Idee pentru o bucatarie rustica: o creanga-suport

O simpla creanga, vopsita in alb, suport pentru vase? De ce nu? Aceasta idee ingenioasa se preteaza de minune intr-o bucatarie in stil rustic. Pregatirea ei dureaza foarte putin, mai mult va va lua sa decideti unde si cum o atarnati. In afara de rolul practic pe care il joaca, efectul decorativ pe care il obtineti cu ajutorul ei este incontestabil.
Ideea este valabila indiferent ca e vorba de o casa de vacanta sau de bucataria de la tara a bunicii, ba chiar si daca va doriti numai sa insuflati unei bucatarii moderne un aer usor rustic. Lemnul este materialul predominat in astfel de bucatarii, completat fiind cu ceramica si accesorii traditionale sau retro. Dupa cum vedeti, nu trebuie sa cautati cine stie ce dulapuri sofisticate, sculptate sau sa reconditionati vreunul vechi: o simpla creanga mai rezistenta gasita in timpul unei excursii in natura poate deveni un suport ingenios pentru vase si accesorii de bucatarie. Verificati creanga sa nu aiba ciuperci sau crapaturi. E util sa stiti ca lemnele verzi contin apa cam 50-60% (in medie), in timp ce lemnul uscat in aer liber (e maibine daca l-ati gasit direct uscat) tot mai continte o cantitate de umezeala de 12-15%. Printre alte proprietati ale lemnului se numara aceea ca poate absorbi umiditatea din atmosfera, iar cum bucataria e un loc plin de aburi e foarte probabil ca batul folosit ca atare sa se umfle, de la umiditate, apoi iar sa o cedeze in atmosfera, astfel putand crapa mai usor. Pentru ca e vorba doar de o creanga, va fi suficient sa o lasati cateva zile sa se usuce langa o sursa de caldura, apoi sa o smirgeluiti un pic si sa o vopsiti in alb. Urmeaza suspendarea crengii, de preferat cu ajutorul unei sfori sau a unui cablu tot alb. Nu bateti cuie in creanga, se poate crapa. Verificati la ce greutate rezista suportul, fara a pune o tensiune exagerata pe cablu sau sfoara… si acum, cu ajutorul unor carlige improvizate, puteti incepe sa atarnati vasele!
De retinut! Daca vi se deschide apetitul de a bricola singuri mobilier sau alte accesorii din lemn pentru spatii precum bucataria, folosind tot crengi, buturugi sau alte resturi gata culese din natura, nu rupeti copacii verzi, luati ceea ce este deja uscat, cazut pe jos (sau folositi resturi de la alte piese mai vechi de mobilier)… In afara de faptul ca ar fi si imoral si ilegal sa distrugeti arborii, pentru reusita lucrului si durabilitatea lui e mai bine sa cumparati lemnul uscat gata, in fabrici (aici el este supus unei serii de operatiuni care il feresc de umflare si contragere, de paraziti etc., in functie de specia din care provine).
