Sala de gimnastica in Tourrette Levens, Franta
Constuirea salii de gimnastica de la Tourrette Levens a fost realizata pe un teren in apropierea unei scoli gimnaziale si a salii de sport aferente. Noua cladire este dedicata elevilor si asociatiilor de gimnastica si a acrobatilor de circ pentru antrenamente.
Simplitatea programului i-a determinat pe arhitectii Heams et Michel sa se ocupe de latura plastica a proiectului. De fapt, zona dedicata antrenamentelor pentru circ a care urmareste dezvoltarea fizica si cea mentala a devenit un spatiu cultural, artistic si social. Proiectul arhitectilor prin forma si organizare este o alegorie a unui cort de circ. Ideea a fost simpla „o cutie din beton care a fost acoperita cu o panza”. Ascunderea sub „cort” devine misterioasa si ne determina sa percepem in mod diferit ceea ce inainte era un simplu spatiu. Arhitectii au dorit sa creeze un obiect sculptural ascuns si inghesuit intr-un invelis de beton, imprimat astfel incat sa para ca o imensa cortina. Culoarea galbena aprins ofera peretilor simpli un efect de dematerializare, accentuat si de faptul ca acestia stau pe un soclu vopsit intr-o culoare inchisa. Prin aceste artificii constructive ceea ce in realitate nu este decat o simpla sala de gimnastica capata o dimensiune artistica.
Arhitectii au ales in mod intentionat un volum simplu, un paralelipiped avand o latura de 14m si o inaltime de 8m, legat de cladirea scolii dar avand interpuse un hol de acces si spatii de depozitare care sunt mai joase. Prin prezenta sa, cladirea doreste sa completeze designul existent al dotarilor sportive devenind frontonul de sud.
Un singur material infasoara toate fatadele obiectului. Peretii sunt realizati din beton imprimat si vopsit denumit „beton drapat” a carui textura aminteste de cortina unei scene. Textura a fost obtinuta prin folosirea unor stante cu modele care difereau putin intre ele dar care aveau toate aceeasi inaltime ca a cladirii, fiind special realizate pentru executia acestui proiect. Peretii au fost cofrati pana sus si au fost turnati toti odata, pe toata inaltimea, pentru a nu exista rosturi orizontale. Rosturile verticale au fost mascate prin procesul de imprimare.
La interior, lumina naturala patrunde prin doua deschideri mari, care nu se observa de afara, un luminator patrat pozitionat central in acoperis si o fereastra orizontala pe fatada nordica.
In acest volum scara umana se regaseste in placarea perimetrala, pana la inaltimea de 2.50m cu panouri OSB rezistente la impact. Deasupra s-au folosit panouri din fibre lemnoase si vata minerala pentru o mai buna izolare. Tavanul a fost lasat simplu, cu betonul aparent.
Prin realizarea acestui proiect, ideea cladirii dispare in favoarea unui obiect sculptat in relatie cu contextul si programul. Motivul care a stat in spatele acestei interpretari pentru un astfel de spatiu arhitectural se regaseste in definirea stransei relatii care exista intre sport, circ, reprezentatii, arta si coeziune sociala.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.e-architect.co.uk
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
- muzica, preluarea apelurilor și volumul pot fi controlate direct de pe suprafața căștilor, cu Simple Touch;
- au un semnal puternic, astfel încât interacționează pe o rază de până la 9.1 m cu dispozitivul conectat;
- cu o singură încărcare, autonomia bateriei este de până la 6 ore, carcasa oferind încă 3 încărcări, pentru un timp total de până la 24 de ore de audiție, iar o încărcare rapidă de 20 de minute asigură până la 2 ore de audiție;
- sunt rezistente la transpirație și la apă (standard IPX4), astfel încât nu trebuie să stai cu grijă dacă le porți în condiții meteo nefavorabile, iar vârfurile și benzile sunt realizate din silicon moale, pentru și mai mult confort;
- memorează ultimele 7 dispozitive cu care au fost conectate, iar cu ajutorul butonului Bluetooth, se poate comuta între acestea.
