Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Bran. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Important pol de atracție turistică, atât datorită pitorescului său natural, cât și datorită obiectivelor sale istorice și culturale, zona Bran ne este familiară tuturor, cel puțin la nivel de renume, dacă nu prin răstimpurile de vacanță petrecute aici. Zona dispune de un peisaj geografic deosebit, care include mai multe arii protejate, pentru care nevoia de a conserva cadrul natural și cultural și de a păstra nealterată identitatea locului este recunoscută și, sperăm, asumată de toată lumea. Prezentul Ghid de Arhitectură dedicat Branului, întocmit de Grupul de lucru RURAL al Ordinului Arhitecților din România, vine să aducă un suport informațional concret pentru încadrarea intervențiilor asupra mediului construit din zonele rurale în linia respectului pentru moștenirea culturală, pentru tradiții și pentru limbajul arhitectural rural dezvoltat aici de-a lungul istoriei. Este nu numai o reverență către înaintași, cât un gest de responsabilitate față de urmași și un demers natural de dezvoltare durabilă.
Bran. Ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural

Încadrat la nord-vest de Masivul Piatra Craiului și la sud-est de Masivul Bucegi, Culoarul Rucăr-Bran se prezintă ca un platou imens, cu un relief variat, alternând între culmi înalte și văi adânci. Aici, urmele locuirii coboară până în paleoliticul mijlociu, descoperirile arheologice numeroase dovedind că zona găzduit permanent așezări și activități omenești.

 

În ciuda dezvoltării efervescente (și adesea inoportune) generate de industria turistică de azi, întreaga zonă etnografică prezintă un parcurs unitar, tributar la origini principalului resort economic care i-a alimentat dezvoltarea – economia pastorală. Aici, după cum notează autorii ghidului, așezările s-au format în timp, printr-un proces organic, creându-și o identitate proprie. Specificul unei zone se referă la acel caracter definitoriu, ușor de identificat, ilustrat într-o anumită unitate în diversitate. Peisajul cultural al zonei s-a conturat ca expresie a interacțiunii dintre factorul uman și cadrul natural.

 

Formele și proporțiile parcelelor și clădirilor, dar și plantațiile, împrejmuirile, materialele, așezarea și raportul dintre clădiri și mediu sunt elemente importante în conturarea specificului. Conservarea și valorificarea specificului sunt legate direct de modul tradițional de locuire, amenajarea teritoriului, ocupații, obiceiuri etc. Tradiția este un sistem dinamic, definitoriu pentru o comunitate și care se transformă în mod organic; aceasta constituie o moștenire de obiceiuri, credințe și datini transmise prin viu grai din generație în generație.

 

Satele, cu locuințele și zonele cultivate, au fost amenajate organic, fără un plan prestabilit, în funcție de nevoile imediate ale oamenilor, prin transmiterea din generație în generație a unui mod de existență  specific și a unei tradiții agri-culturale. Așezarea în teritoriu reflectă cunoașterea mediului înconjurător și a avut ca rezultat o adaptare remarcabilă la condițiile locale. Tradiția construirii este de fapt o reflexie a condițiilor de mediu ale cadrului natural. Materialele de proveniență locală, așezarea pe sit și orientarea, toate țin cont de relief și climă.

 

Apariția acestor modele de a construi aduce cu sine și apariția unor meșteșuguri specifice. Meșterii și meșteșugurile constituie o resursă prețioasă care trebuie folosită ca un mod inteligent și pragmatic de valorificare a specificului regional. Lucrul făcut manual poartă întotdeauna amprenta personală a celui care realizează lucrarea și poartă o încărcătură spirituală deosebită.  Inteligența practică a meșterului este mecanismul prin care se creează identitatea locului și se menține tradiția. Ea este parte a peisajului cultural și un bun de patrimoniu.

 

Misiunea zonelor protejate este aceea de a conserva cadrul natural și cultural, care în ansamblul său conferă identitate locului și locuitorilor, la rândul lor responsabili de transmiterea acestei moșteniri către viitor.

 

Convenția Europeană a Peisajului (Florența, 2000) definește noțiunea de peisaj ca o parte de teritoriu, perceput ca atare de către populație, al cărui caracter este rezultatul interacțiunii factorilor naturali și/sau umani și subliniază importanța conservării peisajelor, nu atât pentru valoarea estetică, cât, mai ales, pentru calitatea vieții umane și naturale.

