Restaurantul Aan Zee isi ia energia de la soare
Un nou restaurant amplasat in lungul falezei Oostvoorne, Olanda asigura un spatiu prietenos cu mediul in care puteti sa serviti masa dupa o zi de plaja sau dupa o lunga plimbare. Construit intre dune, restaurantul Aan Zee pune la dispozitie un meniu specific regiunii continand si preparate de sezon, ce pot fi servite atat la pranz cat si ca cina. Proiectat de Emma Architecten, restaurantul se remarca prin perspectivele panoramice catre ocean cu care isi desfata clientii, prin sistemele de generare ale energiei solare si eoliene, ca sa nu mai vorbim de faptul ca este construit in intregime din containere.
Finalizat in 2011, restaurantul Aan Zee este o destinatie placuta pentru cei care au petrecut ziua la plaja, pentru surferi si biciclistii care vin sa exploreze imprejurimile. Cladirea ofera informatii despre regiunea Oostvoorne si asigura acces la grupurile sanitare chiar daca oamenii nu raman sa serveasca masa. Partea din spate a cladirii este prinsa in dunele de nisip cu ajutorul containerelor, in timp ce partea din fata are o forma curba, integral vitrata. Un panou realizat din sipci de lemn protejeaza interiorul de soarele puternic si de ploaie, iar patina data de vreme ajuta la o mai buna integrare a volumetriei in peisaj. Acoperisul a fost folosit ca structura de sprijin pentru panourile solare dar chiar si asa vizitatorii pot sa se catere pana sus, pe o scara in spirala ce le deschide privelistea catre imprejurimi.
Prin folosirea unor sisteme eficiente de iluminat si a electrocasnicelor cu consum redus de energie, proprietarii restaurantului se bucura de costuri mici de functionare. Tot ceea ce se consuma este produs cu ajutorul panourilor foto-voltaice, a panourilor solare si a unei mici mori de vant. Incalzirea este realizata cu ajutorul pompelor de caldura iar racirea prin ventilarea naturala a spatiilor. Apa menajera este tratata intr-o micro-statie de epurare iar apa de ploaie este redistribuita spre dunele invecinate. Arhitectii au avut grija ca imobilul propus sa aiba elemente modulare si sa poata fi usor de demontat iar materialele reciclate, daca va fi nevoie.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
M-am înscris ca voluntar în anul 2015, prin octombrie, când echipele pentru participare la clasă deja erau făcute. Primul atelier la care am participat a fost în primăvara lui 2016, cu copii de vârstă mică, 3-6 ani. Am fost de-a dreptul fascinată. Țin minte că am scris scrisori și, apoi, împreună cu părinții, am fost la poștă să le expediem.
Atât a fost nevoie și am fost cucerită. Iar de acolo, interacțiunea cu copiii, prin De-a Arhitectura, a tot crescut de la câteva ateliere în primul an, la prima clasă „De-a arhitectura în orașul meu” în 2016 (Doamne, ce emoții am avut atunci…), la două clase în paralel („De-a arhitectura în orașul meu” și „De-a arhitectura mini”) în 2019, din 2020 online. În tot acest timp multe ateliere, fie ca voluntar, fie ca îndrumător. Din 2020 sunt membru în asociație, încercând să mă implic cum și cât pot.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
În primul an de activitate, la fiecare oră de la clasă eram uimită de istețimea copiilor, de căldura doamnei învățătoare, de rapiditatea cu care cei mici s-au atașat de mine, de întrebările pe care le puneau, dar și de răspunsurile pe care le ofereau. Toate acestea au rămas neschimbate în toți anii care au urmat – este ceea ce mă bucură și ceea ce mă ține în continuare. Creează dependență…
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Ultimii doi ani, desfășurați în sistem online, pentru mine, au fost cei mai dificili. Fără îmbrățișări, fără interacțiune directă. Nu m-am ținut departe de copii, însă este foarte greu… cum să explic în fața monitorului cum se taie, cum se lipește, cum facem o machetă, când ceea ce îmi doresc este să fiu în clasă și să buchisim împreună?
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Dacă mă gândesc la toți profesorii de care am avut parte, cred că de la fiecare am avut de învățat ceva. Îmi amintesc mai degrabă de atitudinea dumnealor, de disponibilitatea și de modul în care se raportau la noi și nicidecum la noțiunile în sine. Și până la urmă cred că asta am învățat, faptul că, dincolo de informații, este mai important să stârnești curiozitatea, să captezi atenția, să îi înveți pe copii să lucreze în echipă, să le dai încredere și să se simtă văzuți.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
De ceva vreme sunt din ce în ce mai interesată de modul în care se face educație, de modul în care suntem construiți ca oameni, ce ne motivează, ce ne dictează deciziile, cum putem aduce un plusvaloare în comunitățile din care facem parte. Convingerea mea este că numai înțelegând contextul în care acționăm putem să răspundem cât mai adecvat la acesta.
**Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Îmi vine în minte un proiect la care am participat tot ca voluntar, în facultate, proiectul de intervenție de urgență pentru salvarea și reabilitarea Casei George Enescu din Mihăileni. A început în 2013 și după 7 ani, în august 2020, șantierul de restaurare a Casei lui George Enescu din Mihăileni s-a încheiat. A fost un proiect frumos, din care am învățat mult despre valoare, despre puterea oamenilor din comunitate, despre lucrul în echipă, despre motivația de a face lucrurile diferit, cu semnificație.
Care este mottoul tău personal ?
