Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc: Irina Filip
„Fără voluntari nu ar exista obiectivele îndeplinite, nu ar exista miile de copii inspiraţi, nu ar exista premiile, nu ar exista spațiul în care să putem visa și să clădim un viitor mai bun pentru noi toți, nu ar exista efervescența care mână De-a Arhitectura. Activitatea asociaţiei există mulţumită sutelor de voluntari care ni s-au alăturat, vreme de un atelier, vreme de un an şcolar sau mai mulţi, cu dedicare şi maximă seriozitate. Noi, echipa De-a Arhitectura, voluntari şi noi de multe ori, le mulţumim!
Seria «Iată cine suntem! Arhitecţii De-a Arhitectura povestesc», lansată în septembrie 2016, și-a propus să prezinte voluntarii noștri – arhitecţi, urbanişti, peisagişti, designeri, ingineri, studenţi – să ofere o platformă unde aceștia să povestească despre ei, despre proiectele pe care le desfășoară în domeniile în care profesează, dar şi despre alte iniţiative din care fac parte şi care schimbă faţa lumii dincolo de cadrul pe care noi l-am oferit.
Ne-am bucurat şi ne-am entuziasmat de fiecare dată când am descoperit lucruri pe care nu le ştiam despre voluntarii noştri şi ne dorim să ne lăsăm inspiraţi şi cuceriţi în continuare de cei care ni s-au alăturat de-a lungul timpului sau ni se vor alătura în viitor, să aflăm puţin din povestea sau istoria fiecărui individ în parte.
Irina Filip a venit în familia De-a Arhitectura în Constanța, în 2015, iar din 2019 este membru al asociației. A început voluntariatul la clasă prin îndrumarea cursului «De-a arhitectura în orașul meu», având o veche pasiune de a lucra cu copiii, izvorâtă și din faptul că atât părinții, cât și fratele Irinei sunt profesori. La rândul ei a devenit dascăl și are un mare respect pentru această profesie, alături de cea de arhitect, pe care o desfășoară cu dăruire și devotament. Irina a participat ca voluntar la multe din activitățile asociației, de la ateliere, la cursuri pentru elevii din ciclul primar sau gimnazial, iar activitatea ca arhitect îndrumător a ajutat-o să retrăiască pentru o clipă visul copilăriei de a fi «profesor pentru construcții» la cei mici. Energia și spiritul copiilor o stimulează, o ajută să se dezvolte și o determină să găsească noi și noi metode de lucru care să-i atragă și să-i ajute să înțeleagă mai bine noțiunile, uneori complexe, despre mediul construit.
În aprilie 2017, la Gala Voluntarilor De-a arhitectura, Irina a primit premiul «Coechipier De-a arhitectura», un premiu dedicat celor care au fost alături de noi încă din primii ani de cursuri De-a arhitectura, înainte să fim aşa de mulţi şi aşa de cunoscuţi în şcoli şi inspectorate şcolare. Un premiu dedicat lor, coechipierilor, pentru că sunt cei care răspund primii la apelurile şi nevoile curente, cei care mişcă roţile mecanismului De-a Arhitectura. Vă invităm să citiţi mai departe şi să aflaţi povestea încă unui voluntar De-a Arhitectura.” – Asociația De-a Arhitectura
Ce te-a determinat să studiezi arhitectura şi să devii arhitect?
Copilăria mea a fost presărată cu numeroase activități precum pictură, atletism, dansuri sportive, pian, mandolină, dar cea mai îndrăgită dintre toate a fost, de departe, pictura.
Petreceam nenumărate ore la micul meu birou, desenând și colorând în timp ce urmăream desene animate pe Cartoon Network și așteptam cu mare, mare nerăbdare desenele mele preferate, „The Powerpuff Girls” [n.r. traducere din engleză: Fetițele Powerpuff] și „Dexter’s Laboratory” [n.r. traducere din engleză: Laboratorul lui Dexter]. Nu vă puteți închipui câte decoruri, câte încăperi și căsuțe am realizat pentru personajele din aceste desene animate, în care aveau loc fel și fel de secvențe de acțiune și dialog.