Căștile Bose sunt create pentru toți cei care doresc să se bucure de relaxare în orice moment al zilei, muzica ce se aude perfect oferindu-le posibilitatea de a-și recăpăta energia, dar și de a se izola de zgomotul din jur.
Bose în Romania prin All Audio
Contact:
București, Str. Puțul lui Zamfir nr. 45-47, et. 2, Sector 1
Tel: 0728 82 22 22
Program: Luni-Vineri, 10:00-18:00
www.all-audio.ro
Ușile rulou se remarcă prin economia de spațiu tehnologic pe tavan, pereții laterali și pardoseală, prin costurile reduse de exploatare, prin designul elegant, dar și prin silențiozitate (la produsele de calitate).
Aplicațiile în care se instalează acest model de uși sunt cuprinse într-o gamă largă: hale industriale, centre logistice, centre comerciale, magazine stradale, garaje subterane, spații cu necesar ridicat de securitate. Pentru fiecare dintre acestea se folosește câte un anumit model de ușă tip rulou, astfel:
• Garaje rezidențiale unifamiliale, unde design-ul și finisajul sunt importante: uși rulou cu lamele din aluminiu, cu termoizolație și motor tubular
• Garaje comune cu număr mare de cicluri de funcționare: uși cu lamele pline, perforate sau tip grilaj proiectate pentru trafic ridicat
• Hale industriale, centre logistice, hangare: uși rulou cu lamele pline cu sau fără termoizolație proiectate pentru rezistența ridicată la intemperii (în special la vânt)
• Spații comerciale: uși rulou cu lamelă perforată sau tip grilaj; pentru magazinele premium există uși rulou tip mesh, din inox
• Spații cu cerințe ridicate de securitate: uși rulou cu clasă de siguranță RC3 sau cu lamele antiglonț
Dimensiunea unei uși tip rulou nu reprezintă un obstacol tehnic. Gunther Tore a fost menționată în anul 1972 în Guinness Book of Records pentru cea mai mare ușă tip rulou, cu o suprafață de 700mp (28x25m).
Tehnologia și inovația au evoluat, astfel că în ziua de astăzi există alte modele de uși cu deschidere pe verticală mai raționale din punct de vedere funcțional și financiar pentru astfel de dimensiuni. Ușile rulou ramân însă o soluție optimă pentru goluri de 10-100mp.
Acționarea manuală a rulourilor este pe cale de dispariție din motive de preț și fiabilitate. O ușă tip rulou manuală este echipată cu arcuri de contrabalansare a greutății și sistem de siguranță la cădere. Arcurile reprezintă un consumabil, iar intervenția pentru înlocuire este costisitoare. Automatizările echipate/ completate cu siguranțele la cădere (siguranțe centrifugale sau electrofrâne) fac din ușa rulou un produs fiabil pe termen îndelungat.
Usile rezidențiale sunt echipate cu motoare tubulare și obligatoriu cu siguranțe centrifugale împotriva căderii. Avantajul acestor motoare este economia de spațiu și sunt ideale pentru ușile rulante cu număr redus de 5-6 cicluri/zi.
Ușile industriale sunt echipate cu motoare dimensionate atât pentru greutatea covorului de lamele, dar și pentru numărul de cicluri de funcționare orare. Unde este necesară deschiderea rapidă, se folosesc automatizări cu inverter.
Daca o ușă rezidențială se deschide cu cca 10-15cm/sec, iar una industrială cu motor trifazat atinge 15-20cm/sec, cele echipate cu motoare cu inverter pot ajunge la o viteză de 50cm/sec. Acestea din urmă se instalează acolo unde există trafic ridicat și rapid (ex: garaje subterane, centre logistice).
Orice ușă tip rulou acționată automatizat este echipată cu sistem de deschidere manuală de urgență (cu manivelă sau lanț).
Daca ușa tip rulou este cuprinsă în scenariul de incendiu ca și cale de aport de aer proaspăt, aceasta poate fi echipată cu un panou de comandă cu funcție de desfumare care se poate conecta la centrala de incendiu.
