Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

România la 100 de ani este nespus de frumoasă, dar se uită că frumusețea se păstrează, se cultivă și se construiește - Interviu cu Șerban Țigănaș

România la 100 de ani de la Marea Unire este nespus de frumoasă, așa cum a fost întotdeauna. Poate că din acest motiv a fost mereu jefuită dinăuntru și dinafară, crede arhitectul Șerban Țigănaș.
arh. Șerban Țigănaș

Pe de altă parte, dacă vorbim despre mediul construit în România de azi, constatăm că reușita este o excepție, și nu o regulă, spune fostul președinte al Ordinului Arhitecţilor din România într-un interviu acordat SpatiulConstruit.ro.

Ce-ar schimba pe macheta României? Ocaziile ratate de a construi decent, educația generală astfel încât să se poată dezvolta o cultură a mediului construit, dar și fața clasei politice.

România peste 100 de ani, prin ochii arhitectului Șerban Țigănaș: “România are foarte mult spațiu nedezvoltat și sper să știe să construiască. Sunt tentat să fac două scenarii, cel optimist și celălalt...”

 

 

SpatiulConstruit.ro: Este România frumoasă la 100 de ani în ochii arhitectului?

Șerban Țigănaș: România, ca toate țările din lume, este nespus de frumoasă și așa a fost întotdeauna. Nu poate fi altfel. Probabil de aceea a fost mereu jefuită dinăuntru și dinafară sau din toate părțile. Probabil că atunci când ești înconjurat de frumusețea naturii și a locurilor făcute de oameni și când mai capeți elan în a profita de asta, uiți că frumusețea se păstrează, se cultivă și se construiește.

A construi frumos pare că este o mare aventură în anii pe care îi trăim și reușita este fără îndoială o excepție, și nu o regulă. Să spun că România a luat un start greșit, că ar trebui resetată, că a suferit pierderi ireversibile de patrimoniu construit, că este bântuită de incompetență administrativă nu pare a fi ceea ce ar construi o celebrare centenară. Dacă am intra în comparații obiective cu Slovenia, Estonia, Polonia, Cehia sau Croația nu am ieși excelent.

 

 

SC: Daca ar sta întinsă ca o machetă în fața dumneavoastră, ce ați păstra, ce ați schimba? Poate câteva exemple concrete...

ȘȚ: Ce aș schimba? Ocaziile ratate de a construi decent, dacă vorbim de mediul construit. Dar pentru asta ar trebui să fim noi alții. Noi toți. Aș schimba educația generală în direcția unei culturi generale a mediului construit. Asta e pe termen lung și dacă ne-am apuca acum am avea de așteptat o generație. Având în vedere că nu ne-am ocupat, avem de așteptat mai multe. Aș schimba sistemul administrativ legat de construcții, lucru care se promite și se încearcă de ani buni, fără viziune și fără succes. S-au construit câteva mii de biserici în treizeci de ani - mai multe și mult mai urâte decât a construit biserica de când există. Un adevărat dezastru arhitectural.

În același timp, minunatele bisericuțe de lemn s-au ruinat, părăsite pentru noile construcții. În tot acest timp, frumoasele biserici săsești de exemplu, s-au ruinat în lipsă de enoriași, care și-au căutat de viață prin alte părți... Și pot continua.

S-au construit clădiri noi cu bani europeni, dintre care unele stau literalmente goale, iar altele sunt folosite în pierdere, fără știința necesară, și te întrebi de ce s-au mai construit? S-au restaurat defectuos o mulțime de monumente, iar cei care au făcut asta uneori nici nu își dau seama, premiindu-se între ei pentru reușitele lor.

Ce aș schimba concret? Să vă dau o listă cu peste 80% dintre primarii în funcție, mai mulți dintre membrii parlamentului și cam tot guvernul? Știți, e greu de spus ce ai schimba când, așa cum pomeneam mai înainte, e vorba de ocazii ratate de a face lucrurile bine și nu doar de a spune că mai bine că s-a făcut și așa decât deloc.

Ce aș păstra? Totul trebuie păstrat și ameliorat. De fapt, în deceniile care urmează asta este ceea ce ar trebui să se întâmple și ceea ce se întâmplă masiv deja. Arhitecții și alături de ei toți de care depinde construirea trebuie să învețe mult mai mult să transforme ceea ce există decât să dărâme și să refacă de la zero, poate nu mult mai bine, ci doar mai nou.

 

 

SC: Dacă ar fi să faceți un top trei al construcțiilor de pe teritoriul României care v-au impresionat cel mai puternic, de orice fel și din orice perioadă, cum ar arăta?

ȘȚ: Nu cred în topuri, reflectă percepția, și nu neapărat calitatea. Referitor la arhitectură, dacă m-ați întreba de trei ori pe zi care sunt lucrările pe care le apreciez cel mai mult, v-aș răspunde de fiecare dată altceva. Poate de la Cluj, poate din Bucovina sau din Maramureș, poate din Secuime sau din Banat... și precis aș uita multe, pentru că sunt foarte multe care merită.

