Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel

Table metalice În prezent se folosesc tot mai des tablele zincate termic pentru construcția acoperișurilor, placarea pereților, semne de circulație și tuburi de ventilație. Tabla zincată termic este adusă la forma sa finită pe linia de producție.

Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel

Alte piese din tablă, cum ar fi containere pentru gunoi, întărituri de protecție, șasiuri pentru vehicule, burlane, stropitoare, găleți și diverse carcase, sunt întâi fabricate, și abia apoi zincate termic. În domeniul horticulturii, gălețile și stropitorile zincate termic au început să înlocuiască uneltele din plastic, datorită durabilității lor superioare. Utilizarea tablei zincate termic revine în industrie, în urma anilor marcați de revoluția materialelor plastice.

Producția industrială

În afară de unele produse din tablă obținute manual, majoritatea pieselor zincate termic sunt produse în serie. În cazul zincării lor termice trebuie aplicate aceleași principii ca și în cazul altor piese, adică:

• trebuie să fie compatibile cu zincarea termică;
• modelul și metodele de producție trebuie să permită zincarea lor termică. Totuși, există anumite criterii specifice de care trebuie să se țină seama în cazul zincării termice a produselor din tablă.

Metode de asamblare

Datorită numărului ridicat de produse și a gamei largi de tratamente disponibile, piesele din tablă zincată termic pot fi asamblate în diferite moduri. Printre acestea amintim: sudarea, lipirea, utilizarea unor adezivi, asamblări cu nituri sau cu șuruburi. Cele mai importante criterii pentru realizarea unei zincări termice de calitate în cazul tablei sunt:

• alegerea unei metode potrivite pentru sudarea tablei;
• alegerea unui design potrivit.

Cea mai utilizată metodă pentru asamblarea pieselor din tablă este sudarea, deoarece se poate aplica atât înainte cât și după zincarea termică, fără a întâmpina probleme. Cu toate acestea, în cazul sudării ulterioare zincării, refacerea protecției anticorozive în zona afectată de sudură este deosebit de importantă, deoarece căldura degajată în timpul procesului de sudare distruge stratul de zinc din imediata apropiere a cordonului de sudură.

Dacă se utilizează alte metode de asamblare ulterioare zincării, precum nituirea, lipirea sau cu șuruburi, nu sunt necesare măsuri suplimentare, dar trebuie avut în vedere efectul stratului de zinc asupra zonei de legătură dintre cele două piese (de exemplu efectul zincului asupra proprietăților adezivului utilizat). În cazul asamblării cu șuruburi se recomandă zincarea termică a acestora, pentru a dobândi același grad de protecție anticorozivă ca și cel al piesei rigide.

Asamblarea tablelor prin lipire se poate efectua corespunzător doar după zincarea tablei, deoarece încă nu se cunoaște nici un adeziv suficient de puternic pentru a rezista la temperaturile ridicate din baia de zincare.

Proiectarea

În cazul proiectării pieselor din tablă trebuie să se țină cont de faptul că acestea se vor dilata datorită temperaturii zincului topit. Această temperatură (de aproximativ 450°C) provoacă o dilatare de 4-5 mm pe metru liniar în cazul tablelor. Datorită acestei proprietăți de dilatare se evită deformarea pieselor. Piesele fine din tablă subțire cu suprafață foarte netedă nu sunt potrivite pentru a fi zincate termic, deoarece stabilitatea acestui tip de tablă este foarte scăzută.

Dacă, pe deasupra, dilatarea acesteia în timpul zincării termice este restricționată, de exemplu în cazul cadrelor sudate care au fost sudate cu cusătură circulară, pot apare deformații nedorite. Piesele din tablă cu o rază de curbură mare trebuie poziționate astfel încât să nu se deformeze datorită temperaturilor ridicate din baia de zincare.

 

Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel
Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel

Dacă este necesar ca piesa din tablă să aibă o suprafață mare, atunci trebuie luate măsuri pentru stabilizarea acestor panouri metalice. Acest lucru se poate realiza în stadiul de proiectare a pieselor, executând alezaje pe direcție oblică. Containerele pentru gunoi menajer, confecționate din tablă relativ subțire pot fi zincate termic.

Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel

Trebuie atins un echilibru între sudarea barelor rigidizate pentru intensificarea stabilității și introducerea unor tensiuni reziduale datorită operației de sudură.

De obicei nivelul rigidizării este destul de scăzut, iar deformațiile datorate temperaturilor ridicate din timpul zincării termice sunt amplificate datorită tensiunilor interne acumulate în urma sudării materialului.

Dacă muchiile tablelor trebuie asamblate prin sudare sau cu flanșe, această operațiune trebuie efectuată cu mare atenție, pentru a nu rămâne urme de acid sau lichid de fluxare în orificiile de mici dimensiuni, și deci ca acestea să poată fi acoperite în totalitate cu zinc.

Dacă muchiile sunt executate oblic pentru a se conferi stabilitate, trebuie avut grijă ca zincul să poată acoperi în totalitate aceste muchii, fără a lăsa surplus. S-ar putea să fi e necesare orificii suplimentare pentru a se asigura această stabilitate.

Piese din sârmă

Împletitura de sârmă utilizată de exemplu pentru construcția gardurilor este zincată termic în ateliere automatizate și apoi tratate înainte de asamblare. Sârma zincată separat nu este prea des întâlnită, chiar dacă se găsește uneori în cazul construcțiilor pentru ferme (fig. 4) și a gardurilor speciale. În afară de utilizarea unui oțel compatibil cu zincarea termică, nu există alte cerințe obligatorii ce trebuie respectate în cazul proiectării fabricatelor din sârmă.

Totuși, trebuie avut în vedere faptul că unele sârme își păstrează proprietățile mecanice doar prin prelucrare la rece. Utilizarea unui oțel necorespunzător, cu prelucrări la rece considerabile poate rezulta în fragilitatea fabricatelor din sârmă (numită și durificare la oboseală), care se observă uneori doar după zincare.

Materialele susceptibile durificării la oboseală trebuie evitate. Pe lângă avantajul unui sistem de protecție anticorozivă a fabricatelor din sârmă, zincarea termică conferă și rigiditate acestor produse și datorită faptului că stabilitatea împletiturii de sârmă este amplificată prin îmbinarea suplimentară ca urmare a solidificării stratului de zinc în zonele unde sârmele se suprapun.

În cazul zincării sârmelor ondulate, trebuie să ținem cont de faptul că acest tip de sârmă are tendința de a se dilata considerabil atunci când este imersată în zincul topit. Astfel, structura finală poate fi deformată.

Trebuie luate măsuri în timpul etapei de proiectare pentru a permite structurii un anumit grad de dilatare. De exemplu, capetele sârmelor nu trebuie sudate de cadru, sau împleti tura de sârmă și cadrul trebuie zincate separat, înainte de asamblare.

Zincarea termică a tablelor și sârmelor din oțel
Articol scris de
BERG BANAT
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.