Suprafața Echivalentă Termic și buna funcționare a caloriferelor
În contextul noilor reglementări care impun instalarea de contoare de căldură sau repartitoare de costuri pentru încălzirea apartamentelor deservite de furnizori locali de energie termică, am vorbit despre importanța acestor aparate și modul lor de funcționare. Aici am menționat un parametru, Suprafața Echivalentă Termic (SET), care stă la baza calculelor după care sunt evaluate costurile și emise facturile. Este cazul să dăm câteva detalii despre SET, deoarece mulți beneficiari ai serviciilor respective au senzația că facturile sunt calculate oarecum arbitrar, ceea ce nu este deloc adevărat.
Pentru început, trebuie spus că aceste reguli se aplică atât celor conectați la rețelele locale existente de zeci de ani, realizate în perioada comunistă, cât și instalațiilor noi, din clădiri și condominii construite recent, care au convenit să împartă costurile unor centrale termice de uz comun. Miza este nu doar realizarea unor economii prin controlul consumului sau evitarea pierderilor, ci și stabilirea unor reguli clare de împărțire a costurilor, pentru a evita inechitățile și situațiile controversate.
Astfel, într-un litigiu pe această temă, pot fi invocate în instanțele de judecată expertize ale unor specialiști, evitându-se arbitrarul și abuzul. Specialiștii în instalații au pus la punct metode de calcul (care nu sunt accesibile celor nefamiliarizați cu domeniul), conforme cu normativele europene, după care pot evalua cu o marjă optimă consumul fiecărui element de instalație termică. Un aspect important este faptul că factura nu reflectă doar căldura primită prin intermediul caloriferelor din interiorul unui apartament; sunt luate în calcul și țevile instalațiilor termice (cele neizolate), precum și caloriferele și țevile din spațiile comune, care își aduc și ele un aport demn de menționat la confortul termic creat.
Suprafața Echivalentă Termic a unui corp de încălzire (SET) este o mărime convențională ce caracterizează puterea termică a acestui corp, respectiv cantitatea de căldură disipată către aer și celelalte obiecte ale apartamentului. Este cel mai important criteriu de repartizare a cheltuielilor de încălzire între unitățile locative racordate la aceeași sursă de căldură, fiind extrem de utilă în contextul eforturilor de creștere a eficienței energetice. În cadrul programelor de reabilitare termică, a fost necesară evaluarea consumului, pentru a determina care sunt lucrările incluse în procesul de reabilitare și ce se poate face pentru reducerea lui.
Așa cum menționam, calculele căldurii disipate prin calorifere și țevi sunt extrem de specializate, de aceea s-au stabilit niște repere, precum acest SET. O prevedere importantă a standardului SR ISO 3148, conform recomandărilor europene, este modificarea parametrilor nominali ai temperaturilor apei la tur și retur, respectiv temperatura ambientului. Astfel, de la valorile standard de 95 / 75 /18 °C, valabile până în 2001, s-a trecut la 90 / 70 / 20 °C, ceea ce arată un consum mai mic, în paralel cu creșterea gradului de confort. Un metru pătrat echivalent termic este de 453 W/m², deci dacă vrem să vedem cu aproximație care este SET-ul unui calorifer, vom împărți puterea termică a corpului de încălzire la 453 și vom obține o mărime exprimată în m², pentru valorile de 90 / 70 / 20 °C. Pentru căldura disipată de țevi, lucrurile sunt mai complicate. Oricum, calculele sunt efectuate cu ajutorul unor programe pe care le folosesc toți cei responsabili, adică firmele care montează repartitoare și le urmăresc.
Înainte de punerea în aplicare a reglementărilor de care am vorbit, s-a făcut un inventar al tuturor caloriferelor, aflate în apartamente sau pe spațiile comune, menționându-se modelele, dimensiunile și materialul folosit (fontă, oțel, aluminiu, cupru). Acestea sunt aspecte luate în calcul de către cei care stabilesc cuantumurile facturilor, reflectând cantitatea de căldură cedată de corpurile de încălzire. Calculele se fac la presiunea atmosferică de la nivelul mării, adică 1,013 bar.
În cazul în care un consumator (proprietarul unui apartament) își schimbă corpurile de încălzire sau face modificări asupra instalației, este dator să comunice aceste schimbări pentru a i se calcula după noua configurație; dacă nu o face, noile costuri nu vor mai reflecta situația din realitate. Bineînțeles, modificările pot fi pentru un plus de căldură (calorifere mai mari), sau pentru economisire (calorifere mai mici). În prima situație va fi în dauna vecinilor săi, parteneri în asociația de locatari, pentru că vor plăti cu toții surplusul de consum, în a doua situație va fi în dauna locatarului în cauză, pentru că va plăti aproximativ la fel pentru un consum mai mic.
În noile reglementări s-au accentuat și o serie de reguli privind modul de instalare și amplasamentul caloriferelor, pentru a ajuta la o citire corectă:
• Caloriferele trebuie montate sub fereastră – este una dintre regulile de bază, pe care unii nu o respectă, deși ar fi în beneficiul lor (dau prioritate unor considerente de altă natură – estetică sau de amenajare interioară). Peretele cu fereastră, care este amplasat spre exterior, va fi mai rece decât restul suprafețelor interioare, creând curenți de aer cu temperatură scăzută; acești curenți vor coborâ spre pardoseală, creând o senzație de disconfort termic și, implicit, nevoia de a crește cantitatea de căldură produsă. Uneori se recomandă chiar amplasarea unei folii reflectorizante între calorifer și perete, din aluminiu de regulă, care să respingă energia către cameră; problema care se pune este ce se întâmplă între folie și peretele rămas rece (poate apărea condensul), deci nu este o soluție sută la sută benefică.
• Trebuie să fie montate aparent – este contraindicat să mascăm caloriferele cu obiecte decorative, grătare din lemn, perdele/draperii sau rufe puse la uscat. Acestea opresc circulația aerului cald și, în plus, dacă repartitorul este liber, va înregistra un schimb de căldură mai mare, care nu se reflectă în realitate (caloriferul se află la temperatură ridicată, iar ambientul rămâne mai rece decât ar fi normal, cerând un consum mai ridicat). În acest context, trebuie să fim atenți cu așa-numitele ”calorifere decorative”, care pot avea forme originale și, în același timp, sunt mai greu de evaluat ca SET.
• Caloriferele sunt vopsite cu vopsea de culoare deschisă, fără pigmenți metalici. Oricât de mult am fi atrași de o vopsea argintie, aurie sau sau cu orice altă variantă de luciu, trebuie știu că pigmenții metalici reflectă radiațiile electromagnetice din gama infraroșu. Astfel, caloriferul, care transferă energie atât prin conducție și convecție, cât și prin radiație electromagnetică, își diminuează randamentul. De asemenea, trebuie evitate straturi suplimentare de vopsea aplicate caloriferului, care astfel cedează mai greu căldură către aer, vopseaua fiind de cele mai multe ori o rășină cu calități termoizolante, chiar și în straturi subțiri.
• Agentul termic intră în calorifer prin partea superioară – astfel, agentul termic (apa) circulă mai rapid prin calorifer, fiind ajutată și de gravitație, astfel încât randamentul corpului de încălzire crește substanțial, cu până la 25%-30%. Calea de ieșire (returul, cum se mai spune în limbaj comun) este poziționată în partea de jos.