Gestionarea eficientă a accesului, dar și siguranța pentru oameni și bunuri depinde în mare măsură de alegerea corectă a sistemelor de comandă și senzoristică.
Expunerea la soare și la surse puternice de lumină schimbă nuanța lemnului. Dacă transformarea ar fi uniformă, poate că problema nu ar fi atât de mare (uneori chiar se dorește), dar culoarea se modifică accentuat în zonele mai expuse. Radiațiile ultraviolete de la soare produc modificări nu neapărat la nivelul finisajului, ci direct în lemn, distrugând lignina, o componentă importantă a acestui material, care constituie un liant pentru celule. După cum știm, la expunere solară directă, lemnului îi scade rezistența la suprafață, crapă, devine poros, predispus să absoarbă mai mută umiditate și capătă o nuanță gri. Parchetul este protejat de regulă cu un strat sau mai multe de lac, dar acesta nu este suficient de consistent (și nici nu dorim, din considerente estetice) pentru a oferi o protecție sută la sută – altfel, l-am acoperi cu vopsea, pur și simplu. În același timp, expunerea la temperaturi ridicate în zonele cu soare direct provoacă o uscare forțată, respectiv o contracție, urmată de o dilatare când temperatura scade.
Toate aceste modificări duc la degradarea parchetului – finisajul se exfoliază sau se pierde sub efectul tensiunilor din lemn, culoarea devine mai deschisă, apar fisuri, rosturi, aspectul de uzat. O metodă de evitare a acestor fenomene ar fi să controlăm situația la sursă: perdele la ferestre, tragerea jaluzelelor (de preferat într-o culoare închisă) când plecăm pentru mai mult timp, schimbarea poziției covoarelor și mobilierului din când în când. Există și posibilitatea alegerii unor finisaje de calitate superioară care întârzie modificarea structurii lemnului, dar din punct de vedere estetic această soluție nu are efect pe termen lung.
Agresiuni mecanice, chimice și de altă natură
• Pantofii cu toc subțire sau cu tălpi care au elemente dure (eventual metalice) pot afecta o pardoseală din lemn – finisajul sau chiar stratul de uzură, dacă este o esență moale, poansonabilă. De asemenea, sub picioarele mobilierului este bine să așezăm elemente tampon (există în comerț variante autoadezive sau fixate cu șurub) din burete, pâslă, textil, silicon, plastic, plută etc., care să prevină zgârierea sau poansonarea. Cauciucul poate lăsa urme, deci nu este o variantă recomandabilă. Măsuri de acest gen sunt recomandate cu atât mai mult pentru esențe moi, ușor de zgâriat: cireș, nuc, rășinoase (folosite de regulă la dușumele). Mutarea mobilierului este deseori o sursă de zgârieturi; dacă obiectul nu poate fi ridicat integral, se poate face o glisare, dar numai așezându-l pe un suport moale, de exemplu un covoraș întors, peste care se așează un placaj. În privința altor șocuri mecanice, este greu să luăm măsuri de prevenție viabile (poate doar dacă acoperim parchetul, ceea ce este un non-sens). Totuși, în anumite zone se poate pune un covoraș care să atenueze obiectele căzute sau să prevină deteriorarea chimică ori pătarea (cu sosuri, detergenți, înălbitori sau diverse soluții acide) – de exemplu lângă chiuvetă, mașina de spălat sau masa din sufragerie.
• Multe probleme vin chiar din de la curățare și igienizare. Parchetul trebuie curățat preponderent uscat, iar sub formă umedă cu anumite restricții, dată fiind sensibilitatea lemnului la apă sau alte lichide. Pentru a îndepărta particulele abrazive care, prinse sub tălpi, mobilier sau diverse obiecte, pot zgâria, curățarea uscată se face săptămânal, sau mai degrabă de câte ori este nevoie – zilnic în spațiile utilizate intens. Această operațiune se efectuează cu un aspirator sau o mătură, de preferat una nu foarte dură, pe direcția longitudinală a lamelelor (pentru a aborda mai bine rosturile).
