Montajul pavelelor în câteva situații speciale
Foarte multe dintre modelele de pavaj existente pe piață se montează, la recomandarea producătorilor, pe paturi succesive de pietriș și nisip, principalele argumente fiind gestionarea umidității la nivelul sistemului de pardoseală exterioară și stabilitatea acesteia sub acțiunea solicitărilor mecanice sau de altă natură. Ne referim atât la pavelele din beton vibropresat, cât și la cele din piatră sau klinker. Totuși, în realitate se practică și alte metode, acceptate de beneficiari din considerente practice sau la recomandarea meseriașilor care le pun în operă, cu rezultate mulțumitoare de multe ori. Astfel, pavelele sunt montate uneori pe șape semiumede sau chiar pe pat de beton, uneori armat.
Rețeta agreată
Recomandarea celor mai mulți producători de pavele de beton sau dale din piatră este ca montajul să se realizele pe unul sau mai multe straturi permeabile. Stratificația respectă următoarele etape: la început se așază piatră de diverse sorturi, în funcție de tipul traficului (pietonal, respectiv auto ușor, mediu sau greu), apoi pietriș, iar la final nisip, cu granulația din ce în ce mai fină. Aceste straturi se nivelează și se compactează, de preferat prin metode mecanizate, pentru ca ulterior să nu apară tasări diferențiate. Astfel, sistemul de pardoseală exterioară asigură tranzitul umidității între substrat/sol și atmosferă, evitându-se degradarea acestuia în timp sub efectul înghețului, al solicitărilor mecanice, variațiilor dimensionale, microorganismelor, vegetației și insectelor care pot prolifera la nivelul respectiv.
Această metodă mai are un avantaj pe care mulți îl neglijează la momentul respectiv: dacă prin zonă sunt trasate rețele de instalații, se poate interveni mult mai ușor pentru repararea acestora: pavelele se desprind mai ușor, iar săpăturile în substraturile respective este relativ simplu. Când sistemul recomandat de producător este realizat corect, asigurându-se și panta de 1%, indicată pentru a permite scurgerea apelor meteorice, pavajul va rezista cu o mare probabilitate de succes.
Situație problematică
În realitate însă, ne putem confrunta cu situații particulare dintre cele mai diverse, și prin aceasta nu înțelegem neapărat obiceiurilor unor meșteri de a executa pavajul doar ”așa cum știu ei”, fără a accepta și recomandările producătorilor.
Un caz frecvent întâlnit este următorul: se dorește pavarea unei suprafețe care este deja acoperită cu mai multe straturi de beton, acumulate în timp, grosimea acestora ajungând la zeci de centimetri. Atunci când sub această acumulare de straturi există sisteme de canalizare sau instalații, mai noi sau mai vechi, mulți ezită să sape, pentru a nu le deteriora accidental, mai ales dacă sunt rețele comune ale mai multor proprietari. Și, ca să fie și mai complicat, această suprafață se află între clădiri, iar accesul cu un utilaj mai voluminos precum un miniexcavator este imposibil.
Dar să presupunem că vom avea un ciocan demolator, ceea ce va rezolva problema suficient de rapid. Pentru a respecta ”rețeta” de montaj agreată, ar trebui eliminate toate aceste straturi de beton, până se ajunge la un strat de sol permeabil, ceea ce ar dubla probabil costurile finale ale lucrării. Este exclusă așezarea pavelelor pe pat de nisip deasupra betonului, pentru că nu s-ar obține un sistem permeabil la umiditate și nici foarte stabil, iar mediul permanent umed ar deveni extrem de favorabil pentru dezvoltarea vegetației, a mușchilor și lichenilor, insectelor etc.
Într-un asemnea caz, mulți beneficiari sunt dispuși să renunțe la avantajele unui drenaj în sol, apelând la un montaj pe pat de mortar de ciment, umed sau semiumed. Însuși normativul referitor la execuția corectă a pardoselilor prevede ca pentru exterior, atunci când avem o placă de beton, să se poată monta și pe pat de mortar umed M 100 T (cea mai rezistentă variantă de mortar, cu conținut foarte mare de ciment și extrem de scăzut de var).
Grosimea stratului va fi de 15-30 mm grosime, iar rosturile se umplu cu mortar de ciment, la care se pot adăuga praf de piatră, diverse rășini și coloranți. Acest tip de montaj este potrivit și pentru alte situații, de exemplu pe o terasă amplasată peste un spațiu construit (bine hidroizolată, desigur), sau într-o zonă în care substratul este impermeabil – stâncă dură, de exemplu. Problema drenajului devine însă critică: apa nu se va mai scurge deloc în pământ, deci va trebui ghidată cumva către rețeaua de canalizare.
Prin urmare, un sistem bine pus la punct de rigole este obligatoriu, laolaltă cu un joc de pante atent gândit, astfel încât umezeala să rămână cât mai puțin timp pe pavaj.
O soluție de compromis
În practică, mulți montatori apelează de asemenea la următoarea soluție: aşază pavelele pe pat de mortar semiumed, iar rosturile sunt umplute cu nisip, nu cu mortar sau chit. Astfel, suprafața va fi una discontinuă și nu mai are nevoie de rosturi de dilatare, care ar trebui prevăzute la fiecare 3 sau 4 mp, pentru suprafețe totale de peste 50 mp. Practic, vorbim de o șapă semiumedă care are câteva avantaje incontestabile.
În primul rând, este simplu de realizat (amestec de ciment și nisip, cu adaos de apă în cantități reduse), iar punerea în operă este la fel de elaborată precum montajul pe pat de nisip simplu. Planeitatea este asigurată atât în faza de așezare a șapei, cât și la poziționarea pavelelor, folosind un ciocan de cauciuc.
Un mare atu față de o șapă umedă este că suprafața poate fi utilizată, la un nivel de trafic redus, practic după numai o zi de la turnare. După maturare, mortarul semiumed capătă o duritate acceptabilă pentru traficul pietonal sau auto ușor, având și o oarecare porozitate, deci permeabilitate la umezeală, care favorizează evaporarea apei, mai ales că rosturile sunt umplute cu nisip (depinde și de permeabilitatea la umiditate a pavelelor). În cazul în care se dorește îndepărtarea pavelelor din diverse motive, operațiunea nu presupune un efort deosebit, cum ar fi în cazul spargerii unui strat de beton.
O ultimă metodă de a monta pavelele, pe care o menționăm aici, presupune turnarea unei plăci de beton armat, cu respectarea pantelor de scurgere, urmată de montajul propriu-zis al pavelelor cu adeziv special pentru placări exterioare. La final, însă, este obligatorie chituirea cu un chit de rosturi impermeabil.
