Nonconformism in arhitectura. Cand jos e sus…
Sunt proiecte care ies din norma si, mai mult, intorc cu susul in jos orice principiu constructiv. Cel putin in aparenta, la exterior. In interior, unele dintre aceste case cu susul in jos au o structura in care se poate intra si locui fara sa ti se dea peste cap intreaga perspectiva asupra spatiului. Altele sunt un manifest al inversului, in care toaletele sunt montate pe ceea ce noi in mod cartezian percepem ca tavan (bine ca nu au apa in ele) si raman doar un fel de muzee ale straniului, fara utilitate, ci menite doar sa ne antreneze perceptia in fata unei schimbari radicale de perspectiva.
Cati arhitecti ar fi de acord sa faca o asemenea lucrare care sigur va starni proteste si controverse, care la prima vedere este mai degraba o risipa de materiale decat o demonstratie de profesionalism, doar pentru a sublinia o idee, pentru a soca si a atrage? Se pare ca destui, si nu intr-o singura parte a lumii. Din Australia pana in Rusia, din Europa pana in America, o serie de case cu susul in jos demonstreaza ca ideea inversarii perspectivei e fascinanta pentru o serie de profesionisti, care adera cu entuziasm la idee.
Daniel Czapiewski, un designer considerat si un filantrop nonconformist, a facut in Polonia casa din imaginea de mai sus, pe care a descris-o ca pe un manifest la adresa situatiei actuale ale lumii si mai ales o satira la adresa comunismului. Arhitectii polonezi par de altfel maestrii caselor cu susul in jos, ei avand cele mai multe constructii de acest gen si fiind chemati si in alte tari pentru a le reproduce. Casele lor intoarse cu totul, al caror mobilier sta deasupra vizitatorilor si cu tavane pe care se calca fara nici un efort devin muzee, puncte de atractie pentru cate o localitate care nu are alt obiectiv turistic important si isi cauta in modernitate ceea ce istoria nu a putut face pentru ea. E exemplul din localitatea austriaca Terfens, unde polonezii Irek Glowacki si Marek Rozanski au reprodus invers o casa in care nu au uitat nici macar garajul (unde o masina sta suspendata cu rotile in sus, deasupra vizitatorilor de ocazie). O serie de turisti trec prin acest loc doar pentru a vedea constructia inedita si a-si face fotografii neobisnuite in interiorul ei.
Un birou de arhitectura a ales chiar ca, pe fatada de sticla a cladirii pe care o detine, sa suspende o casa cu susul in jos (dar aceea e doar o sculptura) tocmai pentru a-si promova serviciile. Probabil mesajul subliminal a vrut sa fie: „o construim perfect si invers, va dati seama cat de bine o vom ridica in perspectiva normala?” Altii, francezul Jean-François Fourtou, de exemplu, aleg intoarcerea la o suta optzeci de grade doar pentru a demonstra ca schimbarea de perspectiva este adevarata fata a creativitatii. Sa gandesti in afara normelor, sa iti provoci imaginatia, sa te pui pe tine insuti intr-un mediu intors cu susul in jos, sa vezi cum tu, cel care te crezi normal, te misti intr-un spatiu care nu mai corespunde viziunii tale carteziene iti antreneaza perceptia propriilor limitari. De data aceasta insusi artistului ii place sa se fotografieze intins pe “tavan” sau asezat lenes pe tocul de sus al unei usi, demonstrand ca daca te detasezi de perspective, iti poti castiga confortul personal in orice spatiu, oricat de diferit de ceea ce ai invatat sau intuit de-a lungul existentei.
Cumva, e adevarat ca patrunderea intr-un univers deformat fata de ceea ce stii te poate ului si iti poate da de gandit. Cu conditia ca ceva familiar sa ramana, atat cat sa iti pot da seama de satira. Si e admirabila si precizia cu care se reproduc de fapt regulile locuirii intr-un spatiu care nu este menit locuirii. Totul e la fel, doar ca rasucit, dandu-ti astfel ocazia sa-l folosesti doar ca obiect destinat privirii, nu si uzului. O arta in sine. Arhitectii care incearca asta au doua variante: o fac o data, pentru a-si demonstra capacitatea de adaptare, si apoi revin la lucruri mai practice. Sau se specializeaza pe acest gen de proiecte, repetandu-le in cele mai diverse locuri, iesind astfel din tiparele arhitecturii calsica si ramanand niste creatori care, din intamplare, detin notuni exacte de proiectare a locuintelor.
Altfel, ca om obisnuit, probabil iesi mai degraba zapacit dintr-o astfel de casa si, odata ajuns afara, rasufli usurat cand vezi copacii la locul lor, cu radacinile in pamant si coroanele in sus, cand vezi drumul la picioarele tale si cerul deasupra. Si consideri totul ca pe o experienta personala inedita (bine ca fost unica de acest gen, n-o sa fii incantat sa vezi prea des acelasi manifest, iar data viitoare te vei duce poate la un muzeu cu statui de ceara). Ramai doar cu ideea ca perspectiva carteziana, cea in firea ta, e mai sanatoasa si mai comoda, fara a nega insa ca si Altfel-ul are farmecul lui. Atata timp cat ramane rar.
Alina Miron
