Hotelul Tierra Patagonia din Chile se integreaza perfect in peisaj
Tierra Patagonia Hotel & Spa este o destiantie de lux amplasata la intrarea Parcului National Torres del Paine din sudul Patagoniei. Volumetria atent proiectata ajunge sa se integreze perfect in peisaj, printre dealurile chiliene oferind un spatiu de odihna si confort pentru cei care vin sa exploreze lacurile, ghetarii si muntii Anzi. Echipa de arhitecti care s-a ocupat de acest proiect este Cazu Zegers, din Santiago, iar Roberto Benavente impreuna cu Rodrigo Ferre au avut grija ca silueta hotelului sa fie aerodinamica si sa se muleze pe relieful inconjurator.
Hotelul a fost construit la intrarea in parcul national, chiar la marginea lacului Sarmiento. Formele curbe au fost inspirate din vechile fosile preistorice iar silueta aerodinamica a fost conceputa pentru a rezista vanturilor puternice din Patagonia. Constructia a fost realizata folosindu-se materiale naturale precum lemn lega de provenienta locala si piatra din carierele din apropiere.
Atomosfera creata la interior cu ajutorul elementelor decorative si a materialelor s-a dorit a fi specifica zonei, cu texturi locale si detalii realizate manual. Hotelul poate gazdui turisti in patruzeci de camere, punand la dispozitie o zona de living comuna, o zona de bar, o sala de mese si un spatiu pentru vizionat televizorul. Accesul la internet prin Wi-Fi este disponibil doar in spatiile comune, in jurul semineului si in zona spa.
Avand o lungime de 60m, hotelul Terra Patagonia ofera cazare la standarde inalte si perspective impresionante catre peisajul regiunii muntoase.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Mi-a plăcut mult flexibilitatea pe care o oferă această colaborare (poți face ateliere de club, ateliere de vară, în mediul urban sau rural, caravane, să predai online sau să îndrumi o aceeași clasă un an întreg); dar și faptul că, deși informația pe care o transmit la clase e aceeași, nicio oră nu e la fel cu alta, nicio clasă nu e la fel cu alta și nu doar că nu ai cum să te plictisești, dar sigur găsești de fiecare dată și tu, ca îndrumător, ceva de învățat de la un copil sau ceva de învățat despre tine, în diferitele contexte în care te afli. În plus, este satisfăcută nevoia de a întoarce ceva înapoi în societate, de a contribui, de a da acolo unde există o „cerere”, nevoie care este împlinitoare.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Aș menționa câteva lucruri pe care le-am perceput eu mai dificile (dar nu din pricina asociației): faptul că unele clase sunt prea numeroase (am întalnit și 34-35 copii), apoi faptul că unele clase se înscriu fără ca doamna învățătoare să își dorească, de fapt, să se implice în acest opțional împreună cu arhitectul și, mai recent, orele online desfășurate din necesitate.
**Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Da, în special cu profesoara mea de franceză din liceu (îmi plăcea franceza și eram bună la materia ei)… dar după ce începuse clasa a XII-a, când ne-a întrebat pe fiecare la ce facultate dăm, a fost uimită că eu am dat din umeri și apoi am zis, cu jumătate de gură, „Cred că la informatică”. Și-a dat seama că nu asta voiam, m-a tras de limbă și a aflat că nu dădeam la Arhitectură pentru că părinții mei îmi spuseseră să mă gândesc la ceva în Brașov, că ei nu pot să mă ajute dacă plec la București. Așa că m-a pus să le transmit alor mei că ea îi roagă să facă orice efort ca să merg la facultatea la care îmi doresc. Și le-am spus, și așa au făcut (fără această doamnă probabil acum aș fi fost în cu totul alt loc).
Așa că și eu, la orele De-a arhitectura, încerc să fiu flexibilă, să mă pliez, pe cât posibil, pe ceea ce pot și le place copiilor să facă – adică le dau opțiuni (înțegând că unii sunt făcuți pentru cu totul altceva), ceea ce uneori le încurcă pe doamnele lor învățătoare, dar asta e!
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Sunt după o perioadă în care nu am lucrat la locuințe și, revenind acum, chiar observ cum s-au schimbat materialele, tendințele „la modă” din arhitectura rezidențială și sunt curioasă să le aplic și eu în noile proiecte.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Proiectele care au avut cel mai mare impact nu au fost în mediul urban, ci în comunitățile rurale evanghelice – am colaborat cu Biserica Evanghelică la câteva proiecte de conservare a unor biserici fortificate săsești din Transilvania care au fost incluse sau urmează să fie, la finalul lucrărilor, în circuite turistice prin care sunt puse în valoare, prind din nou viață.
Care este mottoul tău personal?
“If you believe it, you can achieve it” [n.r. din engleză „Dacă crezi asta, o poți realiza.”], cum se spune la noi, în Ardeal.
