Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Monumentele publice, o psihoterapie a ego-ului artistic cu pretul alienarii comunitare

Monumentele publice, o psihoterapie a ego-ului artistic cu pretul alienarii comunitare

Chinul, izolarea, angoasa, orgoliul, sfidarea, descurajarea, zadarnicia… si o serie de alte sentimente, stari din aceeasi categorie ne asalteaza adesea in spatiile publice. Monumentele si statuile descarnate, sculpturile abstract agresive ne urmaresc uneori si in somn cu simbolistica lor angoasanta. Expresia individuala a unui artist sau altul nu este insa nicidecum semnificativa pentru o comunitate. Nici un simbol cultural pentru mase. Ceea ce se inaugureaza cu pompa si se lasa zeci de ani intr-un loc public ar putea fi trecut printr-un filtru analitic mai puternic.




Daca statuile dintr-un spatiu public sunt memorabile prin agresivitate, inseamna ca artistul si-a atins scopul, e observat si retinut, nu-i asa? Ca doar aceasta e mai nou tinta artei, sa fie remarcabila. Iar cum grecii antici, apoi Renasterea au atins perfectiunea frumosului, actualitatii ii ramane sa incerce doar perfectiunea uratului... De fapt, o serie din derapajele artei moderne monumentale nu sunt decat niste expresii ale unui artist egocentric, si nici pe departe simboluri culturale sau care sa indeplineasca, macar, acea veche functie a artei de a aduce frumusete, armonie si echilibru….


Socantul se cauta din ce in ce mai acerb in arta moderna. Orbilul este mai usor de retinut, si chiar ne marcheaza, mai mult decat un lucru frumos, care imita naturi prea familiare fiintei umane. Artistul modern vrea sa fie retinut, considera ca reusita sa personala tine de a ramane in amintire, indiferent cat de extravaganta ii e opera. Importanta este “atitudinea”, nu?

Si nu este valabil doar pentru sculptura, ci si pentru pictura, teatru, fotografie, muzica, film… Doar ca acolo un cuvant mai mare de zis il are consumul public de arta: daca celor ce platesc sa o vada nu le place au sanse s-o indrepte sau s-o arunce la lada de gunoi a lucrurilor pe care nu ai vrea nici sa le retii, nici sa le pastrezi in casa. Dar nu e cazul cu monumentele publice, statui si sculpturi platite indirect din banii nostri, aprobate si acceptate de catre alti factori incontestabili de decizie. Si nu intotdeauna de niste foruri culturale. Sau daca e vorba de foruri culturale, nu e vorba si de unele cu bagaj de cunostinte urbanistice… Dar inainte de a merge prea departe, sa ne oprim la “de ce” se creeaza asa ceva, nu la “de ce” se aproba asa ceva…


Se spune, deci, ca arta are un rol terapeutic. Da, pentru cel care se descarca prin intermediul ei. Pentru cel care isi exprima angoasele si, dandu-le forma, vazandu-le admirate, scapa de ele. Se exorcizeaza. Asta daca nu cumva il exorcizeaza si-l scapa de mizerie direct banii primiti in schimbul unei lucrari publice pentru care din greu s-au tras sfori (pana la urma, un artist ratat nu va reusi niciodata sa-si bata joc atat de eficient de oameni cum o face un artist mercantil fara talent si viziune, dar sprijinit de oameni mai puternici si mai fara scrupule decat el.)

Calea succesului public trece, e drept, si prin furcile caudine ale invidiosilor colegi de breasla, a urbanistilor si a arhitectilor, artisti mai pragmatici si mai constienti de simbolurile unei societati, de efectele pe care le are orice lucru asupra constiintei comune… Dar care nu pot decat sa dea din gura de pe margini, critici la fel de contestabili ca si artistul insusi.


Cum se vede totusi aceasta mare amestecatura de marmura, fier, bani, discutii despre arta si valori dintr-o perspectiva a oamenilor care au doar calitatea de "cetatean"? Fie ei mai mult sau mai putin educati,  ies la plimbare in piete si se odihnesc pe banci in parcuri. Statui, monumente ii sar in ochi, pentru ca sunt bine pozitionate… Si macar pentru o clipa isi opreste privirea asupra lor. Unele lucrari il linistesc, i se par potrivite in peisaj, ar zice ca “feng shui-ul” lui nu este tulburat de nimic. Poate sa admire, chiar, formele clasice ori moderne ale unei statui, liniile ei elegante, dinamice sau rotunjimea fireasca a formelor. Altele lucrari doar ii intriga. Iar o parte dintre ele pur si simplu ii starnesc rasul sau il fac sa se intrebe “ce naiba e cu prostia asta?”. Nu ca ar fi el un critic prea educat, dar bunul simt ii spune singur ca este “atacat vizual". Sau luat peste picior. Si asa, pas cu pas, se trezeste captiv in plasa gandurilor negative despre arta, bani, municipalitate, guvernanti, societatea in care traieste… Si pleaca acasa mai suparat pe mediul in care isi duce viata decat isi da el insusi seama…


Pare un scenariu absurd? Nu, nu e. Sa ne uitam doar in Capitala la un Traian tinand lupoaica in brate, la statui descarnate ale unor vechi oameni politici sau titani scriitori de teatru, la tepe care strabat simbolul ovoid si mamaligos al acestui neam, intepandu-ne privirea si facandu-ne sa ignoram pentru a ne apara… Se vorbeste din ce in ce mai des si despre energia subtila pe care orice creatie omeneasca o pune in mediul inconjurator – cand o tara intreaga tinde spre un dezechilibru in care doar ce-i agresiv supravietuieste ar trebui sa ne punem deja semne de intrebare.


Se pare ca unii dintre artistii nostri s-au decis sa ne creeze niste senzatii. Fie si de revolta sau ura, fie de amuzament sau de ironie acida, macar ceva, acolo, care sa ne scoata din pasivitatea specifica neamului, din amorteala. Dar oare chiar fac un serviciu adevarat comunitatii? Nu, din nou e vorba de aceeasi dorinta de reprezenta ceva semnificativ ca artist si ego. Cu atat mai putin fac un serviciu comunitatii cei care le comanda si le pun in locuri nepotrivite. Uratul poate fi tolerat atunci cand e contrabalansat in jur de mentalitati si spatii pozitive, de frumos si armonie. Cand suntem inconjurati de negativism si hartuiti, devenim negativisti la randul nostru, preluam angoasele altora si le aruncam inconstient in capul celor apropiati.


(Iar pentru aceia care pot face ceva, dar care nu iau in seama viata urbana, sociala si psihologia “cetatii”, poate nu ar strica sa studieze opiniile arhitectului Jan Gehl, unul dintre cei care a aratat foarte bine impactul pe care il au de jos in sus masele “nelinistite”…)


Nu poti sa iei o atitudine in fata uratului, pentru ca de mult acest urat a fost ridicat la rangul de frumos. E ceva admirabil si in stradania artistului de a-l scoate cu orice chip din piatra, in capacitatea lui de a reinterpreta simbolurile sau de a-si rade de ele. Ironic uneori, mefistofelic alteori, dar destul de greu de inteles de catre marea majoritate a celor nedispusi sau indispusi la a intelege egourile neintelese.

Dar poti lua o atitudine cand vine vorba de roluri sociale si de frumusetea spatiilor in care locuiesti. Cand vine vorba de propriul drept la exprimare si echilibru. Poti evita egourile altora nu infruntandu-le, nici fugind de ele cu lasitatea budistului, ci doar cerand sa fii respectat, cu bunul simt al celui care isi vrea spatiul personal liber de angoase…


Alina Miron

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.