Branding, promisiuni si alte afaceri personale pe toate gardurile
Anunturile cu "inchirez camera la curte (in zona)” de pe stalpii din oras sau cliseele amoroase gen "Radu + Moni = Love” de pe usile lifturilor fac de mult timp parte din estetica mediului nostru urban: cam de pe atunci de cand au disparut granitele dintre deferenta fata de altii si nevoile primare carora nu li se poate rezista nici material, nici organic (ca in orice loc democratic din lumea asta). Ce efect au afisele de mana, inscriptiile si graffiti-urile asupra aspectului estetic al orasului? Dar cui ii pasa? Si cine ar putea cenzura acest adevarat avant mediatic al betonului, care poate transmite informatiile de la destinatar catre expeditor mai eficient si mai putin efemer decat hartia ziarelor? Partea interesanta in tot acest amalgam de imagini si informatii care imbraca orasul pana la brau e insa alta: cultura urbana, "unitatea stilistica” pe care, in replici scurte, fruste, uneori amuzante, o putem deslusi pe toate gardurile. Nu doar in cuvinte, ci si in imagini.
Mi-a atras atentia inscriptia cu galben: am crezut initial ca e vorba de vreun nou site sau radio sau ceva de genul asta (poate promoterii de ocazie chiar voiau sa scoata un "7click”, fie el si cu filme pentru adulti, altminteri sensul inscriptiei in sine chiar imi scapa). Mi s-a parut insa interesanta grija pentru asocierea color: cel care a mazgalit zidul a avut grija sa se asorteze cu spray galben la un element decorativ straniu, acel romb cu chenar din sipci de lemn, care cu siguranta nu avea alt rol, la origine, decat sa dea un aspect unitar cu designul gardului. Ulterior, cineva a completat opera de arta urbana tragand pe deasupra ei niste cabluri si taindu-le artistic. Asa, ca sa se vada ca sunt inutile.
Traficul nebun din capitala poate fi ilustrat si asa: fara nici o masina, dar cu un anunt mare pe un gard. Ce dezvaluie inscriptia despre proprietar conteaza prea putin. Si daca omul a ajuns intr-o zi la disperare pentru ca nu putea iesi mai niciodata cu masina din curte?
Partea simpatica e ca gardurile urbane tot nu sunt diferite de copacii de la sat, pe care Ion si Maria obisnuiau sa-si salveze pentru posteritate amorul, sapand cu briceagul in lemnul viu. E ceva instinctiv in noi care ne pune mereu sa facem ecuatii si sa tragem concluzii cu un egal. Totusi, de data asta omul a trecut clasa: stie tabla inmultirii si, in plus, a avut creativitatea de a rupe barierele dintre matematica si scriere – el pune in aceeasi ecuatie atat cuvinte, cat si cifre. De Mumu nu mai vorbim. O fi semnatura vecinului, care vrea sa-si insuseasca drepturile de autor.
Accesul interzis pe o privata (pardon! am vrut sa zic "proprietate privata”) e chiar interzis. Iar pentru cine nu stie sa citeasca (la urma urmei cine ar vrea sa intre intr-o asemenea proprietate, eventual sa-si faca aici culcus decat un amarat fara casa si fara scoala?) avem si alte metode: cum ar fi sa sudam o placa de fier ruginit, peste usa de fier ruginita si peste cadrul metalic putin ruginit al ferestrelor. In rest, ideogramele de pe pereti marcheaza, ca de obicei, frumusetea si dezirabilitatea acestei zone rezidentiale, plina de proprietati, evident, private.
In fine, o lucrare de arta cu ceva mai mult dinamism. Mi-a placut intotdeauna combinatia galben cu portocaliu si cu verde. Iar pe grundul de un galben solar al sevaletului-usa de garaj si-au adus, desigur, aportul, o serie de alti artisiti ai strazii care abia au invatat sa se semneze, lipitori de afise si PR-isti de hot choco (o bautura instant dietetica, pentru cine nu a auzit inca de ea din revistele de lifestyle, unde banuiesc ca au avut o campanie la fel de intensa ca si pe pereti). In rest, va las sa mai deslusiti si singuri misterele inscriptiilor semi-rupestre, daca va fascineaza. Un simpatic, de data asta, esantion de viata urbana. Cromatic. In plus, 3D.
Text si foto: Al Miroro (selectii din proiectul "Bucurestiul pe toate gardurile")