Pasiunea de a desena s-a menținut de-a lungul timpului și a fost dublată de dorința de a lucra într-un domeniu bazat pe creativitate și libertate de exprimare. Acest tablou a fost întregit de dorința de a lucra pe viitor împreună cu fratele meu, în acel moment eu fiind în școala generală, iar el proaspăt admis la Facultatea de Construcții Civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București.
Așa am ajuns, încet-încet, la decizia finală: mă fac arhitect! Zis și… (după mulți ani de studiu)… făcut!
Ce aspecte ale felului cum ai fost crescută sau ai fost educată ţi-au modelat principiile sau filozofia de viaţă/în meseria de arhitect?
Părinții mei sunt profesori, oameni cu har, care au reprezentat mereu un model pentru mine și au contribuit enorm la formarea mea, insuflându-mi multe principii sănătoase care au stat la baza formării mele ca adult. Copilăria mea a fost plină de activități frumoase, prilej cu care vreau să le mulțumesc, întrucât m-au încurajat mereu să încerc lucruri noi, pentru a-mi descoperi înclinațiile și pasiunile.
Consider că este foarte important să diversifici paleta de experiențe ale copilului, să găsești un echilibru între îndrumare și libertate, pentru ca acesta să-și poată găsi singur „chemarea”, astfel încât să ajungă un adult echilibrat, împăcat cu sine însuși.
Aș enumera câteva dintre principiile ce constituie repere pentru mine în tot ceea ce fac, aplicându-le atât în plan personal, cât și în plan profesional: perseverența, răbdarea, respectul, onestitatea, seriozitatea. Mi se par atribute esențiale în orice tip de interacțiune umană.
Cine sau ce a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale până în prezent?
Hmmmm! Voi începe prin a menționa, din nou, familia mea. Sună a laudă, așa-i?! Foarte bine, chiar mă lăudam, să știți! Sunt o norocoasă!
Atât de mult mi-a plăcut profesia părinților mei, respectiv a fratelui meu (și el a devenit ulterior profesor), încât le-am călcat pe urme, devenind, la rândul meu, profesor. Predau arhitectură la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
Pot spune, așadar, că munca mea se ramifică în două domenii, arhitectură și învățământ. Drept urmare, pot spune că am avut „antenuțele” ridicate mai mereu, pentru a capta cât mai mult, din cât mai multe surse.
La întrebarea „CINE a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale?” voi afirma că influența majoră a avut-o tot familia mea, prin puterea exemplului pozitiv că poți obține ceea ce îți dorești prin muncă, perseverență și răbdare, precum și prin sprijinul nemărginit acordat.
Iar ca răspuns la întrebarea alternativă „CE a avut cea mai mare influenţă asupra muncii tale?” voi sublinia cât de important este să vrei să evoluezi și cât de mult contează să ai deschiderea de a învăța câte puțin de la fiecare persoană cu care interacționezi, cum a fost în cazul meu, fie ea profesor, coleg, beneficiar, elev, prieten.
Când ai început colaborarea cu De-a Arhitectura? Şi de ce? La ce te aşteptai?
Am început colaborarea cu Asociația De-a Arhitectura în anul 2015, în același an în care am intrat în învățământ, din dorința de a contribui la schimbarea modului în care copiii și tinerii percep arhitectura și mediul construit.
Sinceră să fiu, nu m-am gândit la ceva anume, în materie de așteptări. Îmi place să iau lucrurile ca atare, pas cu pas, fără să îmi clădesc așteptări înainte.
M-am pregătit cu sârguinciozitate pentru fiecare întâlnire cu elevii, fie ei mici sau mari, și vă spun că energia lor, curiozitatea, dorința de a ști, de a afla, de a vedea, de a povesti sunt ceva de neimaginat. Dacă mi-aș fi creat niște așteptări, ar fi fost cu mult întrecute de ce am trăit în toți acești ani la clasele unde am fost voluntar.
Ce ţi-a plăcut cel mai mult la colaborarea cu De-a Arhitectura?