Dar dacă m-ați întreba de criterii, v-aș spune că aș pomeni acele construcții care însemnă cel mai mult pentru cei care le utilizează. Dacă o biserică de zid din Hațeg e iubită de oamenii de acolo, care o înțeleg și care sunt mândri de ea, ar fi pe lista mea. Dacă o casă obișnuită din cetatea Sighișoarei ar fi cu bun simț păstrată și inteligent adaptată la cerințele vieții de acum, ar fi și ea pe listă. Ar veni alături și clădiri publice noi, pentru că oamenii au nevoie naturală de nou, de semnele propriului timp, date de construcțiile perioadei pe care o trăim, și dacă acestea ar fi cu adevărat contemporane, putând sta ca pe vremuri alături de altele similare de altundeva, ar veni în fruntea listei.

 

 

SC: Cum vedeți, tot prin ochii arhitectului, România peste 100 de ani? Ce credeți că va dăinui, ce va dispărea și ce credeti că ar trebui să încercăm să păstrăm dintre elementele care formează spațiul construit în prezent?

ȘȚ: Cum va fi România peste 100 de ani? Văzută ca arhitect. 100 de ani e foarte mult, dacă înțelegem ce s-a petrecut în lume în ultimul secol... România are foarte mult spațiu nedezvoltat și sper să știe să construiască. Sunt tentat să fac două scenarii, cel optimist și celălalt...

Înțelepciunea construirii și presiunea publicului vor fi atât de puternice încât peste tot se va construi mult mai bine, cu sens, durabil. Vom discerne în favoarea valorilor și calităților, și nu a profitului. Va dispărea corupția și speculația legată de construcții pentru că educația oamenilor le va permite să refuze ceea ce este împotriva interesului lor comun, le va permite să discearnă. Cei de care depinde calitatea construcțiilor vor fi răsplătiți corect pentru reușitele lor, înțelegându-se câtă nevoie este de proiecte bune.

Celălalt scenariu e altfel... totuși, dacă ne uităm puțin mai atent la ceea ce există în jurul nostru vom vedea că trăim cu foarte mult din ceea ce a fost edificat în a doua jumătate a secolului trecut, într-un regim pe care îl respingem în totalitate ca fiind un eșec, o pată neagră, deși ne va influența în continuare viața. Trebuie, repet, să încercăm să transformăm inteligent ceea ce există, să ne extindem cât mai puțin și să capitalizăm existentul.

Cel mai mult trebuie găsit echilibrul între interesul comun și cel individual sau de grup și puterea de a gestiona procesele dezvoltării și construirii. Să ne aducem aminte de fenomenul litoralului românesc, edificat în anii ’60 ai secolului trecut. Arhitectură de multe ori remarcabilă, în cea mai bună relație cu spațiile publice... ce a ajuns acum? Ce poate redeveni și cum? Dar își pune cineva problema, dorește cineva? E în programul cuiva de guvernare sau în strategia unei administrații? Dacă e așa de greu să resuscitezi o bijuterie arhitecturală ca minunatul Cazinou din Constanța, cum putem vorbi de o țară?

 

 

SC: Cum vor locui românii?

ȘȚ: Sper că așa cum vor dori și mai ales că vor dori să locuiască frumos, și nu numai unii dintre ei. Vedeți, e atât de inutil să ai numai tu casa frumoasă, sau mai frumoasă decât toți ceilalți! Dacă majoritatea, cât mai mulți ar avea casele frumoase, dar fiecare cu frumusețea ei, cu asemănări și diferențe, dacă a nu avea o casă frumoasă ar fi o rușine, o nereușită socială inacceptabilă, cred că ar fi altfel.

 

 

SC: Ce înseamnă casa românească?

ȘȚ: Din păcate o casă românească nu însemnă astăzi ceva foarte puternic. Nu suntem pe o culme pe care trebuie să o menținem. Mai avem de lucrat până la casa românească nouă și trainică, reperabilă identitar. E posibil să nu o găsim și să nu o avem sau e posibil să fie foarte interesantă, altfel în vestul țării decât în est sau sud, altfel la oraș decât în mediul rural autentic.

 

 

SC: Cum vedeți evoluția meseriei de arhitect în România și care credeti că ii este viitorul?

ȘȚ: Arhitectura nu este o meserie, este o profesie, ceea ce însemnă mai mult decât meșteșugul și preocuparea, practica și aptitudinile. E un întreg concept intelectual care implică o permanentă adaptare la ceea ce se întâmplă, încercând mereu mai mult, către ceea ce ar fi bine să se întâmple. Evoluția profesiei va continua să fie în relație cu ceea ce se întâmplă în Europa și în lume, pentru că este o profesie globală, nomadă, fără frontiere, atât în ceea ce privește practica, cât și în ceea ce privește cunoașterea și teoria.

E o profesie care depinde enorm de clienți, adică de societate și de instituții, de mediul de afaceri și de educația profesioniștilor, care acolo unde este o piață bună vor dori să fie prezenți. În concluzie, peste 100 de ani vom fi atât de buni cât vom reuși să fim împreună, pentru că se pare că vom depinde din ce în ce mai mult unii de alții, inevitabili, pentru resurse care vor fi altele, pentru decizii pentru care nu avem încă modele și pentru schimbări care nu sunt ușoare și pentru care trebuie mult curaj înțelept.

Poate dacă nu eram la Paris scriam altfel...

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva