Proiect de renovare a unui muzeu din Roma, joc de negru si rosu, spatiu si miscare
Inserat intr-un fost complex industrial si aflat vis-a-vis de un teren protejat de Comisia Monumentelor, in acest cadru static cladirea Macro transmite dinamism, miscare si sensibilitate.
In proiectul de arhitectura, sectiunea prezinta lucrurile invizibile, in cadrul proiectului Macro, sectiunea este pusa in valoare prin transferul de pe orizontala pe verticala, de la interior la exterior – de la foaier pana la acooperis.
Vechiul si noul, salile de expunere precum si celelalte spatii sunt in aceeasi masura bine definite dar si distincte. In sistemul de transfer folosit de arhitecti, noul in forma este asemeni unei contaminari, oferind astfel fiecarui spatiu specificul propriu. Calitatea de baza a cladirii Macro se regaseste in dinamica elementelor noi, care creaza un spatiu public cu adevarate calitati urbane.
Cladirea ofera nu numai o mare varietate de spatii si abordari ale expunerii contemporane, dar si un spatiu public amenajat pe terasa cladirii, amintind de caracteristicile vechilor piete romane. In centru a fost montata o fantana, perceputa atat de jos cat si de sus prin acoperisul de sticla care inchide foaierul, aflat in centrul volumetriei care extinde muzeul.
In ce priveste culoarea si textura, negrul si rosul sunt singurele care au fost folosite. Rosul se regaseste in sala de prezentari, pozitionata in centrul muzeului iar negrul este doar o alternanta a albului neutru. Folosirea negrului este o alta modalitate prin care arhitectii s-au jucat cu ideea de culoare neutra: albul este in mod clar neutru si a fost folosit ca o „panza” peste tot in cadrul muzeului pe care sunt puse in evidenta celelalte elemente arhitecturale si decorative.
Muzeul Macro prezinta albul prin finisajele salilor de expozitie si negrul din foaier ca opusul lui. In contrast, negrul devine surprinzator, acaparand lumina pentru a pune in evidenta culoarea intr-un mod neasteptat.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
La restaurarea monumentelor, este deosebit de important ca uscarea pereților să se realizeze cu cât mai puține sau chiar fără intervenții asupra structurii, pentru a păstra pe cât posibil integritatea structurală a clădirii.
Biodry este singura soluție definitivă contra umidității capilare, fără intervenții asupra structurii.
Ascensiunea capilară a apei în pereți este ușor de recunoscut prin decojirea caracteristică a vopselei și tencuielii de pe pereți. La o inspecție mai atentă, în punctele de desprindere se pot observa depuneri albe de săruri, cunoscute și sub denumirea de salpetru, iar ocazional poate apărea și mucegai negru. Aerul din aceste spații este foarte adesea caracterizat de niveluri de umiditate vizibil ridicate, însoțite de un miros neplăcut de mucegai.
Umiditatea capilară din pereți se datorează câmpului magnetic al Pământului, care provoacă o sarcină electrică mică, dar măsurabilă, în pereții fiecărei clădiri.
Această încărcătură face ca pereții să absoarbă umezeala din sol. Ascensiunea capilară a apei are loc în pereții aflați în contact cu solul: dacă pereții clădirii nu sunt hidroizolați corespunzător, apa din subteran este absorbită mai întâi în pereții subsolului și ai parterului. Biodry elimină această sarcină electrică, ceea ce face ca pereții să nu mai absoarbă umezeala din sol și să se usuce definitiv.
Pentru detalii sau o inspecție tehnică la fața locului puteți să ne contactați telefonic la nr. 0770 765 537, sau puteți să vizitați pagina noastră de web www.biodryromania.ro şi pagina noastră de Facebook.
În realitate însă, ne putem confrunta cu situații particulare dintre cele mai diverse, și prin aceasta nu înțelegem neapărat obiceiurilor unor meșteri de a executa pavajul doar ”așa cum știu ei”, fără a accepta și recomandările producătorilor.
