Cresa pe strada Pierre Budin din Paris
Proiectul in cauza a fost realizat intr-un cartier eterogen, avand cladiri de dimensiuni, stiluri si perioade de constructie diferite. Este un cadru urban putin invechit, hibrid si dezintegrat, tipic pentru arhitectura deloc omogena ce caracterizeaza zonele peri-urbane ale Parisului. Modernismul a venit sa completeze aceasta dezordine astfel ca adiacent terenului, o cladire a carei dimensiuni sunt iesite din scara, construita fara a respecta limitele impuse de regulament, impiedica realizarea oricarei interventii care sa conduca la o compozite unitara. Cladirea cresei incerca sa coexiste in aceast mediu urban, chiar daca se afla intr-o relatie defavorabila cu vecina de doisprezece niveluri, care o umbreste si o acopera.
Programul cresei a determinat crearea unei volumetrii de dimensiuni reduse, cu o scara si proportii modeste. Daca volumul rezultat a fost generat prin transpunerea cerintelor de spatiu si scara, imaginea este rezultatul elementelor specifice. Cladirea se dezvolta pe orizontala. Volumetria protectiva si introvertita, ocupa complet parterul si interactioneaza cu spatiile exterioare. Dezvoltata pe doua niveluri, a fost organizata la interior pentru a beneficia la maxim de lumina soarelui, reusind sa evite umbra ce o lasa cladirea vecina.
Proiectul propus de echipa de la ECDM urmareste sa combine spatiile exterioare cu cele interioare, organizand un traseu care inconjura volumul pe cele doua niveluri si care este presarat cu diverse terase, alternand zonele verzi cu cele minerale. Din cerintele programului a rezultat o fatada monolit, care protejeaza interiorul. Cladirea a fost realizata cu panouri prefabricate din beton, rezistente la uzura si la provocarile mediului urban. Peretele care inconjura cladirea a fost perforat pentru a obtine ferestre translucide si colorate. Acestea au inaltimi diferite, astfel incat sa multumeasca atat pe copii cat si pe adullti.
Zona de cazare a fost gandita independent astfel incat sa se identifice prin imagine ca fiind un element complementar si extern al cresei, putand oferi un mediu de relaxare care sa nu aminteasca de locul de munca. Acest volum este asezat deasupra cresei, usor in exteriorul acesteia, usor de identificat in imaginea urbana ca fiind un spatiu rezidential.
Proiectul contureaza un spatiu de trai, cu elemente specifice, functionale dar care nu ignora si latura poetica. Scopul este de a identifica pentru acest program un mediu de lucru care sa genereze emotie pentru viitorii ocupanti, copii, parinti si personalul angajat.
Mai multe informatii gasiti pe: http://www.e-architect.co.uk
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Procesul de productie este unul controlat, intr-un atelier de 7.000 mp din Spania, garantand fabricarea perfecta si produse finite imbatabile. Oferta nisata de chei Irega se prezinta intr-o gama larga de versiuni, de la varianta Slim, la cea Reversibila, care se poate utiliza nu numai pe piulita, cat si pe teava. Acestea sunt concepute pe principiul semaforului, cu 3 straturi de culoare verde, galben, respectiv rosu, ceea ce inseamna ca utilizatorul profesional va primi un avertisment ca nu o mai poate folosi sub tensiune, prin culorile indicate pe cheie.
Toate cheile reglabile Irega includ coduri de identificare care garantează trasabilitatea lor completă. Prin urmare, se stie cum și când fiecare dintre cheile reglabile au fost fabricate.
Detalii despre intreaga gama de chei reglabile Irega din portofoliul Unior Tepid regasiti aici: https://sculeserioase.ro/cart/search/c56c23b96f463c9751d38a91d6060890/0
Program Irega de chei reglabile – Unior Tepid:
https://www.youtube.com/watch?v=oIN1hgy5guc&list=PLNvSkrSURoBY4VFzJI5rC_qfRNKnaXlja
Conform scenariului care aduce cele mai multe beneficii, aproximativ 200.000 de gospodării pot fi transformate în clădiri cu zero emisii din bugetul pe care guvernul intenționează să-l cheltuiască pentru o nouă infrastructură de gaze fosile. Clădirile cu zero emisii pot fi realizate prin îmbunătățiri energetice precum izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor existente cu altele mai eficiente energetic și instalarea de panouri solare fotovoltaice și pompe de căldură.
