Ellis Residence, locuinta din statul Washington certificata LEED Platinum
Ellis Residence este un exemplu de arhitectura moderna care incorporeaza o serie de tehnologii eco devenind un model de eficienta energetica. Proiectul este intruchiparea viziunii beneficiarului despre o locuinta care ridica stacheta pentru case producatoare de energie dar care in acelasi timp, are un design placut si un grad de confort ridicat. Aceasta casa certificata LEED Platinum este un indicator al eforturilor care trebuiesc depuse pentru a realiza o arhitectura durabila.
Cocotata sus pe Yeomalt Bluff in Statul Washington, aceasta casa se bucura de o deschidere de 180gr asupra orasului Seattle si Puget Sound. Locuinta reuseste sa obtina o reducere cu 70% a consumului de energie fata de o casa tipic americana prin folosirea sistemului geotermal de incalzire, exploatarea masei termice si a recuperarii de caldura, sistemului panourilor fotovoltaice si a celor solare. Pe langa aceste sisteme locuinta a fost dotata cu cisterne care imagazineaza apa de ploaie, incalzire prin pardoseala, vitraje triple si acoperis gradina.
Unul din obiectivele construirii acestei case a fost potentialul educational al acesteia in cadrul comunitatii locale. Proprietarii, Ed si Joanne Ellis au dorit sa demonstreze ca arhitectura durabila poate fi realizata si fara a renunta la estetica moderna, incercand sa ii motiveze pe ceilalti vecini sa le urmeze exemplul. Familia Ellis este foarte fericita ca locuinta lor este prima care a primit certificarea LEED Platinum din zona suburbana a orasului Seattle. Locuinta are doua dormitoare si multe spatii flexibile de zi, combinand functiuni precum camera de zi, zona de luat masa, biroul si spatiul media. Designul isi limiteaza impactul asupra mediului inconjurator prin seria de tehnologii si siteme implementate.
Folosirea materialelor locale, acoperisul gradina cu plante locale, gradinile irigate cu apa de ploaie si pavajul din material permeabila lucreaza impreuna cu sistemele naturale ale terenului pe care a fost contruita casa. Pentru izolarea casei a fost folosit un sistem hibrid realizat din spuma poliuretanica si saltele din vata minerala iar toate vitrajele au trei foi de geam. Finisajul exterior a fost realizat din sipci de lemn rezistent la apa si care nu are nevoie de lucrari majore de intretinere.
Amprenta ecologica a cladirii a fost atat de redusa si datorita procentului ridicat de reciclare care a avut loc. Initial pe teren se afla o alta structura care a fost demontata si din care s-au refolosit 98% din materialele rezultate. In plus, firma de constructii a avut grija de deseurile rezultate in urma lucrarilor astfel ca 75% dintre acestea au fost redirectionate spre reciclare si refolosire, in loc sa ajunga la groapa de gunoi. Toate plintele si materialul pentru scara au fost confectionate din trunciurile de brad care erau cazuti pe teren astfel incat nimic sa nu se piarda.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.worldarchitecturenews.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Să fiu prezentă în fiecare vineri la ora 10 cu o nouă experiență intrigantă pentru fiecare elev din clasa a IV-a A de la Liceul Cervantes (învățătoare – doamna Mioara Dragu).
O singură dată mi s-a întâmplat să nu mă prea pregătesc înainte de oră. Eram undeva prin primele săptămâni. Avusesem ceva predări încurcate la birou și nu am reușit să îmi rezerv acel minim de două-trei ore pentru pregătirea lecției următoare. Mi-am spus că mă descurc eu cu respectarea specificațiilor din manual și ceva improvizație de moment. M-am simțit atât de prost să citesc plictiseala de pe fața lor la finele celor două ore de curs, încât mi-am promis că indiferent ce probleme apar, asta nu mi se va mai repeta. Și așa a fost. Dar nu a fost deloc ușor.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Cred că fiecare profesor cu care am intrat în contact pe parcursul formării mele a avut un impact anume asupra mea. Nu cred că mi-a rămas vreun profesor indiferent. De la toți am păstrat mici momente cheie care m-au ajutat să mă construiesc în forma în care sunt astăzi, indiferent dacă au fost momente frumoase sau mai dificile.