Dacă poți să ajuți, ajută. Dacă nu, nu încurca.
Pardoselile reprezintă cel mai frecvent exemplu de suprafață afectată din perspectiva variațiilor dimensionale, motiv pentru care se practică rosturi de dilatare, lăsate aparent ori ascunse sub profile de trecere sau acoperite cu diverse materiale în strat subțire. Pardoseala este un element de construcție extrem de solicitat și, uneori, realizat din materiale cu higroscopicitate mare, ceea ce îi amplifică tensiunile interne, mai ales dacă este vorba despre o suprafață în aer liber. Rosturile de dilatare sunt prezente atât între elementele componente (lamele de parchet, plăci de gresie, piatră ș.a.m.d.), cât și la limita peretelui, sau la nivelul șapei ori stratului suport (există o serie de reguli pentru amplasarea rosturilor de dilatare). Acestea pot fi confecționate din diverse materiale elastice (cauciuc, PVC) sau pur și simplu spații libere care să permită mișcarea independentă a elementelor de pardoseală.
Tâmplăria termoizolantă modernă, indiferent de tipul profilului, nu este nici pe departe inertă sub aspectul dilatărilor și contracțiilor. Profilele din metal și lemn stratificat au variații dimensionale acceptabile, dar cele din PVC, care se pot dilata cu până la 2,5 mm pe metrul liniar (cele colorate, expuse în plin soare) au nevoie de o armare suplimentară, care să preia tensiunile create, precum și de distanțiere de cauciuc. În acest scop, dar și pentru a conferi mai multă rezistență elementului de tâmplărie, se folosesc armături din oțel zincat. Inclusiv profilele din aluminiu au un anumite modificări dimensionale, de aceea la dimensiuni mari se realizează niște găuri de dilatare. În cazul tâmplăriei, mai există un aspect important atunci când se montează ferestra sau ușa în zidărie: deschiderea trebuie să fie mai mare cu câțiva centimetri (în funcție de dimensiuni), pentru a permite dilatările și contracțiile. Fixarea nu se face rigid, ci cu ajutorul spumei de montaj, care are o anumită elasticitate. Aceasta are rolul de izolare termică, desigur, dar și de a permite o anumită libertate de mișcare independentă a elementelor rigide, care au coeficienți de dilatare diferiți.
Coșurile de fum, ca și celelalte elemente ale sistemelor termice, sunt supuse unor variații dimensionale majore, adevărate șocuri termice (temperaturi de până la 600°C sau chiar mai mult), prin urmare trebuie să aibă o conformație adaptată. Indiferent de sistemul constructiv, dacă sunt din metal sau ceramică, acestea au o structură modulară care le permite dilatarea, iar acolo unde este cazul se folosesc șnururi ceramice termorezistente care asigură etanșeitatea în zonele de rost. De asemenea, colierele variantelor din oțel permit o ușoară glisare în timpul dilatărilor și contracțiilor.
Țevile pentru instalații, prin care circulă fluide calde, nu trebuie să aibă lungimi foarte mari în linie dreaptă, pentru că se deformează și pot ceda. De asemenea, nu este recomandat ca acestea să fie îngropate în zidărie sau tencuială, ori fixate foarte rigid; colierele cu care sunt prinse este bine să permită o ușoară libertate de mișcare. Acest lucru va reduce și zgomotele pe care le scot uneori instalațiile, mai ales cele din cupru. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru sistemele pluviale, care pot fi privite ca elemente de instalație. Solicitarea lor este cu atât mai mare cu cât, în sezonul rece, apare gheața care se dilată și solicită suplimentar jgheaburile și burlanele.
Anvelopa clădirii și elementele de termoizolație sunt extrem de expuse la variații de temperatură, deci vor fi printre cele mai afectate. Plasele de armare pentru sistemele termoizolante au acest rol, de a reduce efectele dilatărilor cauzate de temperaturi extreme. Structurile însele, chiar dacă sunt protejate de tencuieli și sisteme termoizolante, suferă la rândul lor o serie de modicări, mai ales atunci când sunt realizate din materiale diferite. Cărămida din zidărie (sau BCA-ul), betonul stâlpilor și oțelul cu care este armat acesta au dilatări ușor diferite, dar în marje acceptabile, iar tensiunile se compensează între ele; dacă materialele unei construcții ar avea coeficienți de dilatare radical diferiți, clădirile ar crăpa, pur și simplu, la variațiile de temperaturi dintre anotimpuri. Oricum, clădirile au o durată de viață mult mai mare dacă sunt termoizolate; prin păstrarea unor temperaturi relativ constante în structuri, se obțin nu doar economisiri de energie, ci și construcții mai bine protejate termic.
Învelitorile sunt evaluate de multe ori din perspectiva rezistenței în timp și etanșeității, dar uneori se pierde din vedere faptul că aceste caracteristici se obțin doar dacă se iau în calcul și inevitabilele dilatări/contracții repetate. În cazul învelitorilor metalice, pentru a diminua efectele acestui fenomen se pot folosi sisteme cu componente (panouri, plăci) de dimensiuni reduse, montate astfel încât să permită glisările.
Exemplele de materiale și elemente de construcție care sunt afectate de dilatări pot continua: elemente de fațadă, sobe și șeminee, mobilier, panouri din gips-carton ș.a.m.d. Normativele din domeniu prevăd unele limite ale coeficienților de dilatare permiși, astfel încât construcțiile să aibă un comportament previzibil. Orice material nou apărut pe piață este testat și din acest punct de vedere.
