M9-C, complex multi-functional eficient energetic in Paris
Proiectul propus de echipa de la [BP] Architectures contine un amestec interesant de functiuni, pornind de la locuinte sociale, sali de clasa, un teatru, spatii de parcare la subsol si un parc urban bogat in vegetatie. Amplasat la marginea celui de al 13-lea Arondisment al Parisului, proiectul M9-C se doreste a fi o solutie pentru densitatea mare intr-un oras care se confrunta cu o multitudine de terenuri dificil de exploatat. Echipa de arhitecti a tinut cont de contextul urban inconjurator si de normele de mediu astfel ca au creat o cladire eficienta energetic, care ofera local o varietate de servicii necesare locuitorilor acesteia.
Un lift public face legatura intre Rue des Grands Moulins si Rue du Chevaleret, avand in vedere ca terenul pe care a fost construit complexul se afla la capatul zonei plate de deasupra liniilor de cale ferata ce conduc la Gara Austerlitz. Aceasta a fost solutia oferita de arhtecti pentru a rezolva problema legata de panta mare a terenului.
Complexul M9-C contine noua sali de clasa, un teatru cu trei niveluri, 66 de unitati locative si 51 de spatii de parcare la subsol. Scoala si teatrul au fost amplasate la nivelul principal astfel incat publicul sa aiba acces direct la aceste dotari. Designul creat pentru teatru este complet diferit de restul complexului. Avand o sala cu 224 de locuri, un foaier din beton aparent ornat cu fasii maron, negre si aurii, acesta completeaza intr-un mod elegant si simplu cerintele de spatiu ale Teatrului 13, aflat in imediata apropiere.
Salile de clasa sunt luminate natural, vopsite in culori neutre si echipate cu mobilier simplu, asigurand strictul necesar. Holurile comune au fost vopsite in portocaliu si verde, cu panouri pe baza de rasini si lemn folosite ca elemente de protectie si au fost amenajate imprejurul claselor. O copertina metalica, ce iese mult in consola deasupra primului nivel asigura umbra pentru salile de clasa. Locul de joaca de afara a fost amenajat in doua zone, pentru ciclul primar si pentru cei de la gradinita cu ajutorul unor panouri din lemn si a unor jardiniere de mari dimensiuni. Curtea se deschide catre sud si beneficiaza de protectia oferita de un perete vegetal.
Spatiul exterior si utilitatile au fost concepute pentru a fi comune intregului ansamblu, sporind flexibilitatea si folosind la maxim spatiul. Astfel iesirile de urgenta ale scolii sunt in acelasi timp cai de acces la anumite apartamente. In ce priveste scena teatrului, impreuna cu rezerva de apa au fost proiectate ca un volum in alt volum pentru a le izola de factorii de influenta exteriori. De asemenea, una din rampele de acces catre parcaj a fost proiectata in lungul salii de spectacole actionand ca un spatiu tampon. Apartamentele de pe partea cu locul de joaca au fost proiectate asemeni unor volume in trepte pentru a proteja interioarele de zgomotul de la parter.
Unitatile locative au fost amenajate la etajele superioare, deasupra celorlalte functiuni oferindu-le locuitorilor vederi splendide catre Paris si Centrul Pompidou. Au fost gandite trei zone de acces la apartamente. Desi toate indeplinesc cerintele normate in privinta securitatii la incendiu, a accesului si izolarii termice, apartamentele sunt „deosebite” fata de restul proiectelor de locuinte sociale, prin inaltime, organizare spatiala si suprafata. Bucatariile sunt partial deschise, avand o zona de bar catre spatiul livingului. Acesta de intinde si in camera invecinata desi exista posibilitatea de a le separa si obtine astfel un birou sau un dorimitor suplimentar. Holurile fiecarui apartament au fost pozitionate in lungul ferestrelor astfel ca se asigura lumina si ventilare naturala a spatiilor. Elementul caracteristic pentru toate apartamentele este reprezentat de balconul ce se deschide spre curtea interioara, care cu ajutorul panourilor perforate poate fi complet inchis pentru a asigura intimitate si racoare.
