Deck-uri din lemn pentru pardoseli de exterior ECOLEMN

Deck-uri din lemn pentru pardoseli de exterior ECOLEMN

Marca:
ECOLEMN
Produs furnizat de:

ECOLEMN

Vezi profil furnizor
Contactează furnizorul
ECOLEMN
Având la bază în principal experiența proprie, dar și studii realizate pe diferite piețe, dorim să vă prezentăm cât mai multe informații, să trecem un pic de bariera marketingului ce însoțește multitudinea de soluții pentru pardoselile de exterior, astfel încât să alegi în cunoștință de cauză ceea ce ți se potrivește. Precum living-ul casei tale, terasa exterioară din lemn devine un spațiu de întâlnire, odihnă, relaxare și armonie. Un deck bine ales și realizat va prelungi confortul casei tale în exterior, având toate argumentele să fie o adevărată comoară.
 
Cele mai utilizate materiale pentru realizarea pardoselilor de exterior (sau a deck-ului) sunt:
1. Deck-ul de esență tare - esențele exotice - ipe, garapa, cumaru, massaranduba, itauba, tatajuba, merbau etc.
2. Deck-ul din esențe cu densitate medie - frasinul termotratat, teak-ul Java
3. Deck-ul din esențe cu densitate redusă - pin termotratat, pin impregnat, larice
4  Deck-ul sintetic sau compozit (WPC - wood plastic composite)
 
Deck pentru terase din lemn de esențe cu densitate ridicată
Aici sunt incluse mai multe specii exotice de lemn, în principal esențe sud-americane (din Brazilia în principal). Deși lista acestor specii este lungă, nu toate au rezultate optime când vine vorba de pardoseli de terase. Cele mai apreciate esențe sunt ipe, cumaru, garapa și massaranduba. Ipe, cumaru și massaranduba sunt de trei ori mai dure decât lemnul de stejar și nu plutesc. Au o durabilitate în timp considerabilă, o extraordinară rezistență la ciuperci, atacuri de insecte, putregai, iar ipe și cumaru sunt incluse în clasa A de rezistență la foc (la fel ca fierul).  
Toate aceste caracteristici fac parte din proprietățile naturale ale acestor specii și nu sunt obținute prin niciun tratament adițional.  Putem afirma că deck-ul din ipe este “perla coroanei” în materie de rezistență, aspect și comportament în timp.
DECK TERASA IPE

DECK TERASA IPE

DECK TERASA CUMARU

DECK TERASA CUMARU


DECK TERASA MASSARANDUBA

DECK TERASA MASSARANDUBA

DECK TERASA GARAPA

DECK TERASA GARAPA

Deck pentru terase din lemn de esențe cu densitate medie
Aici găsim două din cele mai scumpe variante de pardoseli pentru terase – teak-ul și frasinul termotratat. Deși nu provine dintr-o esență cu o mare duritate și densitate, deck-ul din lemn de teak reprezintă cea mai exclusivistă alegere când vine vorba de realizarea unei pardoseli de exterior.

DECK TERASA TEAK

Rezistența în timp și stabilitatea dimensională de excepție a teak-ului sunt date de uleiurile cu care este impregnat natural și care îl fac “water repellent”. De reținut că teak-ul “adevărat” provine din Asia de SE (teak-ul Burma din Myanmar/Birmania și teak-ul Java din Indonezia) și nu trebuie confundat cu alte denumiri comerciale asemănătoare (teak african, teak brazilian, teak aburit etc. care doar au un aspect oarecum similar, dar în nici un caz aceleași caracteristici).

DECK TERASA LEMN TERMOTRATAT

În ultimii 10 ani frasinul termotratat s-a impus ca o alternativă viabilă pentru esențele exotice datorită culorii sale ciocolatii și a stabilității dimensionale date de procesul de termotratare. Cu toate acestea el rămâne o esență cu caracteristici mecanice medii, cu ușoare tendințe de așchiere și decolorare care pot fi diminuate printr-un plan de mentenanță adecvat. Este potrivit inclusiv pentru locații publice cu un trafic moderat.

Terase din lemn compozit (WPC)
Pardoselile de terase din WPC (lemn plastifiat - wood plastic composite)  reprezintă o alternativă la deck-ul din lemn natural, fiind realizate dintr-un amestec de PVC pur, diverse particule din lemn și diverși aditivi care stabilizează culoarea și “leagă” compoziția.

DECK TERASA WPC

Deck-ul din WPC are o bună stabilitate dimensionalăculoare uniformă, este rezistent la abraziune, iar dimensiunile plăcilor sunt generoase. Lamelele din WPC nu au noduri, au foarte bune proprietăți anti-alunecare, sunt rezistente la umiditate și nu sunt atacate de insecte sau mucegai. Deși nu trebuie uleiat sau tratat în vreun fel, deck-ul din lemn plastifiat necesită operațiuni de curățare regulate.

Lemnul compozit - o combinație perfectă între natură și tehnologie
LUNA - deck-ul din lemn compozit comercializat de către noi creează noi oportunități în construcția de terase exterioare, fiind în același timp foarte ușor de întreținut. Lamelele de WPC LUNA sunt realizate din 60% fibre de bambus (materie primă durabilă și ușor regenerabilă), 30% polietilenă de mare densitate (HDPE) și 10% substanțe ce îmbunătățesc comportamentul în timp (coloranți, aditivi, stabilizatori UV). Rezultatul este un material durabil și rezistent la intemperii.

47 imagini

VREI SĂ ȘTII CÂT COSTĂ?
CERE OFERTĂ ACUM

Obține prețuri și află cât costă produsele din gama de Deck-uri din lemn pentru pardoseli de exterior ECOLEMN
Contactează ECOLEMN și cere prețuri pentru proiectul tau.