UNIFY CO LTD

UNIFY CO LTD

Str. Valea Cismelei nr. 9, Cernavoda, jud. Constanta


Relatii clienti:

UNIFY CO LTD

SCURT ISTORIC

UNIFY CO LTD a fost înființată în 1992, dezvoltându-se an după an și executând aplicări și protecții speciale, atât pentru Centrala Nuclear electrica Cernavoda, cât și pentru diverși clienți din țară sau străinătate. Ulterior, societatea s-a extins, și în 1994 s-a înființat un birou de reprezentanță la București.

Societatea UNIFY CO LTD are o experiența de peste 30 de ani de Antrepriză participantă cu contract direct în calitate de Antreprenor General pentru lucrările de arhitectură, la executarea celor două Unități ale CNE Cernavoda, precum si mentenanța acestora. De asemenea, executăm lucrări in domeniul Aerospațial, UNIFY CO LTD fiind singura societate privată autorizată pentru vopsirea avioanelor. Aceste lucruri au făcut ca exigențele de calitate si performanță ale societății să se mențină la un standard ridicat, în conformitate cu cerințele specificate ale clienților.

In prezent, executăm lucrări în domenii diverse: farmaceutic, alimentar, laboratoare, industria electronica, industria aerospațială, depozite, spatii publice, locuințe particulare, cluburi, restaurante, sedii firme, cu un număr mediu de angajați de 250 persoane.

Toate activitățile societăţii UNIFY CO LTD sunt procedurate și permanent adaptate sa fie perfect aplicabile si in conformitate cu cerințele pieței, cerințele standardelor si cerințele legale în vigoare, iar personalul de execuție și de calitate este instruit continuu cu prevederile acestora.

Experiența în aplicarea pardoselilor structurate pe baza de rășini sintetice este importantă, așa cum se poate vedea din lista de lucrări executate în țară și străinătate, mai ales în sisteme epoxidice structurate Quartz Color. Împreună cu IPM Italia, societate care începând din anul 2013 a preluat marca Tehnifloor și procesul de fabricație al produselor componente ale sistemelor de finisaje pardoseli, am actualizat permanent aplicarea acestor sisteme.

 

DOMENII DE ACTIVITATE:

În prezent UNIFY Co. Ltd. execută o gamă largă de activități, precum:

- Pardoseli epoxidice și poliuretanice - în diverse domenii: farmaceutic, alimentar,l aboratoare, industria electronică, industria aerospațială, depozite, spații publice, locuințe particulare, cluburi, restaurante, sedii firme, nuclear, spitale, parcări, etc;

- Injecții cu spumă și rășini poliuretanice - pentru oprirea infiltrării apei in fisurile din beton simple, beton armat și zidărie;

- Protecții pasive la foc prin vopsire - pentru structuri metalice, din lemn, mase plastice, învelișuri izolatoare pentru cabluri;

- Protecții anticorozive prin vopsire - pentru structuri metalice

- Vopsitorii pentru industria aerospațială - vopsitorii avioane;

- Finisaje interioare si exterioare - cu produse de cea mai buna calitate si tehnologii din Franța, Italia si Statele Unite

 

EXPERIENȚA UNIFY CO LTD

UNIFY Co Ltd este aplicator cu experienta pentru sistemele / produsele Technifloor,inca din 1998, iar din anul 2003, este autorizata ca unic aplicator in Romania al produselor/sistemelor Marca Technifloor.

Incepand din anul 2013, an in care IPM Italia a preluat marca Technifloor cu o vechime de 50 de ani pe piata mondiala, Unify a fost recunoscuta ca aplicator autorizat al sistemelor /produselor Technifloor si de catre IPM Italia. Acest lucru s-a datorat calitatii lucrarilor executate atat in tara cat si in strainatate si vastului portofoliu de lucrari.

In prezent in toate proiectele de finisare pardoseli Unify are o colaborare permanenta cu IPM Italia.

IPM Italia, companie cu vasta experiența in fabricarea si aplicarea sistemelor de finisare pardoseli, a participat la elaborarea primului ghid de reglementare a aplicării sistemelor de pardoseli in Italia si au preluat in totalitate marca Technifloor (formule, know how, tehnologie de aplicare), având în vedere calitatea deosebita a sistemelor cu o vechime pe piața mondială de 50 de ani.

Personalul aplicator al sistemelor de finisare pardoseli Technifloor-IPM, deținut de Unify, a fost instruit permanent atat in perioada de colaborare cu Technifloor, cat si in perioada de colaborare cu IPM Italia, instruirile efectuându-se in colaborare cu furnizorii in cadrul Atelierului de aplicare - Școala Unify situat la sediul societăţii.

Existenta unei legături permanente cu furnizorii de produse pentru sistemele Technifloor si-a dovedit eficienta de-a lungul timpului prin realizarea de proiecte importante atât la nivel național cat si internațional, aceasta strânsa colaborare reprezentând, de fapt, o condiție esențială in realizarea cu succes a oricărui tip de proiect.

 

Cea mai buna dovada ca aplicările realizate de UNIFY CO LTD sunt executate impecabil o reprezintă nu doar lunga lista de clienți, ci si diferitele domenii din care aceștia provin: industria farmaceutica, spitale, industria alimentara, spatii publice, domeniul nuclear, industria electronica, etc.

 

FURNIZORII PRODUSELOR UTILIZATE

Datorita experienței în numeroase domenii de aplicare, UNIFY Co. Ltd. a devenitreprezentat exclusiv in Romania pentru următoarele companii:

IPM-TECHNIFLOOR - Italia - pardoseli epoxidice pentru industriaagroalimentara, industria farmaceutica si spitale, spatii publice, industriamecanica si electronica, industria chimica, laboratoare bio-chimice atât instrăinătate, cat si in Romania;

SEPV COMUS - Franța - materiale de construcții, produse pentru finisaje pereți;

WEBAC - Germania - protecții împotriva apei, injectii în fisuri umede si uscate,injecții în fisuri foarte fine, etanșarea fisurilor si crăpăturilor in beton, etanșarearosturilor de dilatare, etanșarea rezervoarelor de ape uzate, canalizărilor,tunelelor, barajelor, etanșarea penetrațiilor pentru conducte;

ZOLATONE - SUA - finisaje interioare multicolore, sistemul poate fi aplicat pecele mai diverse suporturi (beton, tencuiala, zugrăveala, panouri de ipsos, lemn,metal, aluminiu, plastic, sticla, ceramica, vopsea vinilica, etc.) fiind ideal pentrufinisarea suprafețelor din clădiri cu birouri, locuințe, spatii comerciale,industriale, spitale, scoli, clădiri guvernamentale sau alte spatii cu trafic ridicat;

HEMPEL - sisteme de protecție termospumante pe baza de apa si solvent;

Documentații tehnice

    Prezentare UNIFY CO LTD
    Catalog, brosura
    5 p |
    Autorizatie CNCAN Servicii UNIFY 21-041
    Certificare produs
    3 p | EN
    Certificat SRAC -IQNET SR ISO 45001-2018
    Certificare produs
    1 p | EN
    Certificat SRAC-IQNET SR EN ISO 14001 -2015
    Certificare produs
    1 p | EN
    Certificat SRAC -SR EN ISO 9001 -2015
    Certificare produs
    1 p | EN
    Certificat SRAC SR EN ISO 14001 -2015
    Certificare produs
    1 p | EN
    Certificat SRAC -SR ISO 45001-2018
    Certificare produs
    1 p | EN
     1 - 13 din 13 documentatii
    1 gamă de produse înscrisă
1 gamă de servicii înscrisă
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.