A aparut nr. 112 al reviste Igloo

Dintre toate construcţiile fortificaţiei medievale a Clujului, Turnul Croitorilor este cel mai semnificativ obiectiv ce a supravieţuit demolărilor din secolul al XIX-lea. Cu o istorie tumultuoasă, suferind nenumărate refaceri în urma unor distrugeri sau nevoi de adaptare, monumentul a ajuns la începutul noului mileniu într-o stare avansată de degradare. În anul 2005, s-a hotărât restaurarea monumentului şi schimbarea funcţiunii sale în ceea ce numim astăzi „Centru de Cultură Urbană”. Printre intervenţiile de acum s-au numărat lucrări de demolare a structurilor din beton armat de la nivelele supraterane introduse în anii 1970, reabilitarea şi schimbarea sistemului static al structurii acoperişului după tentativa de restaurare din 1990-1991, refacerea totală a învelitorilor din ţiglă solzi, eliminarea tencuielilor interioare şi reabilitarea paramentului atât la interior, cât şi la exterior. Amenajarea interioară a presupus reorganizarea spaţiului prin demolarea unor compartimentări existente la subsol, introducerea unor structuri metalice, reversibile, care să permită dispunerea funcţiunilor, realizarea unor finisaje adecvate noii funcţiuni, montarea de tâmplării la golurile faţadelor, refacerea sau introducerea instalaţiilor interioare.

Atunci când comunicarea cu beneficiarul este una de excepţie, transpunerea personalităţii şi stilului de viaţă ale acestuia în forme, texturi, culori are nevoie doar de acel strop de magie al imaginaţiei arhitectului. Designul modern şi acurateţea execuţiei prin care se distinge casa H se datorează în mare măsură şi pedanteriei clientului, implicării sale active şi constructive pe parcursul proiectării, dar mai ales în timpul şantierului. Aspectul exterior nu a suferit modificări faţă de imaginile iniţiale agreate, arhitecţii aplecându-se cu atenţie asupra fiecărui detaliu încă din faza de proiectare. Compoziţia geometrică de suprafeţe albe perfect aliniate, contrastând elegant cu cele gri închis ce conturează volumetria, este completată şi personalizată de inserţiile de sticlă colorată care îmbracă treptele de acces, peretele exterior şi stâlpul de pe terasă şi de profilele structurale aparente, transformate în elemente de design. Tâmplăria fină, discretă, suprafeţele vitrate împinse la maximum, mobilierul în stil minimalist, corpurile de iluminat inserate discret sau prezenţe volumetrice elegante (spaţiul de luat masa, băi) îşi găsesc locul natural în interiorul ce surprinde prin spaţialitate, lumină, căldură, confort.

Într-o fostă zonă industrială – Splaiul Unirii, pe malul stâng al Dâmboviţei, ţesutul urban rarefiat alcătuit din fabrici şi birouri din perioada comunistă, aflate în plin proces de conversie funcţională, constituie un cadru perfect pentru inserţiile de tip birouri şi servicii. În înşiruirea agreabilă prin monotonie de garduri, plantaţii şi faţade neutre, privirea îţi e captată pe loc de o clădire stranie, agitată, care aminteşte de Centrul Pompidou. Durează câteva secunde până când privitorul conchide că nu este vorba de un şantier, nici de o parcare supraetajată, ci de o clădire de birouri complet finisată care îşi exprimă cu nonşalanţă personalitatea. Odată depăşit blocajul mental, privirea care baleiază faţadele în căutarea unor elemente recognoscibile are parte de o serie de iluzii gravitaţionale şi de alte surprize plăcute. Ceea ce părea a fi o ţeavă de gaz circulând de-a lungul gardului urcă vertical pe faţadă şi se transformă în balustrada etajului întâi, apoi în balustrada balconului de la etajul al treilea. Balconul îngust, de proporţia unei pasarele industriale, proiectat în consolă, este susţinut de profile metalice alese parcă la întâmplare.

Ultimul proiect al lui Isamu Noguchi, Moerenuma Park este încununarea îndelungilor cercetări ale artistului asupra spaţiului public ca mediu al timpului liber, al jocului şi meditaţiei, precum şi ca mediu artistic în sine. În consecinţă, întregul parc de 1,89 kilometri pătraţi este interpretat ca o singură sculptură gigantească, ale cărei dimensiuni transpun vizitatorii într-o lume onirică, scalată în manieră ludică şi neaşteptată ca tărâmul din Alice în Ţara Minunilor. Peisajul, care emană simplitate şi seninătate, este voit imperfect şi „accidentat” (wabi) de elemente abstracte, derivate ale aceleiaşi familii de forme, sugerând evoluţia şi tranziţia continuă de la o ipostază materială la alta (sabi). Aflat pe locul unei foste gropi de gunoi şi protejat de inundaţii de către mlaştina Moere de la care şi-a luat numele, parcul reprezintă un exemplu de renaştere a oraşului post industrial într-una dintre cele mai sfidătoare forme: un spaţiu total antitetic logicii producţiei, destinat jocului, mişcării libere şi contemplării.

După 20 de ani de abandon care au transformat-o într-o „gaură neagră în mijlocul oraşului”, clădirea Gaîté Lyrique s-a redeschis publicului pe 1 martie a.c. sub forma unui impresionant centru pentru arta şi cultura digitală. Principiul după care este organizat proiectul este cel de „cutie în cutie”, conferind spaţiilor atât izolarea acustică necesară funcţiunii (impusă şi de amplasarea într-o zonă cu destul de multe locuinţe), cât şi deschiderea dorită pentru o diversitate mare de evenimente şi acţiuni. În centrul clădirii de 10 000 mp sunt amplasate spaţiile de spectacole, înconjurate de izolaţii puternice şi de aceea imobile. Flexibilitatea vine însă din organizarea interioarelor: sala mare de concerte poate oferi 308 locuri (cu scaune) sau 150 de locuri cu scaune şi 400 în picioare, în mijloc, sau, simplu, 750 de locuri în picioare, iar pereţii pot fi folosiţi pentru proiecţii în multiple combinaţii; sala mică este mai intimă şi este destinată mai ales instalaţiilor sau expoziţiilor, spaţiul putând fi modelat în nenumărate variante prin panouri şi pardoseli mobile etc.; iar auditoriumul galben, cu 130 de locuri şi un ecran de proiecţie, poate funcţiona complet independent de restul spaţiilor, pentru că are acces direct din exteriorul clădirii.