 

În funcție de gradul de intervenție umană asupra mediului se identifică peisaje naturale – neafectate de acțiunile umane și peisaje culturale – rezultate prin modelarea antropică în diferite proporții. În zona Bran, atât peisajele naturale cât și cele culturale conțin o mare diversitate biologică, aflată în strânsă legătură și dependență cu așezările și activitățile umane.


În funcție de caracteristicile fizice, peisajul locuit se împarte în următoarele categorii: teren amenajat (hortus), cu așezări umane (locuițe permanente, odăi, saivane sezoniere sau stâne etc.), teren transformat (ager) în scopuri agricole sau pastorale (grădini de legume, livezi, fânețe, pășuni etc.), teren conservat (saltus) în care elementele fizice (relief, vegetație) nu sunt modelate de către om. Terenurile conservate sunt zone de refugiu pentru faună și floră, surse de fructe, ciuperci, plante medicinale, dar și de legende locale. Raportul dintre aceste categorii de spații, statornicit în mod tradițional, trebuie să rămână neschimbat, pentru conservarea specificului local.


Totodată, peisajul înseamnă mai mult decât văz, include zgomotele, mirosurile și gusturile locului (natură, populație, produse locale etc.). Construcțiile, culturile, plantațiile și îmbinarea lor cu zonele naturale, sălbatice creează acest tablou unicat, specific. Schimbările radicale în modul de a locui (activități, tehnică, semnificații etc.) și în felul oamenilor de a se raporta la mediu se regăsesc în noul mod de percepere a peisajului: ca parte din natură care formează un ansamblu artistic și este prinsă dintr-o singură privire – priveliște. În arhitectură, acest lucru se reflectă în obiectele recent construite, create pentru a privi din interiorul lor către afară (către creastă, către vale etc.), dar care privite din exterior reprezintă un element disonant în raport cu frumusețea peisajului tradițional (natural și construit).


O clădire este parte a peisajului, nu doar un punct de a privi în exterior. Orice construcție este parte a mediului, trebuie să fie într-o legătură naturală cu el (schimb de aer, îmbătrânire, biodegradare etc.) și face parte, în același timp, din sistemul de locuire, de practici agricole și de producție locală. În peisaj, mediul natural trebuie să rămână elementul dominant iar obiectul nou construit trebuie să se integreze armonios contextului, punându-l în valoare. De aceea, orice activitate de construire sau amenajare trebuie să studieze atent integrarea în peisaj (relief, vegetație, tradiție etc.). De asemenea, nu se recomandă obiectele de arhitectură sau amenajările care realizează contraste sau accente în peisaj.

 

Specificul mediului construit rural al zonei este radiografiat în detaliu, pornind de la tipologia gospodăriilor, studiul formelor și al proporțiilor, inventarierea tehnicilor de construire și a materialelor utilizate, până la evidențierea elementelor de specific pentru toate părțile constructive (fundații, pereți, acoperiș, balcoane și terase, tâmplărie și goluri). Ghidul formulează recomandări explicite atât pentru construcțiile noi, cât și pentru reamenajarea sau refuncționalizarea construcțiilor existente, tratând atât problematica gospodăriilor individuale (construcții cu gabarit mic), cât și pe cea a construcțiilor cu gabarit mare (peste 250mp) și pe cea a amenajărilor exterioare.

 

Sperăm ca recomandările clare incluse în prezentul ghid să fie luate în considerare de către toți actorii implicați (locuitorii zonei, personalul administrației locale și regionale, investitori publici și privați, consultanți specializați și proiectanți), astfel încât mediul construit să nu ajungă să agreseze mediul natural și moștenirea culturală și, împreună, să conducă la creșterea calității vieții și dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

 

 

Colectiv de elaborare:

Coordonator: arh. Silvia DEMETER-LOWE  

Consultant științific: Dr. Ioan PRAOVEANU

Echipă: arh. Silvia DEMETER-LOWE, arh. Ioana BÂRSĂȘTEANU, arh. Sânziana BORTNOWSKI, Grupul Rural al OAR

Editare și machetare: arh. Silvia DEMETER-LOWE, arh. Ioana BÂRSĂȘTEANU

Corectură de text: Andreea BELL

 

 

Consultați mai jos integral textul Ghidului de Arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural dedicat zonei Bran

 

 Salvează pdf

Aceste ghiduri de arhitectură au fost elaborate de către Grupul de lucru RURAL din cadrul O.A.R., pentru a oferi tuturor celor proiectează, construiesc sau renovează instrumentele necesare încadrării în specificul local din mediul rural. Să construim cu respect pentru moștenirea și tradițiile noastre! O inițiativă a Ordinului Arhitecților din România, sprijinită cu bucurie de către SpatiulConstruit.ro.