Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Grupul TeraPlast dedică Centenarului Marii Uniri campania "Acasă, de 100 de ani!"

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor din România, realizează campania "Acasă, de 100 de ani!", prin care celebrează România.
Alexandru Stanean-CEO TeraPlast Group

În cadrul campaniei "Acasă, de 100 de ani!", Grupul TeraPlast celebrează poveștile frumoase din casele românești și a invitat mai mulți lideri ai comunităților din România, printre care Simona Baciu - fondatoarea Transylvania College, Gabriel Lazany - managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Florin Estefan - managerul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Aurel Tămaş - cantautor, Valentin Vesa - fondatorul ShoeBox, Tiberiu Ușeriu - ultramaratonistul român care a reuşit să câştige de trei ori la rând cel mai dur maraton din lume (6633 Arctic Ultra) și Alin Uhlmann Ușeriu - președintele asociației Tășuleasa Social, Valentina Ardean-Elisei, Laura Pristăvița și Daniela Rațiu - jucătoare ale echipei de handbal feminin CS Gloria 2018 și antrenorul lor, Horațiu Pașca, să vorbească despre ce înseamnă pentru ei "acasă".

De asemenea, din dorința de a susține poveștile și visele care se nasc într-o casă, Grupul s-a implicat în proiectul BIG BUILD 2018, derulat de organizația Habitat for Humanity România.

"Pentru Grupul TeraPlast, România este acasă deoarece realizările noastre au fost posibile doar având casa noastră aici și o mare familie alături - angajații și partenerii noștri. Deoarece înțelegem că o casă nu înseamnă doar un adăpost, ci o șansă la o viață mai bună, ne-am alăturat cu bucurie mai multor cauze sociale, printre care și proiectului BIG BUILD 2018, derulat de Habitat for Humanity România, în luna octombrie 2018", a declarat Alexandru Stânean, Director General TeraPlast Group.

BIG BUILD este un eveniment de construire accelerată și voluntariat organizat în fiecare an de Habitat for Humanity România, ajuns în 2018 la a zecea ediție. Anul acesta, peste 350 de voluntari veniți din toate colțurile țării și din SUA, Germania și Olanda au ajutat la ridicarea a 8 case pentru 8 familii cu venituri reduse din Cumpăna, județul Constanța. Voluntarii au lucrat cot la cot cu cele 8 familii care se vor muta în prima lor casă decentă începând cu primăvara anului viitor.

Prin evenimentul BIG BUILD, Habitat for Humanity România marchează în fiecare an Ziua Mondială a Locuirii, pentru a atrage atenția asupra dreptului fiecărui om la o locuință decentă. România se confruntă cu cele mai severe statistici din Uniunea Europeană în domeniul locuirii: 52% din populația țării locuiește în condiții de supraaglomerare, iar 21,5% din locuințe se află într-un stadiu avansat de degradare, necesitând reparații urgente. Peste 12% dintre români nu-și pot menține casele calde în sezonul rece. În plus, aproximativ 5 milioane de români trăiesc în săracie.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
TERAPLAST