Relatia dintre spatiile publice si cele private este reflectata in formele create pentru volumetrie. Proiectul raspune in mod diferit contexului urban prin asigurarea unei anvelopante netede pe toate laturile terenului in timp ce spre interiorul lotului, fatada este variata, pliabila. Vazuta dinspre Avenue de France, cladirea arata ca si cum ar fi complet inchisa, invaluta de caramizi de un maron inchis care stralucesc in lumina soarelui. Vazuta dintre Rue de Grands Moulins volumetria isi pune in valoare varietatea si complexitatea. Aceste fatade individuale au fost realizate din placaje de teracota, obloane mobile din aluminiu si piatra de Buxy (regiunea Burgundia, Franta). Finisajul in piatra al zonei teatrului contrasteaza placut cu caramida si metalul prezente in celelalte parti ale complexului. Forma in „L” a cladirii a fost astfel orientata pe laturile de NV si NE ale terenului incat sistemul de obloane pliabile al fatadei interioare asigura protectia impotriva razelor puternice ale soarelui. Micile perforatii facute in panourile acestor obloane permit luminii naturale sa patrunda in coridoarele exterioare, reflectand surplusul de caldura.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
În aceeași curte cu casa bunicilor se afla atelierul unchiului meu, pictor Petre Suciu. Acolo era un tărâm vrăjit, pe care îl descopeream puțin câte puțin: o bibliotecă cu albume de artă pe care le răsfoiam când era prea cald afară, un dulap plin cu vopsele, diluanți și alte accesorii pentru pictură, nenumărate pensule, cărbune, pasteluri, creioane etc. Peste tot erau teancuri cu lucrări de pictură și desene, caiete de schițe, suluri de hârtie.
Bunica mea avea alt gen de atelier, unul de croitorie. Deci un alt tărâm fermecat făcut din: resturi de materiale, ațe colorate, nasturi, panglici, reviste vechi de modă. O adevărată plăcere să explorezi și să experimentezi. Pe lângă asta, bunica îmi dădea idei pentru jocuri și de multe ori mă ajuta să le pun în practică.
Dacă mai adaug aici că și bunicul avea un atelier… devine clar motivul pentru care îmi place să combin materiale, să construiesc și să creez ceva din nimic. În continuare sunt fascinată de noile materiale și tehnici de construcție care apar în domeniu și îmi place să bricolez ori de câte ori timpul mi-o permite.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Cred că cea mai mare influență asupra muncii mele până în prezent a avut-o soțul meu, alături de care am lucrat și am învățat încă din timpul stagiaturii, fiind astfel cea mai îndelungată colaborare în domeniu. Bineînțeles că m-au influențat și prietenii și colegii din facultate [n.r. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Facultatea de Arhitectură], profesorii de la atelier și îndrumătorii din birourile în care am lucrat. Pe lângă asta, cred că e important să cauți și să accepți influențe în permanență – de la ceea ce experimentezi, vezi, citești, auzi – astfel încât să fii mereu actual(ă) și, preferabil, mai bun(ă).
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Nu mai țin minte exact când a început totul și în ce circumstanțe. Cumva știam de formarea Asociației De-a Arhitectura și despre începuturile ei de pe Facebook, din postările Elizei Yokina, sau poate ale altor colegi/profesori de la facultate. Am simpatizat pe loc cu ideea, dar nu mi-am pus problema să mă implic. Era perioada când aveam un copil mic și unul pe drum, așa că focalizam pe altceva. Apoi, (nu țin minte cum), am ajuns să scriu niște scenarii de activități (prin 2016, cred). De atunci am colaborat episodic: am ținut câteva ateliere în Hunedoara, am fost arhitect îndrumător timp de doi ani pentru „De-a arhitectura mini” la Deva, am scris alte ateliere și am îndrumat un an în programul educațional „My School Can Be Cool” la Hunedoara.
Motivația mea a venit odată ce am simțit lipsa ofertei de activități educaționale/recreative pentru copiii mei și odată ce am luat contact cu sistemul de învățământ de stat. În zona aceasta de provincie opțiunile erau foarte limitate, așa că am decis să încerc să fac ceva pentru a îmbunătăți situația. Nu mă așteptam la nimic special, dar cu siguranță nu mă așteptam să fie atât de greu să găsesc participanți la ateliere sau clase doritoare pentru opționalele de arhitectură. Am crezut că este foarte clar o activitate educațională necesară, inedită și binevenită. Dar nu e chiar așa.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Îmi place că există multă efervescență, mereu se caută idei noi, se perfecționează metode și se învață. Îmi place și că este o colaborare flexibilă, unde ești binevenit când poți, cu cât poți aduce. Dar cel mai mult cred că îmi plac oamenii pe care am avut ocazia să-i cunosc, de fapt, doamnele – pentru că ele sunt majoritatea. Da, resursa umană a acestei asociații este cel mai de apreciat aspect, este ceea ce a contribuit, în primul rând, la calitatea programelor educaționale și la succesul organizației.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Sunt o persoană destul de reținută și timidă așa că, la început, era obositor să vorbesc în fața unei clase pline de elevi necunoscuți. Dar asta a trecut destul de repede. A ajutat și faptul că reacția copiilor este, în general, caldă, pozitivă și aduce satisfacții. Cel mai dificil, pentru mine, a fost atunci când am fost nevoită să ies din zona de confort și să vorbesc în public, în fața unui grup mai mare de persoane. Sper să nu se întâmple prea des.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Pe parcursul anilor de școală am avut norocul să întâlnesc mulți profesori buni, de care îmi amintesc cu drag, și care, firește, m-au influențat: de la doamna învățătoare și prima profesoară de matematică – Delia Popa, la profesoara de limba română din gimnaziu – doamna Polianski, apoi doamna profesoară de fizică Roca, profesorii din liceu Isac și Negrea (matematică, respectiv fizică), bineînțeles și domnul profesor de desen Adrian Goilav, care a marcat cumva orientarea mea profesională, apoi profesorii din facultate, în special cei din catedra de istorie și teorie a arhitecturii – doamna profesor dr. arh. Ana Maria Zahariade și domnul profesor dr. arh. Augustin Ioan… și asta dacă numesc doar câțiva, pe nedrept lăsând la o parte pe alții. De exemplu, la atelier, pe departe cea mai benefică îndrumare a fost cea a domnului arh. Mihai Ene, care a știut să critice constructiv și să îmi dea încredere în dezvoltarea ideilor din proiecte.