Experiența mea „profesorală” ca parte din De-a Arhitectura a fost modelată mai curând după momentele negative trăite de mine ca elevă/studentă. Am avut în minte o întreagă listă de „așa, nu” elaborată după multiple experiențe didactice din școală pe care le-am găsit nepotrivite. Îmi era groază să ajung să fac lucruri pe care anterior le-am criticat. Acesta a fost suportul cel mai consistent. Experiențele pozitive, au devenit în timp parte din mine, le-am asimilat, le-am apropriat și le-am transformat mai departe.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Preocuparea actuală este să găsesc un mod integrat prin care să duc mai departe experiențele acumulate în ultimii 10 ani. M-am tot jucat cu proiecte de patrimoniu, am experimentat cu fotografia de artă, am scris, am dezvoltat proiecte de branding, m-am răsfățat cu proiecte de grafică, ilustrație și training, pe alocuri am și proiectat. Trec printr-un moment în care caut să dau o formă concretă arhitectului din mine, care să aducă împreună toate aceste aptitudini.
În prezent sunt în Paris, unde urmez o specializare de tip DSA (Diplomă de Specializare şi Aprofundare) în Patrimoniu și Arhitectură, în cadrul ENSA Paris-Belleville, ca urmare a unei burse primite în acest an din partea Guvernului Francez. O specializare de doi ani care sper să ajute mai întâi de toate Asociația Rhabillage, care cred că are nevoie să treacă la un nou nivel de proiecte de patrimoniu, mai ample, mai complexe, mai concrete și racordate la actualitățile globale.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
RePAD este proiectul cel mai important pentru mine acum – Reabilitare_Patrimoniu Arhitectură Dezvoltare. Este copilul cel mai mare generat de experiența Case Care Plâng. A pornit ca un ghid pentru reabilitarea clădirilor vechi din România și continuă în prezent ca o rețea multidisciplinară de specialiști de patrimoniu. Este un demers atipic pe plan local, cere multă răbdare și precauție în implementare, dar sper să devină în curând unul dintre instrumentele semnificative pentru reabilitarea patrimoniului arhitectural local. Desigur, fiecare proiect în care mă implic îmi este drag, altminteri nu mi-aș asuma să fiu parte din el. Dar cred că acesta are impactul cel mai mare asupra comunității actuale și este unul dintre cele mai complexe.
Care este motto-ul tău personal?
În diverse etape ale parcursului meu am fost motivată de diverse fraze emblematice sau concepte/filosofii. În copilărie, cercetaș fiind vreme de aproape 10 ani, până la terminarea liceului, am fost ghidată după „Lăsați această lume un pic mai bună decât ați găsit-o” (Robert Badden Powell – fondatorul mişcării SCOUT).
În facultate, eram fascinată de personalitățile a trei arhitecți: Alvaro Siza, Frank Gehry și Zaha Hadid. O fixație constantă și profundă pentru libertatea lor de creație și viziunea lor asupra arhitecturii în general.
Apoi, a venit Coco Chanel: „Pour être irremplaçable, il faut être différent” („Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit”). I-a urmat Jerry Seinfeld cu ale sale trei reguli de viață pentru cum să abordezi munca pe care o faci: „bust your ass, pay attention, fall in love”, cu referire la volumul de muncă dedicat, atenția pentru detalii și gradul de implicare personală.
Astăzi, când sunt în mijlocul unei suite de colaborări internaționale, când am colegi în București cu care lucrez de la distanță, când am prieteni noi pe care încerc să îi descopăr, am în minte trei concepte pe care le găsesc absolut esențiale pentru dezvoltarea de relații inter-umane constructive: ÎNCREDERE, ÎNȚELEGERE, RĂBDARE – încredere în propriile decizii, înțelegere față de limitele de percepție ale celor din jur și răbdare pentru agățarea momentului potrivit.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, klinkerul a început să fie utilizat în vestul și nordul Europei pentru structuri sau placări ale unor clădiri publice, poduri, canalizări, drumuri sau amenajări urbane, dar și pentru proiecte rezidențiale, profitându-se de buna sa capacitate portantă și impermeabilitate la apă. Stabilitatea dimensională a permis utilizarea pentru clădiri monumentale, cu mai multe etaje.
Este un material natural, fără pigmenți sintetici, colorat în masă, stabil cromatic, iar întreținerea nu este necesară; dacă este nevoie, totuși, se poate curăța cu produse dedicate, ba chiar se poate șlefui, dacă se poate asigura o textură uniformă.
Când este folosit pentru placare, klinkerul se aplică folosind adezivi speciali, cu rezistență și elasticitate bună (pentru a evita tensiunile la variațiile de temperatură și umiditate), respectiv cu o aderență superioară, fiind vorba de suprafețe neabsorbante.