În primul rând, echipa De-a arhitectura. Devotamentul membrilor pentru misiunea asociației, seriozitatea, implicarea și profesionalismul, dublate de atmosfera plăcută creată, receptivitatea, căldura emanată… rar întâlnești o echipă cu un astfel de mix!
Colaborarea cu De-a Arhitectura mi-a adus mari satisfacții, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Am învățat foarte mult din toate experiențele avute, începând cu training-urile foarte bine structurate, continuând cu calitatea materialelor folosite la clasă pentru predare și încheind cu amintirile și impresiile extraordinare din activitățile desfășurate.
Interacțiunea cu elevii te schimbă mult, înveți să ai răbdare, să găsești nenumărate moduri de a explica pentru a te face înțeles, pentru a le stârni interesul și a-l menține viu. Ești nevoit să îți reorganizezi cunoștințele profesionale astfel încât să faci o selecție a lor pentru a le simplifica și a vorbi pe înțelesul elevilor, cât să transmiți nu doar informații, ci și valori și atitudini față de mediul construit.
Astfel, ai șansa de a contribui la formarea spiritului lor civic și să îți amintești cum e să te joci. Pentru că pe asta se bazează activitățile asociației cu cei mici, pe învățarea prin joacă. Ce poate fi mai frumos de atât?
Energia elevilor, curiozitatea și imaginația lor inepuizabilă sunt provocări constructive care îți oferă satisfacții incredibile.
Ce a fost mai dificil la colaborarea cu De-a Arhitectura?
Singurul lucru anevoios a fost să reușesc să mă încadrez în timpul alocat orei cu tot ce îmi propusesem să parcurg, ca informații și activități.
Copiii sunt curioși, întreabă, afirmă, povestesc, cer lămuriri, aspecte care confirmă rolul educativ al activităților desfășurate, doar că… timpul zboară!
Pa parcurs, însă, toate aceste aspecte s-au reglat.
Ai fost marcată de întâlnirea cu vreun profesor, pe parcursul educaţiei tale? Povesteşte-ne în câteva rânduri şi spune-ne cum a influenţat experienţa ta prezenţa ta în clasa De-a arhitectura?
Mai mulți profesori au contribuit la formarea mea, dar dintre toți, cu cel mai mare drag îmi amintesc de doamna mea învățătoare. Avea un fel aparte de a echilibra blândețea și strictețea, bunătatea și rigurozitatea. A reușit să ne deschidă apetitul pentru lectură, pentru cunoaștere, pentru experimentare. A fost o libertate administrată chibzuit și gestionată prudent.
Depășind granițele familiei, învățătorul mi se pare persoana imediat următoare, ca importanță și impact, asupra formării copilului. Consider că primii ani de școală sunt deosebit de importanți în ceea ce privește maniera în care copilul percepe școala, cu tot ceea ce implică ea, atât la momentul respectiv, cât și pe viitor. Plăcerea pentru carte se nutrește în primii ani de școală, de aceea este atât de important rolul învățătorului.
Am făcut toate aceste precizări tocmai pentru a putea transmite, în câteva cuvinte, modul în care a avut impact asupra mea prima etapă a vieții de școlar, atmosferă pe care încerc să o cultiv și la clasele unde sunt voluntar, chiar și în puținul timp pe care îl petrecem împreună.
În toate activitățile desfășurate am încercat să îi încurajez să se exprime, să întrebe, să experimenteze, să fie creativi, să aibă inițiativă și să fie toleranți unii cu alții. Copiii au nevoie de o voce caldă, de încurajare și de un mod cât mai atractiv de a îmbrăca informațiile transmise. Ei vor să fie ascultați, dar pentru asta trebuie clădită o relație echilibrată, de încredere reciprocă.
Ce te interesează în momentul de faţă şi cum îţi alimentează proiectele?
Vreau să evoluez din punct de vedere profesional și totodată să mă implic mai mult în viața comunității, astfel încât urmează să mă înscriu într-un ONG care derulează diferite proiecte ce au impact favorabil asupra comunității locale.
În ultimii 3 ani m-am axat cu precădere pe învățământul de arhitectură, aspect care mi-a adus mari satisfacții sufletești, dar în prezent încerc să găsesc un echilibru între profesia de dascăl și cea de arhitect.
