O casa inspirata de hambarele agricole
Atunci cand Miroslav si Marketa le-au prezentat arhitectilor de la biroul Mjolk terenul pe care l-au achizitionat undeva intr-o zona rurala din Cehia, s-au grabit sa le ofere acestora si o idee despre cum sa arate noua casa pe care o doreau pentru familia lor cu doi copii. Biroul de specialisti din Liberec a raspuns cerintelor beneficiarilor prin crearea unei case cu tavane inalte si volumetrie ce aminteste de vechile hambare argricole, cu spati generoase atat pentru membrii familiei cat si pentru colectia de obiecte de arta.
Construita pentru familia cu patru membri, volumul pe structura din lemn se afla pe un teren de 1200mp ce ofera perspective panoramice spre campii si orasul Tocnik, din apropiere. Pentru a profita la maxim de cadrul natural, volumul a fost strapuns cu vitraje generoase, pozitionate astfel incat sa incadreze asemeni unor rame tabloul campenesc.
Exteriorul casei a fost finisat cu sipci din lemn masiv de larice Siberiana care odata cu trecerea vremii va imbatrani frumos, armonizand constructia cu tonurile pamantii ale ogoarelor. Acoperisul in doua ape este protejat cu tabla zincata faltuita de culoarea ardeziei.
In contrast cu textura placuta a lemnului de pe fatada, spatiile interioare sunt decorate minimal, finisate aproape in totalitate in alb astfel ca lumina naturala se rasfrange in toate colturile incaperilor. Fundalul uni ofera in egala masura cadrul optim pentru prezentarea diferitelor obiectelor de arta colectionate de familie. Pentru ca volumul a fost construit pe un tren cu mica panta, zona de parter coboara putin fata de nivelul garajului aici aflandu-se un spatiu deschis cu bucataria, locul de luat masa si zona de discutii. Un hol de acces cu inaltime dubla de nivel a fost amplasat in zona centrala a casei. De aici o scara in doua rampe conduce la etaj unde au fost amenajate dormitorul copiilor si cel matrimonial, cu o baie comuna.