• Prevenția este totdeauna utilă, deci putem apela la bariere de praf și mizerie, care să rețină o cantitate cât mai mare de particule abrazive. Este o metodă care reduce considerabil frecvența operațiunilor de curățenie și întreținere, implicit durata de viață a pardoselilor interioare și costurile aferente. Statistic, 70% din murdăria pe care trebuie să o îndepărtăm din spațiile interioare este adusă pe tălpi. Suntem obișnuiți să vedem aceste tipuri speciale de pardoseli la intrarea în spații comerciale, instituții, unități de învățământ etc., dar utilitatea lor este general valabilă, pentru orice tip de destinație, inclusiv pentru domeniul rezidențial. Oricând este de preferat o barieră de praf profesională, compusă din grătare metalice, zone textile, de cauciuc și plastic, perii care rețin mizeria în etape (substanțele grosiere – praful – umezeala); totuși, în lipsă, se poate apela și la ștergătoare și covorașe de intrare cu capacitate mare de retenție a prafului și umidității, detașabile, care să poată fi curățate periodic. Astfel, vom opri la ușă jumătate din mizerie, sau chiar mai mult, în funcție de complexitatea barierei.
• Umezeala apărută accidental (noroi, zăpadă topită, lichide vărsate etc.) este nedorită și trebuie îndepărtată cât mai rapid. Inclusiv curățarea umedă, pentru îndepărtarea mizeriei solubile, se face cu minimum de apă, detergenți speciali și un mop sau lavetă de preferat din microfibră, bine stoarse. Mopul obișnuit reține prea multă apă, ceea ce duce la decolorarea pardoselii, înnegrirea rosturilor și a fibrei, iar în cazul umezirii frecvente, la desprinderea adezivului de montaj sau la umflare. Apa rămasă în urma ștergerii cu un mop, material textil sau burete trebuie să se usuce în următoarele 15 – 20 de secunde maxim. Oricum, în cazul unui finisaj proaspăt (lac sau ulei), este de preferat ca umezeala și detergentul să nu fie folosite în primele 7 – 10 zile de la aplicarea ultimului strat. Dacă parchetul a fost montat gata finsat, această restricție nu este necesară.
• În privința detergenților, se vor folosi în principiu produse dedicate, de preferat cele recomandate de aplicatorul finisajului, mai ales dacă vă confruntați cu pete mai dificile, care necesită formule concentrate. Sunt de evitat produse care pot agresa, exfolia finisajul, precum oțetul, solventul, detergenții ”universali”; unii specialiști sunt de părere că nici produsele pe bază de ceară nu sunt dezirabile, degradând finisajul și făcându-l mai dificil de întreținut în timp. Dacă vorbim de o pardoseală de lemn pentru restaurant sau bar, unde probabilitatea de pătare sau murdărire cu grăsimi este mai mare, folosirea detergenților profesionali este practic obligatorie. Bineînțeles, și finisajul trebuie să fie din gama profesională, pentru a rezista mai bine la agresiuni specifice. Toți marii producători de lacuri și uleiuri au în ofertă și produse de curățenie recomandate, compatibile cu produsele de finisare.
Dacă suntem nemulțumiți de aspectul pardoselii de lemn, există soluția rașchetării, dar aceasta funcționează doar de câteva ori pentru întreaga durată de viață a acoperirii, chiar și pentru parchetul masiv. Într-adevăr, noile tehnici și șlefuire au eficientizat considerabil operațiunile de refinisare, astfel încât la o asemenea lucrare se pierd nu 2-3 mm din stratul de uzură, așa cum se întâmpla cu decenii în urmă, ci sub 1 mm, în funcție de planeitatea suprafeței și capacitatea de reglare a mașinii (chiar 0,3- 0,5 mm pentru mașinile de șlefuit cu programare). În cazul parchetului stratificat, lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că prin șlefuire se reduce stratul de uzură, iar acesta se poate exfolia, ceea ce înseamnă compromiterea lui definitivă. Contează și modul în care lacul sau uleiul vechi au penetrat lemnul, astfel încât la șlefuire nuanța să devină uniformă.
