Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Joaca de-a arhitectii: casute in miniatura

Joaca de-a arhitectii: casute in miniatura

Machete de case, ce ziceti de idee? Fie ca este o joaca ce poate deveni un hobby chiar pentru voi, adultii, fie ca e vorba de o ocupatie pe care vreti sa le-o dati copiilor vostri, ideea va poate aduce nu doar satisfactii estetice. Unii fac adevarate lucrari de arta in miniatura, ba chiar si bani din vanzarea obiectelor pe care le lucreaza, altii le folosesc pentru a promova proiecte mai mari, iar aplicatiile practice ale miniaturilor pot fi extinse intr-o serie de domenii. Aflati mai multe despre acest domeniu si ganditi-va la un proiect personal, care vi s-ar potrivi. Desigur, daca aveti rabdare si timp pentru lucrari migaloase.

 

 

Unii au facut un adevarat hobby din realizarea machetelor: nu doar de casute, ci si aeronave, masini, scene de lupta, peisaje reproduse la scara mica. Altii le colectioneaza, chiar daca nu le lucreaza ei. Exista si la noi forumuri intregi destinate numai acestei pasiuni, iar in spatele miniaturistilor exista o intreaga industrie care ofera de la materiale de lipit, cartoane, luturi, betisoare, pana la truse intregi prefabricate ce trebuie doar montate. De asemenea, exista o serie de figurine imita tufisurile, copaceii, siluete umane, mobilier, stalpi de iluminare stradala, cai ferate etc.

Aplicatiile miniaturilor in arhitectura sunt multiple, dar obiectivul principal este in majoritatea cazurilor pregatirea la scara mica a unui proiect tridimensional, pentru a permite vizualizarea lui in spatiu, pe o masa de prezentare, la un stand etc. Nu doar casele care urmeaza a fi facute, ci si reproduceri dupa cladiri deja existente, parcuri, spatii de joaca se pot comercializa sau pot avea utilitate practica pentru muzee, expozitii sau lectii deschise.

Revenind insa la sugestia noastra de azi, o macheta facuta acasa, pentru placerea voastra si a copiilor poate fi o ocupatie perfecta pentru vacanta care se apropie cu pasi repezi. Iata in cateva cuvinte ce aveti de facut.

 

1. Daca ideea e noua, documentati-va mai mult pe aceasta tema si vedeti ce au mai facut altii in acest domeniu. Exista pe internet multe fotografii cu lucrari de toate tipurile.

2. Decideti ce vreti sa faceti. Hotarati scara la care veti lucra (asta si in functie de ce materiale aveti) si desenati in prealabil, cu cat mai multe detalii posibil, proiectul lucrarii. Puteti sa-i dati si un titlu proiectului si sa faceti schitele din mai multe perspective. Lucrati orientativ, chiar daca nu aveti mare talent la desen, in asa fel incat schita sa va fie de folos cand veti monta piesele. Desigur, veti fi liberi si sa creati pe masura ce avansati si descoperiti ca mai aveti nevoie de detalii.

3. Alegeti materialele cele mai potrivite. Desigur, puteti gasi pe internet o serie de site-uri care vand produse dedicate miniaturilor, dar sigur ca puteti realiza totul si prin propriile mijloace, adica adunand toate lucrurile necesare de prin casa: carton de la cutii de chibrituri (chiar recomandate pentru proiecte modulare), ambalaje, lemne, betisoare, bucati de plastic, sarmulite, carpe, pietricele, cioburi de sticla etc.

4. Desigur, pentru lucrul in sine va trebuie o penseta, un clestisor, un cutter, un adeziv bun (nu lipici) si culori acrilie pentru pictarea detaliilor pe cele mai diverse materiale.

 

Fiecare proiect va va pune imaginatia si indemanarea la incercare, dar tocmai aceasta este ideea. Lucrati pentru placerea lucrului, nu cu gandul la ce veti obtine: satisfactia cea mai mare apare, dupa cum vedeti, din lucruri mici. Indiferent daca fetita voastra vrea sa obtina mai repede casuta pentru papusi promisa sau ca va macina gandul sa va si apucati sa vindeti miniaturi, astfel de “presiuni” ar trebui lasate pe planul al doilea. Abia in etapa urmatoare, cand sunteti convinsi ca merita efortul si timpul, va puteti planifica si o mica afacere la domiciliu.

 

Daca vreti sa treceti la proceduri mai avansate, sa faceti figurine, peisaje, o serie de lucrari detaliate, probabil ca vor incepe sa va tenteze o serie de materiale care se pot modela, turna in matrite, apoi usca fie in cuptoare, fie in contact cu aerul. Pastele polimerice, metalele fluide cu turnare la rece, rasinile, cauciucurile siliconice fac parte din aceste materiale. Dar despre acestea va vom da detalii specifice, pe rand, in alte articole.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.