Slip House, locuinta translucida proiectata de Carl Turner Architects

De cele mai multe ori casele din mediul urban se izoleaza de vecini si de traficul strazii pentru a oferi intimitate locuitorilor. Nu este cazul volumului propus de arhitectul Carl Turner care a ales sa realizeze anvelopanta din fasii de sticla translucida. Efectul este deosebit si starneste curiozitatea, pentru ca trecatorii pot sa intrevada formele difuze a celor de la interiorul casei.
Amplasat intr-un sir de case traditionale in stil Victorian de pe una din strazile Londrei, volumul „Slip House” este in acelasi timp un gest indraznet si echilibrat. Primul lucru pe care il remarcam la compozitia volumetrica sunt etajele cu forma unor cutii care ies in consola. Spatiile interioare au fost distribuite astfel: la parter a fost amenajat un spatiu multi-functional care acum gazduieste studioul, la nivelul intermediar se afla dormitoarele si baia iar la ultimul a fost pastrat pentru spatiile de zi. Spatiul de lucru de la parter a fost pastrat deschis, cu mobilier si zone de depozitare pe roti care sa permita recompartimentari si amenajari in functie de cerinte. La primul si al doilea nivel, camerele au fost echipate cu depozitari incastrate in pereti astfel ca locuitorii pot sa isi ascunda lucrurile in spatele unor panouri furniruite.
Locuinta a fost construita pe terenul gradinii unei case parasite. Pentru a se proteja de vecini si de strada fara a genera spatii intunecoase arhitectul a propus ca pe langa cele cateva vitraje mari,, peretii casei sa fie realizati din profile de sticla translucida. Aceste elemente au fost folosite si la compunerea barierei dintre curte si trada, astfel ca poarta si gardul au aceste profile prinse intr-un cadru din otel-inox. Panourile de sticla se continua pana la terasa de pe acoperis actionand ca o bariera pentru aceasta si pentru panourile fotovoltaice care genereaza energie electrica.
Proiectata sa se incadreze in nivelul 5 al unei Case Durabile, locuinta este dotata cu „stalpi de energie” ce se alimenteaza de la o pompa de caldura montata sub cladire. Acoperisul partial vegetal, sistemul de colectare al apei si panourile au redus consumul de apa iar ventilatia mecanica cu recuperare de caldura folosita intr-o incinta care are grad ridicat de izolare au transformat locuinta in una dintre cele mai eficiente case construite in Marea Britanie.
Peretii laterali au rol structural, ceea ce ajuta la obtinerea unor spatii interioare deschise, fara elemente de sprijin suplimentare. Planul liber asigura o flexibilitate a organizarii in functie de necesitatile de moment, implicand costuri reduse de transformare. Arhitectul a urmarit sa compuna un volum ortogonal simplu, care sa foloseasca la maxim latimea terenului iar lipsa deschiderilor pe aceste laturi va permite convietuirea in conditii optime cu viitoarele constructii.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa





La târgul ”imm cologne” sunt prezentate tendințele ce vor influența piața de mobilier și decorațiuni interioare în anul ce urmează. Colecțiile propuse de firmele românești la eveniment sunt apreciate pentru varietatea lor și se remarcă atât prin stilul clasic, cât și prin linia modernă abordată, solicitată de piață. Designerii expun produse tapițate sau din lemn masiv, în special din stejar și rășinoase, cu finisaje deosebite, în diverse culori și modele. Companiile românești oferă o diversitate impresionantă de produse de amenajare interioară, care se pot alinia cu orice gust și preferință.

Designerii de mobilier prezenți la imm cologne au șansa de a-și extinde la nivel european rețeaua de colaboratori, au ocazia să descopere noi tendințe ale pieței și pot identifica preferințele cumpărătorilor din întreaga lume în achiziția pieselor de mobilier și a obiectelor pentru design interior.

Participarea României la unul dintre evenimentele de top din domeniul mobilierului și designului interior oferă avantaje semnificative producătorilor naționali, inclusiv deschiderea către noi parteneriate și posibilități de extindere pe piețele internaționale. În același timp, sporește recunoașterea produselor românești în afara granițelor țării și întărește încrederea investitorilor străini în calitatea bunurilor fabricate în România. Totodată, prezența anuală a României la imm cologne consolidează relația comercială dintre România și țara organizatoare, având în vedere că Germania se află pe primul loc în exporturile de mobilă ale României și înregistrează creșteri semnificative în fiecare an.
