Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Cum să ne bucurăm de zone vitrate impecabile

Sticla este un material de construcție comun în zilele noastre, cu toate beneficiile extraordinare, dar și cu neajunsurile sale (în principal, faptul că este casantă și conductivă termic, pentru produsele comune, fără tratamente speciale). Și totuși, a fascinat dintotdeauna, fiind apreciată pentru transparența ei, permițând obținerea de spații închise iluminate natural, aspect tot mai important în zilele noastre, când se urmărește economisirea energiei. Deschiderile mari, vitrate, sunt elemente de bază al arhitecturii moderne, pentru care se caută soluții tot mai eficiente de termoizolare, dat fiind faptul că sticla are o capacitate de transfer termic destul de ridicată.
Cum să ne bucurăm de zone vitrate impecabile
Foto: Aleksandr Slobodianyk (https://www.pexels.com/@aleksandr-slobodianyk-367235)

Transparența este o proprietate care trebuie întreținută, cu puțin efort, dar merită. O fereastră perfect curată este apreciată estetic, reflectă grija pentru curățenie, dar influențează și modul în care este pusă în valoare o amenajare interioră. Sticla este folosită și ca element decorativ pentru amenajări, sau ca material pentru mobilier, creând suprafețe fascinante, prin care unele obiecte par că plutesc. Poate delimita fizic spațiile fără a sacrifica vizibilitatea, este folosită pentru oglinzi, obiecte de artă, corpuri de iluminat. O problemă poate fi însă curățarea și întreținerea, care pare simplă, dar pentru persoanele care țin la un aspect impecabil, fără nici cea mai mică urmă de murdărie sau, și mai grav, zgârietură, poate fi o provocare.

 

Fie că se apelează la produse de curățenie din comerț, fie că se folosesc soluții preparate personal, procedurile sunt cam aceleași. Vă prezentăm câteva metode, cu rezerva că trebuie să folosite metode optime de protecție, în funcție de situație (mănuși de cauciuc, ochelari, halate etc.), unele soluții fiind toxice sau cu potențial alergenic:
• Murdăria grosieră se îndepărtează după umezire cu apă, alcool sau oțet, cu instrumente care nu zgârie, din lemn sau plastic; instumente utile pentru curățenie mai sunt racletele și ștergătoare de de geamuri cu lamelă din cauciuc sau lavetele din piele;
• O sticlă acoperită cu vopsea sau email se poate salva foarte bine tratând suprafața cu un decapant din comerț; acesta este lăsat să își facă efectul, iar vopseaua se îndepărtează pur și simplu, cu aceeași grijă să nu zgâriem; suprafața poate rămâne ușor mătuită, puțin vizibil; în cazul sticlei în relief rezultatul este destul de bun, neexistând de fapt altă metodă;
• Pentru îndepărtarea petelor se recomandă folosirea detergenților speciali din comerț, dar și detergenți de vase, săpun lichid, chiar spumă de ras, deodorant, produse care conțin alcool sanitar sau oțet – acestea dizolvă grăsimile, care astfel pot fi îndepărtate cu o cârpă din bumbac fără scame sau, mai recent, cu una din microfibră;
• Detergenții să nu aibă particule abrazive și nici concentrații mari de substanțe active, pentru că mătuiesc sticla; amoniacul și soda caustică sunt eficiente, dar au același efect distructiv; de asemenea, nu se folosește acetona sau alcoolul tehnic;
• Curățarea se face uniform, începând cu unul din colțurile sperioare, spre partea de jos;
• Cea mai bună curățare se face într-o zi înnorată sau într-o poziție în care soarele să nu fie prezent, iar uscarea să se facă lent (altfel rămân pete);
• Sticla sablată este mai dificil de curățat, dar acest lucru se poate realiza cu detergenți (fără amoniac) și cu apă caldă; apoi se șterge cu o cârpă uscată; în niciun caz nu se folosesc instrumente abrazive;
• Cabinele de duș au depuneri de săpun și săruri de calciu și magneziu (piatră de apă dură) – se rezolvă cu alcool sanitar și oțet (oțetul, fiind acid, descompune murdăria dacă e lăsat să acționeze).
• Pentru ștergerea finală, prosoapele de hârtie lasă scame, dar ziarele sunt o metodă clasică încă folosită (cel puțin cât vor mai exista ziare);
• Apa folosită e de preferat să fie distilată, fără săruri; apa carbonatată (sifonul) este foarte eficient, având un pH acid (se transformă în acid carbonic);
• Un alt produs, folosit în gospodării din cele mai vechi timpuri, este Boraxul, care se regăsește de fapt în detergenții pentru sticlă, având proprietatea de a deduriza apa;
• În procesul de curățenie este necesară protejarea ramelor, care pot fi afectate de umiditate sau substanțele active din detergenți, mai ales la vitralii (zonele metalice se pot oxida accelerat).

