Pasiunea inaltimilor, zgarie-norii si de ce viseaza unii orase pe verticala?
Poate pentru ca reprezinta o provocare tehnologica. Poate pentru ca le place sa aiba lumea la picioare, la propriu. Sau poate pentru ca sunt in joc multi bani si faima… sau poate pentru toate laolalta. Oricum ar fi, cu siguranta este fascinant sa te gandesti la cate provocari au fost supusi cei care au indraznit pentru prima data sa ridice turnuri . Dar altor arhitecti nu le plac inaltimile. Si considera ca orasele nu ar fi trebuit sa se dezvolte pe verticala, ci pe orizontala, ca trufia nu are ce cauta in arhitectura si ca mai degraba ar trebui sa construim in armonie cu natura… Cine are dreptate?
Sa fii la propriu in aer, la peste opt sute de metri inaltime, iar sub tine sa se desfasoare panorama unei metropole sau a marii, iar asta fara sa te afli intr-un avion, ci sa ai o podea stabila sub picioare si tot confortul dorit… iata o idee mult mai linistitoare decat aceea de a calatori cu un avion. Si totusi, desi poate parea mai usor sa construiesti decat sa zbori, omenirii i-a luat vreo doua mii de ani sa treaca de la simple “blocuri” cu cateva etaje si de la biserici impunatoare, pana la punerea in practica a visului de a atinge efectiv norii de la fereastra unei cladiri.
Iar aceasta s-a putut intampla abia dupa doua etape semnificative pentru evolutia arhitecturii. Prima, si cea mai importanta, a fost descoperirea si perfectionarea tehnicilor de prelucrare a betonului si otelului, care a permis folosirea lor in structurile de rezistenta ale cladirilor. La sfarsitul anilor 1800, istoria constructiilor a inregistrat un salt cu adevarat urias: zidaria clasica putea fi uitata, otelul permitea cladiri flexibile si rezistente. Aparent, aceasta descoperire permitea ridicarea “la nesfarsit” a oricarei constructii. Practic, in scurt timp, oamenii si-au dat seama ca o serie de chestiuni tehnologice le creau probleme noi. Cu cat se duceau mai “sus” fata de vechile constructii, incepeau sa descopere provocari si probleme noi: rezistenta opusa de miscarile aerului, necesitati noi in materie de situatii structurale si fundatii, greutatea restului materialelor de constructie, necesitatea de a inventa noi tehnologii si sisteme de executie (macaralele si sistemele cu scripeti au fost rapid depasite), ba la un moment dat chiar probleme legate un aer prea rarefiat si greu respirabil la inaltime. Remarcabil este ca imposibilitatea de a monta lifturi clasice (pentru ca greutatea cablului ajunge la un moment dat mai mare decat cea a cabinei de lift) a dus la inventarea lifturilor pe perna de aer. Sau important este ca muncitorii care lucrau la inaltime incepeau sa dezvolte formele unui nou tip de “rau de inaltime”, nestiut oamenilor pana acum. Totusi fiecare situatie in parte a fost rezolvata, fiecare pas spre inaltimi a fost facut din ambitia fiecarui constructor de a cladi mai bine si… mai sus. Astazi este considerat zgarie nori orice turn care are peste treizeci de etaje si peste 150 metri inaltime, dar limita de 500 de metri a fost deja depasita de cateva cladiri din lume.
Lasandu-i deoparte pe scriitorii SF si vorbind doar despre cei care aveau cunostinte tehnice solide, o serie de arhitecti si ingineri au crezut mult timp ca acesta este viitorul omenirii: orase ca niste faguri, cu cladiri inalte, cu autostrazi la inaltime, care sa permita concentrarea populatiei pe perimetrele deja existente. Pentru ca era clar ca acestea nu mai puteau fi extinse pe latime, la nesfarsit. Ritmul de crestere al populatiei nu mai este, oricum, de mult timp ajustat la teritoriile disponibile pe fata pamantului pentru locuirea urbana.
Forta de munca si materia cenusie adunate laolalta in acelasi oras, cu rezolvari nu doar structurale, ci si de trafic, aprovizionare, evacuare etc. adecvate, a fost un vis al futuristilor. Practica avea sa demonstreze totusi ca pana si inaltimea avea o limita de extindere. Poate ca tehnologic multe chestiuni au putut fi rezolvate, dar intr-o aglomerare urbana raman o serie de alte chestiuni de rezolvat: traficul, transportul public, poluarea, consumul de resurse, evacuarea deseurilor sunt chestiuni socio-economice ce caracterizeaza calitatea vietii oamenilor si care se cer rezolvate pe cale administrative. Mai nou, mai fiabila pare, din alte puncte de vedere, ideea dezvoltarii urbane tot pe latime, ba chiar pe adancime, in subsol. Se considera ca infiintarea unor orase satelit la marile metropole, care sa fie autonome administrativ, dar si producatoare, partial, de un anumit tip de resurse, ar fi o solutie mult mai potrivita de organizare urbana.
Indiferent daca acum s-a constatat ca mai practica pentru omenire ar fi dezvoltarea pe orizontala a oraselor, nu trebuie uitat ca fara cercetarile si aspiratiile “pe inaltime” nu ar fi existat o serie de experiente si cuceriri remarcabile pentru stiinta constructiilor. Ideile legate de urbanism si cautarea confortului uman, a unei vieti mai bune, nu au legatura cu dezvoltarea tehnologiei decat in masura in care prima se poate sprijini pe cea de-a doua.
Cele mai inalte cladiri din Bucuresti
- Construit intre 1967 si 1971, hotelul Intercontinental era la acea data cea mai inalta cladire din Bucuresti: 77 de metri. Ridicat dupa planurile arhitectilor Dinu Hariton, Gheorghe Nadrag si I. Moscu, cladirea a facut parte dintr-un proiect mai amplu, care cuprindea si caldirea Teatrului National.
- Sky Tower, un turn de birouri din cartierul Aviatiei, cu 37 de etaje, va fi cea mai inalta cladire din Bucuresti anul acesta (este inca in constructie).
Cele mai inalte cladiri din lume
Cea mai inalta cladire din lume este Burj Khalifa, din Dubai, Emiratele Arabe, avand 830 m inaltime. CN Tower, din Toronto, Canada, este urmatoarea cladire pe lista mondiala (intre cele doua constructii se mai afla niste structuri facute de mana omului, dar e vorba despre antene de televiziune sau radio). CN Tower are 553 de metri si este un turn de comunicatii si observator