„Nu e greu de înțeles: mai mult gaz înseamnă mai mulți oameni în sărăcie energetică. Investind în continuare în gaze, ne adâncim într-o lume a prețurilor mari la energie, a distrugerii mediului și a catastrofelor climatice care creează deficite uriașe la bugetul de stat. În același timp, tranziția către surse regenerabile și investițiile în case mai eficiente pun capăt sărăciei energetice, permit gospodăriilor să cheltuiască mai puțini bani pe facturile la energie, cresc valoarea proprietăților și creează mai multe locuri de muncă care stimulează economia românească”, adaugă campaignerul Greenpeace.
În 2023, toate statele membre UE trebuie să își prezinte Planurile Naționale de Energie și Schimbări Climatice (PNIESC) actualizate pentru 2030, ajustate la noile evoluții politice, economice și tehnologice. Greenpeace recomandă cu tărie tuturor guvernelor din Europa să renunțe la noile proiecte de gaze fosile, să accelereze procesul de eliminare treptată a combustibililor fosili din mixul energetic până în 2035 și să investească în eficiență energetică și în energie curată, în loc să risipească banii și sănătatea contribuabililor în favoarea extinderii infrastructurii de gaze fosile, de care vor profita doar câțiva, în timp ce mulți alții se vor adânci în sărăcie energetică.
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
AB: Nu știu, poate faptul că părinții mi-au dat libertate și m-au susținut în alegerile făcute a contat cel mai mult de-a lungul timpului. Au avut mereu încredere în mine, sper să pot oferi și eu, la rândul meu, aceeași atitudine. Încrederea asta s-a tradus prin abordarea cu seriozitate a oricărei situații.
CȘ: Cred că principiul cel mai important este acela al măsurii, al bunului simț în toate formele în care se poate manifesta acesta (artistic, uman, etc).
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
AB: În timpul școlii, evident m-au influențat toți profesorii pe care-i apreciam. Apoi, bursa Erasmus timp de un an în Franța a contribuit mult în formarea mea profesională, mi-a deschis noi direcții de căutare în domeniul arhitecturii și al urbanismului; acolo se abordau puțin diferit temele proiectelor și întotdeauna se lucra în echipă. Munca în echipă îmi place cel mai mult și acum, n-aș putea lucra fără o echipă în care cred și consider că-i foarte important să existe puncte de vedere diferite pentru același proiect sau subiect.
CȘ: Conștientizarea impactului pe care obiectul finit al muncii mele îl va avea asupra vieții celor care îl vor utiliza, în primul rând, dar și asupra contextului în care se va așeza, pentru a își trăi „viața”.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
AB, CȘ: Colaborarea noastră cu De-a Arhitectura a început în 2013, cu foarte mult entuziasm generat îndeosebi de dorința de a încerca ceva nou, într-o echipă care s-a dovedit foarte longevivă și ofertantă în ceea ce privește pregătirea (profesională și nu numai), dragostea pentru profesie, dorința de a schimba cât mai mult, în bine, mediul în care trăim (în toate formele pe care „trăirea” le poate avea). Dar credem, totuși, că motivul principal pentru care am pornit pe acest drum este dragostea (plină, inepuizabilă) pe care o avem pentru copii. Am simțit că, prin ei, cu ei, vom schimba și ne vom schimba frumos.
Poate și îmbinarea asta – aproape într-un joc – între profesia noastră și copii sau arhitectura explicată pe înțelesul copiilor ni s-a părut ceva ce am face cu mare plăcere. Nu aveam neapărat așteptări mărețe, în sensul că eram conștiente că acei copii vor deveni adulți peste multă vreme, dar ne-a făcut să ne gândim cum ne-ar fi influențat pe noi un curs de genul acesta în școală. Sperăm că datorită cursului De-a arhitectura mulți copii își vor pune întrebări legate de oraș sau de felul în care arată clădirile și, cu siguranță, unele teme din curs îi vor marca într-un fel. Astfel că, familiarizați fiind cu unele noțiuni legate de mediul construit, poate, cine știe, chiar vor deveni beneficiari cu vederi mai largi?
