Instalații trasate prin șapa turnată – avantaje și dezavantaje

În ultimii ani, încorporarea țevilor de instalații sanitare în pardoseală a devenit o practică frecventă. La o primă vedere, soluția pare minunată: țevile nu se mai văd în zona inferioară a peretelui, nu este cazul să ne preocupe mascarea lor, sunt protejate de lovituri, nu incomodează la finisarea pereților sau la curățenie, nu trebuie să ocolească ușile sau diverse elemente de amenajare, termoizolarea se poate face la fel de bine etc. Dacă șapa este suficient de groasă și de compactă, țevile sunt protejate suficient de solicitările mecanice care pot interveni, de exemplu corpuri grele de mobilier sau lovituri accidentale. În plus, traseele sunt mai scurte, deci sunt necesare mai puține materiale (mai ales coturi) și operațiuni de manoperă. În cazul dezvoltatorilor care construiesc pentru piața imobiliară, poate fi vorba despre un calcul strict economic, nu neapărat lăudabil... Viabilitatea acestei metode este demonstrată de sistemele de încălzire în pardoseală, care sunt considerate relativ sigure din perspectiva pierderilor de agent termic. Este drept, acolo avem altă situație – agentul termic nu va depăși niciodată temperatura de 45-50ºC, deci țevile vor avea un ritm de uzură extrem de redus.

Dincolo de avantaje

Trebuie să remarcăm totuși următoarea problemă concretă: atunci când apar disfuncții la instalațiile respective îngropate în șapă, este extrem de greu să identificăm sursa, respectiv locul defecțiunii. Prin șapă pot trece țevile de apă rece și apă caldă, eventual turul și returul instalației de încălzire. Dacă observăm o pată de umezeală pe pardoseală sau la baza pereților, vom înțelege că avem o scurgere de apă, dar nu vom ști exact de unde, cel puțin într-o primă fază. Șapa este în general un material permeabil, relativ poros, în care umezeala difuzează aparent uniform și pe distanțe mari.

Dacă este vorba despre pierderi ușoare, abia sesizabile, petele de umezeală devin vizibile în timp, după zile sau chiar săptâmâni, mai ales când stratul final este impermeabil (gresie, PVC, rășini). Este posibil ca, atunci când este vorba despre un sistem de pardoseală care presupune și o barieră de umiditate, de pildă o rășină la montarea parchetului masiv, umezeala să fie observată după ce s-au produs pagube însemnate în substrat și chiar în structura imobilului. Mai degrabă observă vecinul de dedesubt decât cei care folosesc pardoseala în cauză.

În continuare, rămâne întrebarea: pe unde curge? Chiar dacă știm aproximativ care este traseul, va trebui să îl scoatem la iveală pe tot, ca să fim siguri că am descoperit toate problemele. Și este de preferat să înlocuim toată acea porțiune de instalație, fiind posibil ca întreaga lucrare să aibă vicii serioase legate de materiale sau manoperă. Numai din ceea ce v-am spus până acum este suficient să vă faceți o idee despre amploarea problemelor: demontarea pardoselii, decopertarea șapei pe zonele vizate, timp pierdut și casa în șantier.

Lucruri care ne sunt de folos

• Atunci când apar probleme, deosebit de utile sunt planurile casei, pe care nu toți le primesc atunci când intră în proprietatea apartamentului – uneori pentru că nu le consideră importante și nu le cer (acestea trebuie să existe undeva, de exemplu la administratorul blocului), alteori pentru că dezvoltatorul nu le pun la dispoziție, dar le pot oferi dacă sunt cerute. În prezent, este destul de des întâlnit formatul electronic, suficient de riguros ca informații (prevăd inclusiv instalațiile și sistemele HVAC).

• Pentru identificarea zonei unde s-a produs defecțiunea, este necesară în mod obligatoriu o echipă de instalatori cu experiență; uneori, însă, nici aceasta nu este suficient, și cea mai bună sursă de informații este chiar echipa care a realizat instalația. Dacă este un bloc construit recent, se poate contacta firma respectivă, care are planurile și știe cum a lucrat. Să nu pornim de la ideea că poziționarea țevilor este exact cea din proiect, pentru că deseori se lucrează cu aproximație, iar uneori se trasează țevile ”pe calea cea mai scurtă”.

• O cameră cu termoviziune poate fi, de asemenea, o soluție. Totuși, trebuie spus că, atunci când scurgerile se produc la țeava cu apă rece, este dificil de observat diferența de temperatură dintre beton și betonul umed, deci și această metodă are limitele ei.

• Se mai poate apela la introducerea de aer sub presiune în instalație, astfel încât să fie identificată cel puțin țeava care înregistrează pierderi.

De multe ori, însă, se ajunge la decopertarea pardoselii, în perspectiva înlocuirii țevilor. Există și varianta retrasării instalației pe perete, dar aceasta presupune modificări asupra amenajării apartamentului. Trebuie evaluată fiecare variantă și aleasă cea mai avantajoasă, tehnic și financiar. Atunci când se înlocuiesc efectiv țevile, bineînțeles că pierdem stratul final de pardoseală; excepție poate face parchetul, laminatul sau un tip de pardoseală montat flotant, care se poate demonta cu pierderi minime. Oricum, locatarii sunt nevoiți să își ”devasteze” apartamentul. Varianta cea mai nefericită este ca, după decopertare, să constatăm că, în ciuda tuturor testelor, țevile sunt în regulă și sursa problemei este în altă parte, de exemplu de la o coloană neizolată corespunzător; este un caz extrem, dar la fel de plauzibil – au existat numeroase situații de acest gen.

Concluzia ar fi că instalațiile trasate prin pardoseală prezintă riscuri serioase. Dacă am făcut-o, totuși, este bine să apelăm la cele mai bune materiale și cei mai buni instalatori, astfel încât să ne reducem riscurile. Durata de viață a țevilor variază în funcție de material și de regimul de exploatare (temperatura și presiunea de lucru), iar acest aspect ar trebui să ne intereseze în cel mai înalt grad. Nu în ultimul rând, este bine să avem planurile instalațiilor, cu cele mai mici detalii, pentru a ști unde trebuie să intervenim în cazul unui incident.