Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Parteneriat dintre Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor si Romania Green Building Council

Parteneriat dintre Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor si Romania Green Building Council

 

Situatia Curenta:


Constructia, operarea si demolarea cladirilor din Romania are un impact semnificativ asupra naturii tarii noastre. Efective negative asupra mediului includ folosirea ineficienta a energiei, acumularea deseurilor si deversarea lor, folosirea resurselor naturale rare sustrase din ecosisteme fragile, dezvoltarea oraselor intr-un mod ineficient din punct de vedere al mobilitatii, al infrastructurii durabile si al crearii de spatii placute si sanatoase pentru cetateni.

 

Obiectul parteneriatului este desfasurarea campaniei Promovarea Economiei Circulare si a Cladirilor Verzi, avand urmatoarele teme:

 

- Promovarea Economiei Circulare in cadrul industriei constructiilor

Sectorul constructiilor are numeroase oportunitati pentru a avea un impact semnificativ pozitiv in ceea ce priveste reducerea deseurilor asociate constructiei, imbunatatirea managementului deseurilor si dezvoltarea de activitati antreprenoriale legate de materiale si produse ce folosesc ca materie prima deseurile.

 

- Promovarea unei abordari inter-ministeriale pentru a imbunatati performanta “verde” a cladirilor si comunitatilor

 

- Reducerea impozitelor pentru Cladirile Verzi

Cladirile proiectate in mod corespunzator pot avea un impact semnificativ de imbunatatire a sanatatii si a starii de bine generale a locuitorilor, de reducere a problemelor comunitatilor precum traficul, si pot promova o mai buna responsabilitate fata de mediu. Reducerea impozitului pentru cladirile verzi performante, noi sau renovate, recunoaste astfel beneficiile aduse cetatenilor si comunitatilor si este un determinant pentru economia verde.

 

- Initiativa Locuinte Verzi si Credite Ipotecare Verzi

Este un mechanism promovat ca “sursa deschisa”, cu costuri reduse si credibil, dezvoltat in Romania pentru a identifica locuinte ce indeplinesc criterii de performanta superioara privind impactul redus asupra mediului si eficienta energetica. Creditul Ipotecar Verde este o intiativa dezvoltata in colaborare cu bancile partenere pentru a recompensa achizitionarea de Locuinte Verzi prin oferirea unei dobanzi preferentiale astfel incat costul total lunar de proprietate a unei locuinte verzi va fi mai mic decat in cazul unei locuinte standard.

 

- Proiectul BUILD UPON: Co-crearea Strategiei Nationale de Renovare a Romaniei

Este obiectivul nostru comun ca Strategia Nationala de Renovare sa mearga mai departe de implementarea unor masuri de baza pentru eficienta energetica catre o renovare “verde” profunda ce imbunatateste in mod substantial caracteristicile cladirilor privind siguranta la incendii si cutremure, reducerea toxicitatii aferente materialelor de constructii, imbunatatirea calitatii aerului in cladire, a calitatii luminii artificiale si a nivelului de lumina naturala, concomitant cu reducerea consumului de energie si a emisiilor de CO2.

 

Consiliul Roman al Cladirilor Verzi (RoGBC) este o asociatie non-profit, formata din organizatii active in toata tara. Echipa RoGBC si partenerii promoveaza de peste 8 ani responsabilitatea fata de mediu si eficienta energetica pe durata ciclului de viata a unei cladiri (de la faza de proiectare si constructie pana la folosire si demolare) avand o serie de initiative de imbunatatire a mediului construit si programe educationale dedicate.