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
AB, CȘ: Încă ne place mult felul în care e structurat și gândit cursul, faptul că atelierele se înnoiesc și oricine poate propune teme și ne place mult echipa – la fiecare întâlnire avem așa un sentiment că facem ceva bine împreună cu mulți oameni faini. La Sibiu lucrăm extrem de bine în echipa care s-a închegat, pur și simplu lucrurile se leagă și orice provocare sau idee nouă pe care o abordăm se derulează într-un fel care de multe ori ne uimește, de la munca pentru pregătirea unui eveniment până la derularea lui – reușim să ne împărțim task-urile într-un fel… natural.
Dar, cel mai mult în povestea mare care a devenit pentru noi De-a arhitectura, ne-a plăcut lucrul efectiv cu copiii, bucuria pe care, cu certitudine, le-am adus-o în ochi și suflete. Știți ce frumos pot să zâmbească?
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
AB: Cred că primul an la clase a fost mai dificil în sensul că era ceva complet nou să fii în fața copiilor și să reușești să le transmiți ce îți propui. Dificil pentru că trebuia să alegi limbajul așa încât să-i atragi, să le menții atenția și să știi când să faci pauze, să le spui lucruri serioase fără să pară că sunt lucruri serioase. Dar asta s-a reglat foarte ușor în timp. Recunosc, de când am copii cred că mi-e mai la îndemână partea asta.
CȘ: Cred că aspectele dificile sunt atât cele „birocratice”, cât și cele ale mentalităților ușor învechite sau înțepenite ale unor persoane cu care a trebuit să relaționăm pentru a face cunoscută munca noastră (ca mic exemplu, convingerea unora că scopul oamenilor din echipa De-a arhitectura este acela de a „scoate”, livra, generații noi de arhitecți, sau reacțiile de genul „țara arde, baba se piaptănă”, în contextul așezării activităților De-a arhitectura în cadrul unui sistem de învățământ numit, generic, „cu probleme” sau chiar „bolnav”).
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
AB: Profesorii pe care-i apreciam m-au marcat și poate că am preluat, inconștient, câte ceva de la fiecare, nu m-am gândit la asta neapărat. Prezența mea în clasa De-a arhitectura cred că a fost influențată de etapa vieții în care mă aflam la momentul respectiv. Sunt convinsă că de când sunt mamă s-a schimbat puțin felul în care relaționez cu elevii și încerc să profit cât mai mult de părțile ludice ale cursului pentru a le transmite în felul acesta noțiuni legate de arhitectură. Pe de altă parte, înainte cred că eram mai riguroasă.
CȘ: Nu aș putea nominaliza un profesor sau o întâmplare anume, aș putea vorbi despre personajul generic întruchipat de acei profesori care îți transmiteau dragostea pentru copii și pentru profesia lor, pe scurt, acei profesori cu „har”. Am încercat să fiu, pentru copiii mulți cu care am lucrat în lunga perioadă de voluntariat, acel om despre care să aibă măcar o amintire frumoasă, să nu fiu doar un chip fără nume. Că acest nume a fost Carmen sau „doamna De-a arhitectura”, îmi place să cred că am reușit.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
AB: Deși lucrăm în birouri de proiectare diferite, pe amândouă ne preocupă, de ceva timp deja, cum putem duce De-a arhitectura cu toate activitățile sale în sate și cum îi putem încuraja pe copii să conștientizeze și să protejeze valorile mediului construit rural. Așa s-a născut proiectul „De-a arhitectura la sat” care, de curând, are și roți. Avem o rulotă pe care urmează să o transformăm într-un mic atelier mobil.
CȘ: În acest moment al vieții mele (și nu mă refer doar la cea profesională), acord o atenție foarte mare relaționării cu oamenii. Comunicarea (în toate formele ei) este cheia care poate deschide orice ușă. Cred că arhitectura este o formă de comunicare: între oameni, între obiecte și întreg, între generații, între trecut, prezent și viitor.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
AB, CȘ: Aici răspunsul este unanim. Considerăm că orice proiect, al oricărui arhitect, atinge, într-un fel sau altul, comunitatea și orașul. Este foarte important să fim conștienți de asta. E un principiu după care ne ghidăm și care ne responsabilizează.
Din acest motiv am și crezut în De-a Arhitectura de la bun început, considerăm că arhitectura poate influența felul în care oamenii trăiesc, se simt și se raportează la un loc, atât la scara locuinței, cât și la scară urbană.