 

 

Ce este, de fapt, sticla?

 

Sticla, un material amorf (nu este format din cristale) a fost descoperită de oamenii primitivi chiar din mediul în care trăiau. Pe plaje, găseau bucăți de sticlă (bineînțeles, nu transparente, așa cum o cunoaștem azi) apărute ca urmare a trăsnetelor care încălzeau nisipul la temperaturi foarte înalte, transformându-l. Nisipul obișnuit, cu conținut ridicat de oxid de siliciu, este de fapt materia primă pricipală, împreună cu procente mai mici de sodiu și oxid de calciu. Potrivit arheologilor, sticla a început să fie produsă încă din epoca bronzului târziu, de către mesopotamieni, iar procesul de fabricare a fost preluat de egipteni și apoi de majoritatea civilizațiilor din zona Mării Mediterane, inclusiv romanii, care dezvoltaseră o tehnologie destul de complexă și obțineau vase de sticlă elaborate. Transparența lor era însă îndoielnică, sticla din zorii civilizației fiind de regulă opacă, cel mult translucidă. Sticla devine transparentă la peste 1500ºC, temperatură pe care egiptenii nu o puteau obține acum 5000 de ani. De fapt, primele variante de sticlă erau mai degrabă smalț, colorat în albastru, galben sau purpuriu prin adaosul de fier, cupru sau mangan, și erau folosite mai mult pentru bijuterii. Ulterior, s-au obținut vase pentru parfumuri și pentru băut, dar acestea erau extrem de scumpe, aparținând aristocrației. Romanii au obținut sticlă translucidă, din care au făcut vase minunate și au folosit aceleași procedee pentru a crea mozaicuri smălțuite extrem de valoroase.


Sticla transparentă, asemănătoare cu ceea ce folosim azi pe scară largă, a apărut la Veneția prin secolul al XV-lea. Vestita sticlă de Murano (insulă în laguna venețiană) a devenit faimoasă în întreaga lume, sub denumirea de ”cristallo”.


Sticla modernă, perfect transparentă și relativ ieftină, așa cum o cunoaștem azi, i se datorează germanului Friedrich Siemens (1826-1904), care a inventat în secolul al XIX-lea (circa 1856) cuptorul cu gaz care îi poartă numele, capabil să dezvolte temperaturi suficient de mari astfel încât să se obțină o sticlă de bună calitate. În deceniile care au urmat, a fost obținut geamul float normal, cu o nuanță verzuie discretă. Geamul ultraclar, folosit în zilele noastre, este un geam float cu o claritate deosebită și perfect transparent, nedistorsionând culorile. Geamul mat este un simplu geam prelucrat prin sablare.


Alte variante folosite în prezent sunt geamul securizat, rezultat din sticlă supusă unui tratament termic ce îi induce o creștere a rezistenței de până la 4 ori. Dacă acesta se sparge, o face în condiții de relativă siguranță, în mii de bucăți cu margini netăioase. Geamul laminat se obține prin lipirea a două foi de sticlă peste un film de plastic sau rășină transparentă, astfel încât la spargere cioburile nu se desprind, rămân lipite.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Lucru în România