbanistice locale.
• În realizarea gardului se va ține cont de retragerile față de construcțiile existente (sau care vor urma să apară). Acestea vor fi prevăzute oricum în certificatul de urbanism pentru obținerea autorizației de construire.
• Limitele terenului (sau terenurilor învecinate) trebuie să fie clare, stabilite în cartea funciară, cu prevederea coordonatelor stereografice, într-un format actualizat la legislația actuală (în timp, au fost folosite diverse sisteme: Gauss-Kruger, Stereo 1970, respectiv WGS 84, măsurat cu GPS). Pentru a fi evitate neplăceri ulterioare, este bine să existe un acord scris între vecini, specificând unde va fi construit gardul, acord semnat la notar pentru a avea valoare oficială.
• Gardul nu trebuie să aducă neajunsuri niciunuia dintre cei doi vecini, cum ar fi umbrirea excesivă. Legislația prevede că înălțimea până la coamă nu trebuie să depășească doi metri, suficient pentru a garanta protecția proprietății, cu excepția cazului în care regulile locale de urbanism permit derogări de la această normă. O înălțime mai mică este posibilă, desigur, dar cu aceasta cei doi vecini trebuie să se pună de acord. Dacă unul dintre ei dorește un gard peste dimensiunea convenită (să zicem ridicarea de la 1,6 m la 2 m, limita maximă), acesta va suporta efortul financiar suplimentar, inclusiv va sacrifica din terenul său pentru îngroșarea zidului. O speță destul de problematică este cea în care unul dintre vecini își supraînalță terenul, astfel încât înălțimea gardului poate deveni motiv de litigiu. Există unele prevederi care țin de protecția mediului sau scurgerea apelor, respectiv regulamentele urbanistice locale, care să fie de folos, dar fiecare situație are specificul ei și... nu se poate rezolva decât cu un avocat bun. O înțelegere amiabilă, eventual cu ajutorul unui mediator, este totdeauna de preferat. Nu în ultimul rând, trebuie spus că gardul va permite scurgerea apei de pe el pe ambele părți, așadar vom avea grijă să nu realizăm deasupra pante care să orienteze apa spre proprietatea vecină.
• Când este vorba despre terenuri aflate în coproprietate (spații comune, de exemplu), este bine ca gardul, ca și orice îngrădire, să fie realizat cu acordul tuturor proprietarilor; el poate fi construit de toți proprietarii sau de o parte a lor, dacă nu îi afectează pe ceilalți în dreptul lor de a se folosi de zona delimitată așa cum doresc.
• Numeroase probleme apar atunci când gardul depășește limita corectă, fiind amplasat pe terenul vecin, cu câteva zeci de centimetri sau chiar mai puțin; uneori, poate fi un abuz, alteori o acțiune cu bună credință, ori o situație moștenită despre care cel avantajat pe nedrept nici nu este conștient (trasarea greșită a limitelor de proprietate nu este rară). Se întâmplă ca ”păgubitul” să nu aibă altă idee decât să dărâme construcția respectivă, considerând că este ”pe proprietatea sa”. Nimic mai greșit! Împotriva acestei fapte se poate face plângere penală pentru distrugere, chiar dacă gardul se află poziționat greșit. Iar dacă poziția gardului este corectă, se poate vorbi de violare de domiciliu. Calea legală este o notificare și apoi o acțiune în instanță împotriva vecinului care a depășit limita, iar, după o decizie definitivă, se poate demola gardul, pe cheltuiala vecinului, care va trebui să suporte și costurile expertizelor necesare.