Ceea ce consider că au avut în comun acești profesori este faptul că își făceau treaba cu conștiinciozitate și entuziasm. Având toți darul vorbirii și mult umor, pe lângă transmiterea cunoștințelor, reușeau să inspire, lăsau impresia că întotdeauna mai este ceva de descoperit, de cercetat, așa că, uneori, era păcat că se termina lecția.
La rândul meu, când mergeam la clasa De-a arhitectura, încercam să fiu cât mai bine pregătită: studiam lecțiile cu o zi înainte și îmi sortam toate materialele necesare. Totuși, dacă pe parcursul orei elevii se arătau interesați de un aspect diferit față de cel prevăzut de lecție, mergeam în direcția respectivă, urmărind să le captez atenția, răspunzând cât mai bine la întrebări. La aplicațiile practice încercam să îi încurajez să experimenteze și să îi asigur că nu există soluții greșite.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
În prezent mă interesează ecologia și problemele de mediu și, în consecință, tot ce înseamnă sustenabilitate, materiale și tehnici inovatoare de construcție și cum se proiectează mai inteligent. Îmi dau seama că nu voi avea ocazia să folosesc practic aceste lucruri prea curând, dar îmi place totuși să cunosc soluțiile posibile.
Pe de altă parte, se spune că pentru a fi un bun arhitect trebuie să iubești oamenii. Ei bine, uneori mi se pare foarte greu să fac asta, așa că am nevoie de timp departe de oameni, în natură – cu cât mai sălbatică și pustie, cu atât mai bine, astfel încât, atunci când mă întorc din călătorie, să mă bucur puțin că sunt din nou printre ei. Schimbarea de decor este întotdeauna benefică – fie că înseamnă vizitarea unui oraș în care nu am mai fost demult, vizitarea unor prieteni vechi sau explorarea unor locuri cu totul noi. Toate aceste experiențe înseamnă tot atâtea ocazii de a afla ceva nou, interesant și frumos, care să îmi redea încrederea în umanitate.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Unul dintre proiectele care au atins comunitatea elevilor și profesorilor din Hunedoara a fost „Atrium Verde”, proiect realizat în cadrul programului De-a arhitectura „My School Can Be Cool” la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”, în anul școlar 2021-2022. Pentru mine a fost una dintre cele mai interesante și mai solicitante experiențe de voluntariat, dar, din fericire, una cu rezultate frumoase și cu ecou îndelungat. E plăcut să văd că un spațiu odinioară părăsit a devenit unul ospitalier, de care se bucură deopotrivă elevii, profesorii și vizitatorii, fiind acum un element distinctiv pentru școală. E plăcut și să aflu despre menționări sau aprecieri ale proiectului venite de la persoane străine școlii sau chiar orașului – asta înseamnă că tot efortul elevilor a fost remarcat și poate constitui un exemplu de design participativ.
Care este motto-ul tău personal?
Nu am un motto personal și nu obișnuiesc să mă ghidez după anumite devize. Dar, ca să mă conformez, de dragul jocului, o să scriu unul.
Deși meseria mă obligă în permanență să analizez situații, să prevăd obstacole și să fac planuri detaliate, în mod ironic, în viața personală, nu planific nimic, nici măcar vacanțele. Așa că, mă gândesc că mi s-ar potrivi vorba atribuită lui George Gershwin: “Life is a lot like jazz, it’s best when you improvise” [n.r din engleză: „Viața seamănă cu jazzul, e mai bună când improvizezi”].
