R vine de la Rosia Montana
Unele lupte se duc in strada. Altele la televizor si in coloanele ziarelor.
Cele din strada sunt reale: contin oameni fizici, care striga, scandeaza, cer, apara locuri si fiinte, flutura steaguri, merg, pedaleaza... apoi dorm in saci si in corturi. In centrul orasului. Uneori saptamani intregi. Mai rar, devin din ce in ce mai multi, insuportabil de multi, aproape. Daca ai fi acolo, ai simti fiorii aceia ai adevarului, ai revoltei, ai mandriei ca poti ridica vocea. Ca, in sfarsit, romanii pot fi uniti pentru o cauza nobila, care nu mai are nimic de-a face cu badarania, politica si minciunile, ci doar cu nevoia oamenilor de a-si pastra macar constiinta curata. Ai simti fiorii emotiei, pentru ca stii bine ca de peste zece ani, de cand cu ultimii mineri spargand capetele studentilor, nu s-a mai indraznit asa ceva. Neamul asta se ridica greu si iarta multe.
...Unele lupte se duc la televizor si in coloanele ziarelor.
Cele de la televizor si din articole contin cuvinte. Cuvinte care zboara, care interpreteaza, modifica adevarul si il fac sa para altfel. Daca o parte a omenirii nu ar avea nevoie de ochii si creierul altora si ar putea sa-si foloseasca propriul fizic... sa verifice cu ochii proprii, sa gandesca cu creierul propriu si sa se miste cu picioarele proprii! Dar e prea greu sa te ridici de pe canapea si sa arunci telecomanda, mai ales cand ai fost hranit douazeci de ani cu minciuni si emisiuni (sa nu le zic altfel) populare. Si nu toti stau in centru, ca sa deschida geamurile si sa vada cine striga atat de tare in strada.
Fac parte dintre jurnalistii care, cu mult timp in urma, au inteles ca meseria mea se numeste, mai realist, PR.
In Bucuresti, ieri, mi-am adus aminte de facultate si de increderea de atunci in adevar si deontologie profesionala.
Am fost la marsurile de protest pentru ambele cauze. Cauze care meritau o vizibilitate mai buna im media "clasica": un mars imens pentru o tara curata. Si inca unul, mai mic, pentru viata unor fiinte care nu au glas sa se apere singure. Acum ma gandesc ce noroc pe noi ca a venit Internetul din urma, cel de care ne plangeam noi, "jurnalistii", ca ne-a luat painea de la gura... Pai o s-o tot ia in ritmul asta.
Pana la urma, orice ar spune unii dintre colegii mei de breasla, eu continui sa vad ca nu este vorba de un mars cu scopuri politice. Poate cel mult unul decis sa termine cu politicile in dezinteresul cetatenilor. Am fost acolo. Nimeni in jurul meu nu a scandat "Jos cu susul". Nu e vorba nici de vreo manipulare in masa (desi s-au atasat de coloana si cativa interesati, pierduti insa in vocea "Uniti. Slavam!" a majoritatii). Cauza care ramane pe buzele tuturor si care i-a unit pe toti cei peste douazeci de mii de oameni, indiferent de opinii, de varsta, intr-un singur gest de revolta, de amploare, nu are nevoie de vorbele mele. Ci de ale unui poet istoric. Era parafrazata scurt pe un banner: "Pentru muntii si apele tale/ Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane."
Articol si foto Alina Miron