Majoritatea proiectelor realizate sunt de arhitectură rezidențială, cu precădere datorită faptului că întotdeauna mi-a plăcut interacțiunea directă cu beneficiarul. Consider că ai o mare satisfacție la final, când închei cu brio proiectul și ai reușit, prin întregul demers realizat, să-i oferi familiei respective căminul dorit. Este o provocare la scară mică, dar cu implicații mari. Fiecare proiect este unic, lucru care îmi place.
Cu alte cuvinte, să fii arhitect înseamnă să ai o libertate mare, dar acest lucru vine la pachet cu o responsabilitate la fel de mare. Să ai beneficiul de a avea o profesie liberală este un lucru grozav, atâta timp cât exerciți cu responsabilitate această profesie.
Spune-ne câteva cuvinte despre cele mai frumoase dintre proiectele tale care au atins comunitatea, oraşul.
Era o reclamă, nu mai știu exact cum suna, dar mi-a plăcut ideea ei, de a transforma „o casă” în „acasă”. Pentru mine asta înseamnă foarte mult, este o satisfacție sufletească aparte să știi că ești „magicianul” care a creat „casa visurilor” pentru beneficiarul său.
Dar nu asta vreau să detaliez, așa că voi vorbi despre alte tipuri de proiecte, cele care au implicat copiii. Cele două la care fac referire implică elevii mei de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.
Am coordonat, alături de arhitectul Andrei Chivu, proiectul de voluntariat intitulat „În weekend suntem harnici pentru arhitectura mediului nostru școlar.” Ideea proiectului a apărut ca urmare a identificării necesității de îmbunătățire a aspectului și a funcționalității curții interioare a colegiului, în vederea creării unui ambient plăcut și inedit, a unui spațiu al bucuriei, care să motiveze și să stimuleze creativitatea elevilor, conducând astfel la creșterea calității procesului instructiv-educativ.
Scopul proiectului a fost crearea unui spațiu pentru studiu și relaxare, cât și pentru organizarea unor evenimente în aer liber, încurajând elevii să participe la acțiuni de voluntariat și responsabilizându-i în amenajarea și întreținerea unui spațiu la a cărui realizare au contribuit. Prin tot ceea ce a implicat el, acest proiect a devenit un exemplu de bună practică în domeniul educației pentru mediu construit atât la nivelul școlii, cât și al comunității.
Un alt proiect foarte drag mie este cel realizat împreună cu 5 elevi ai colegiului în vederea participării la concursul național PlayEnergy, ce a fost organizat de Grupul Enel, pe baza unui protocol cu Ministerul Educației Naționale. Tema ediției a fost „Eliberează-ţi energia!”, având la dispoziție termenii „eficienţă”, „colaborare”, „inovaţie”, „tehnologie” şi „accesibilitate”.
Elevii au abordat o temă ce încurajează utilizarea rațională a resurselor și folosirea resurselor alternative de energie, astfel încât au propus, bazându-se pe principiile energiei solare, o stație multifuncțională de autobuz. Proiectul a fost apreciat ca fiind valoros și cu posibilitate reală de implementare, câștigând locul III pe țară.
Cine știe, poate chiar va prinde contur, cândva.
Aceste două proiecte sunt de suflet datorită implicării atât de mature și responsabile a elevilor. Orice intervenție în mediul nostru construit, al tuturor, este un act de mare responsabilitate socială, motiv pentru care este important ca fiecare om, fie el copil sau adult, să dețină un bagaj minim de cunoștințe în acest domeniu, în calitate de cetățean sau poate chiar factor de decizie.
Din acest motiv sunt atât de importante programele Asociației De-a Arhitectura, întrucât contribuie la formarea celor mici ca viitori cetățeni responsabili care vor putea, într-un fel sau altul, să contribuie la dezvoltarea comunității lor.
Care este motto-ul tău personal?
„Dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți!”
Este un îndemn, atât pentru mine, cât și pentru cei care vor citi acest interviu. Mobilizează-ți resursele interioare, fă-ți un plan de bătaie și acționează în consecință! Sunt premisele de bază pentru a obține ceea ce îți dorești.