Un caz frecvent întâlnit este următorul: se dorește pavarea unei suprafețe care este deja acoperită cu mai multe straturi de beton, acumulate în timp, grosimea acestora ajungând la zeci de centimetri. Atunci când sub această acumulare de straturi există sisteme de canalizare sau instalații, mai noi sau mai vechi, mulți ezită să sape, pentru a nu le deteriora accidental, mai ales dacă sunt rețele comune ale mai multor proprietari. Și, ca să fie și mai complicat, această suprafață se află între clădiri, iar accesul cu un utilaj mai voluminos precum un miniexcavator este imposibil.
Dar să presupunem că vom avea un ciocan demolator, ceea ce va rezolva problema suficient de rapid. Pentru a respecta ”rețeta” de montaj agreată, ar trebui eliminate toate aceste straturi de beton, până se ajunge la un strat de sol permeabil, ceea ce ar dubla probabil costurile finale ale lucrării. Este exclusă așezarea pavelelor pe pat de nisip deasupra betonului, pentru că nu s-ar obține un sistem permeabil la umiditate și nici foarte stabil, iar mediul permanent umed ar deveni extrem de favorabil pentru dezvoltarea vegetației, a mușchilor și lichenilor, insectelor etc.
Într-un asemnea caz, mulți beneficiari sunt dispuși să renunțe la avantajele unui drenaj în sol, apelând la un montaj pe pat de mortar de ciment, umed sau semiumed. Însuși normativul referitor la execuția corectă a pardoselilor prevede ca pentru exterior, atunci când avem o placă de beton, să se poată monta și pe pat de mortar umed M 100 T (cea mai rezistentă variantă de mortar, cu conținut foarte mare de ciment și extrem de scăzut de var).
Grosimea stratului va fi de 15-30 mm grosime, iar rosturile se umplu cu mortar de ciment, la care se pot adăuga praf de piatră, diverse rășini și coloranți. Acest tip de montaj este potrivit și pentru alte situații, de exemplu pe o terasă amplasată peste un spațiu construit (bine hidroizolată, desigur), sau într-o zonă în care substratul este impermeabil – stâncă dură, de exemplu. Problema drenajului devine însă critică: apa nu se va mai scurge deloc în pământ, deci va trebui ghidată cumva către rețeaua de canalizare.
Prin urmare, un sistem bine pus la punct de rigole este obligatoriu, laolaltă cu un joc de pante atent gândit, astfel încât umezeala să rămână cât mai puțin timp pe pavaj.
O soluție de compromis
În practică, mulți montatori apelează de asemenea la următoarea soluție: aşază pavelele pe pat de mortar semiumed, iar rosturile sunt umplute cu nisip, nu cu mortar sau chit. Astfel, suprafața va fi una discontinuă și nu mai are nevoie de rosturi de dilatare, care ar trebui prevăzute la fiecare 3 sau 4 mp, pentru suprafețe totale de peste 50 mp. Practic, vorbim de o șapă semiumedă care are câteva avantaje incontestabile.
În primul rând, este simplu de realizat (amestec de ciment și nisip, cu adaos de apă în cantități reduse), iar punerea în operă este la fel de elaborată precum montajul pe pat de nisip simplu. Planeitatea este asigurată atât în faza de așezare a șapei, cât și la poziționarea pavelelor, folosind un ciocan de cauciuc.
Un mare atu față de o șapă umedă este că suprafața poate fi utilizată, la un nivel de trafic redus, practic după numai o zi de la turnare. După maturare, mortarul semiumed capătă o duritate acceptabilă pentru traficul pietonal sau auto ușor, având și o oarecare porozitate, deci permeabilitate la umezeală, care favorizează evaporarea apei, mai ales că rosturile sunt umplute cu nisip (depinde și de permeabilitatea la umiditate a pavelelor). În cazul în care se dorește îndepărtarea pavelelor din diverse motive, operațiunea nu presupune un efort deosebit, cum ar fi în cazul spargerii unui strat de beton.
O ultimă metodă de a monta pavelele, pe care o menționăm aici, presupune turnarea unei plăci de beton armat, cu respectarea pantelor de scurgere, urmată de montajul propriu-zis al pavelelor cu adeziv special pentru placări exterioare. La final, însă, este obligatorie chituirea cu un chit de rosturi impermeabil.
