Un proiect important pentru infrastructura de mediu din Bacău
Situat pe strada Chimiei din municipiul Bacău, depozitul conform de deșeuri nepericuloase include Celula 1, care și-a atins capacitatea de depozitare și a fost scoasă din exploatare.
Închiderea acesteia reprezintă o intervenție necesară pentru reducerea impactului asupra mediului și asigurarea stabilității pe termen lung a corpului depozitului.
Investiția, intitulată „Închidere Celula I din cadrul depozitului conform de deșeuri Bacău”, are ca beneficiar U.A.T. Municipiul Bacău și vizează o suprafață de aproximativ 5,17 hectare, pe care au fost depozitați circa 855.000 mc de deșeuri, corpul depozitului atingând o înălțime de aproximativ 40 de metri.
Proiectul este structurat în două etape principale, care includ lucrări de sistematizare, reabilitarea sistemului de degazare, monitorizarea tasărilor și realizarea sistemului final de închidere.
Sistematizarea corpului depozitului – o etapă esențială
Una dintre cele mai importante operațiuni din prima etapă o reprezintă sistematizarea corpului depozitului, prin relocarea și redistribuirea deșeurilor existente.
Lucrările presupun excavarea materialului din zonele în care acesta depășește profilul proiectat, transportul în interiorul celulei și reașezarea în zonele care necesită completări. Ulterior, suprafețele sunt nivelate și compactate, pentru obținerea geometriei prevăzute în proiect.
Aceste intervenții urmăresc realizarea unor taluzuri cu pante stabile, pregătite pentru aplicarea ulterioară a sistemului final de închidere și pentru gestionarea controlată a apelor pluviale.
Execuția implică utilizarea coordonată a excavatoarelor, autobasculantelor și buldozerelor, în condițiile specifice lucrărilor desfășurate pe un corp de depozit de deșeuri.
În prezent, relocarea deșeurilor se apropie de final, iar cea mai mare parte a taluzurilor a fost adusă la geometria proiectată.
A început realizarea stratului suport
În paralel cu finalizarea lucrărilor de sistematizare, echipele INOVECO au început așternerea pământului aferent stratului suport pe suprafețele deja reprofilate.
Acest strat are rolul de a acoperi și uniformiza suprafața corpului depozitului, pregătind baza necesară pentru realizarea sistemului final de închidere, prevăzut în etapa următoare a investiției.
Procesul tehnologic include transportul materialului, distribuirea acestuia cu ajutorul utilajelor și compactarea în straturi, conform cerințelor proiectului.
Pe măsură ce lucrările avansează, suprafețele sistematizate capătă o geometrie uniformă, evidențiind progresul intervențiilor și delimitarea zonelor finalizate de cele aflate încă în execuție.
Reabilitarea sistemului de colectare a biogazului
O componentă importantă a proiectului o constituie reabilitarea sistemului de degazare.
Deșeurile depozitate continuă să genereze biogaz și după încetarea activității de depozitare, motiv pentru care colectarea și gestionarea controlată a acestuia sunt esențiale pentru siguranța amplasamentului și reducerea impactului asupra mediului.
În cadrul lucrărilor executate până în prezent, INOVECO a finalizat montarea capetelor de puț pentru colectarea biogazului, acestea fiind adaptate noii geometrii a corpului depozitului.
Intervenția reprezintă un pas important în pregătirea sistemului de degazare pentru funcționarea în configurația rezultată după sistematizarea celulei.
Etapele următoare ale proiectului
În perioada următoare, lucrările se vor concentra asupra finalizării relocării deșeurilor în zonele rămase și continuării așternerii și compactării stratului suport pe întreaga suprafață a celulei.
După încheierea Etapei I și recepția parțială a lucrărilor, proiectul prevede o perioadă de monitorizare a tasărilor corpului depozitului, necesară înaintea realizării sistemului final de închidere.
Etapa a II-a va include execuția sistemului final de acoperire, realizarea infrastructurii pentru colectarea și evacuarea apelor provenite din precipitații, precum și a forajelor pentru monitorizarea calității apei subterane.
Prin lucrările de închidere a Celulei 1 a depozitului de deșeuri Bacău, INOVECO contribuie la reducerea impactului asupra mediului și la asigurarea unor soluții durabile pentru gestionarea deșeurilor.
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media
și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele
de confidențialitate și securitate actuale.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea
realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.
Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.