Un pod propus de Leonardo da Vinci cu 500 de ani în urmă se dovedește a fi o minune a ingineriei

Vorbim de o macheta printata 3D de cercetatorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), care si-au propus sa raspunda la intrebarea: cat de viabil este podul lui da Vinci?

Spre marea lor supriza, nu numai ca podul s-a dovedit a fi functional, dar ar fi avut potentialul sa revolutioneze modul in care aceste structuri erau construite cu cinci secole in urma.

Astfel, oamenii de stiinta au constatat ca versiunea in miniatura, construita la o scara de 1:500, si-a pastrat stabilitatea si rezistenta si fara mortar si dispozitive de fixare, asa cum si-a imaginat da Vinci podul. Mai mult, acesta a gasit o modalitate de minimaliza miscarile laterale nedorite ale structurii, care ar fi putut sa provoace prabusirea acesteia. 

Cum a ajuns Leonardo da Vinci sa proiecteze podul

In 1502, sultanul Baiazid al II-lea si-a dorit sa construiasca un pod care sa conecteze Istanbulul de Galata. Leonardo da Vinci, deja un nume cunoscut in lumea artelor si a stiintei, a propus un design considerat radical pentru acea vreme, complet diferit de podurile din acea perioada. Ar fi fost cel mai lung pod al acelor vremuri, insa propunerea a fost respinsa.

A trecut podul autorului Mona Lisei testul inginerilor contemporani?

Atunci cand au construit modelul la scara redusa, echipa de cercetatori condusa de Karly Bast, absolventa a universitatii, a tinut cont de materialele de constructie si de echipamentele disponibile in urma cu 500 de ani, precum si de conditiile geologice ale estuarului Cornul de Aur al Bosforului, peste care ar fi fost construit podul. Singurul material care ar fi facut fata unor incarcaturi mari pentru un pod atat de lung ar fi fost piatra, au concluzionat oamenii de stiinta. In plus, nu ar fi fost nevoie de niciun fel de pasta care sa impiedice dislocarea blocurilor din piatra.

Mai departe, au fost printate 126 de piese care sa reprezinte miile de blocuri de piatra necesare pentru construirea podului, care ar fi avut o lungime de 280 de metri. La acea vreme, podurile erau proiectate ca arcade semicirculare sustinute de piloni. Nu si podul lui da Vinci, o simpla bolta turtita, suficient de inalta pentru ca vasele sa poata trece pe sub el.

Cercetatorii au folosit o schela pentru a asambla piesele printate. Aceasta a fost apoi inlaturata, iar podul si-a pastrat stabilitatea, prin simpla "putere a geometriei". La fel ca in schitele lui da Vinci, care a tinut cel mai probabil cont de inclinatia spre cutremure a regiunii, podul a fost prevazut la ambele capete cu structuri numite culee, care sa-i confere stabilitate fata de miscarile laterale.

Intrebarea ramane, a fost facuta aceasta schita dintr-o trasatura de condei, in cateva secunde, sau este ceva la care da Vinci s-a gandit mai indelung? "Este greu de spus", crede Bast.