Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Află totul despre ce echipamente și materiale sunt necesare pentru a construi o piscină

Una dintre cele mai importante etape din procesul construirii unei piscine este cea a stabilirii costurilor, asociate materialelor și echipamentelor necesare. Pentru a avea o imagine clară asupra bugetului, este esențial să cunoști toate aceste elemente, de la A la Z.

Află totul despre ce echipamente și materiale sunt necesare pentru a construi o piscină

Există piscine pentru orice tip de buget, construite din materiale calitative și amenajate cu finisaje ce pot transforma un simplu bazin cu apa într-un loc ideal pentru distracția celor dragi. Iată lista cu materiale și echipamente necesare pentru piscina, la care te poți raporta:

Tipul de piscină pentru care optezi

Piscinele îngropate reprezintă una dintre cele mai populare opțiuni, printre cei care aleg să amenajeze o astfel de zonă în spațiul rezidențial disponibil. Proiectul de construcție poate începe cu achiziționarea unui anumit model de kit prefabricat, descris de caracteristici tehnice pliate pe nevoile utilizatorului: dimensiuni, structură (metalică, din polistiren) etc .

În funcție de alegerea pe care o realizezi, un anumit kit de piscină exterioară îngropată poate include în costul de achiziție echipamente conexe, precum: filtrul, pompa de reciclare, panourile electrice, precum și o listă variată de accesorii (scările, fitingurile, balustradele, unele finisaje).

Dacă optezi pentru o piscină exterioară îngropată din beton, aceasta asigură o libertate de personalizare mult mai mare, la costuri de achiziție asemănătoare cu cele de mai sus, în privința echipamentelor de filtrare / elementelor de finisaj.

Însa în cazul unui astfel de proiect, trebuie să iei în calcul utilajele pentru săpături mecanizate și materiale de construcție necesare.

Lucrările de excavare și amenajare

Indiferent de structura piscinei îngropate pentru care optezi, se recomandă ca terenul respectiv să fie excavat cu un utilaj mecanizat, soluție ce asigură economii de timp esențiale. Ia în calcul și închirierea unui vehicul pentru preluarea din curte a pământului excavat. La finalul acestei etape, constructorul va utiliza echipamente pentru nivelarea pereților piscinei.

La piscinele îngropate cu structură din beton, se vor instala acum țevile, instalația electrică, scurgerea și skimmerele, urmând ca apoi să se toarne uniform stratul de beton. La cele cu structură metalică sau din polistiren, elementele de mai sus sunt instalate în faza de asamblare.

La piscinele cu structură metalică sau din polistiren, se utilizează liner PVC pentru realizarea finisajelor. În cazul celor cu structură din beton turnat, pe lista de opțiuni pentru finisare mai pot fi incluse plăci ceramice precum gresia sau mozaicul (material impermeabil, rezistent la acțiunea soluțiilor chimice de întreținere, îngheț sau șocuri mecanice).

Bordurile curbate sunt materiale de amenajare recomandate pentru placarea liniei de contur a piscinei, iar dalele de piatră sau pavelele cu material antiderapant completează lista cu elemente pentru înfrumusețarea zonei de tranzit și relaxare din jurul bazinului.

Elemente suplimentare pentru distracția celor dragi: sistem de înot împotriva curentului, sisteme de hidromasaj, tunuri și cascade cu apă, dușuri solare.

Montarea sistemului de filtrare a apei

Procesul de amenajare continua cu montarea unui sistem eficient pentru filtrarea apei. Criteriile de alegere principale de care să ții cont sunt dimensiunile și volumul piscinei. Un astfel de produs poate fi comandat online, alegând sistemul potrivit dintr-o ofertă ce include toate echipamentele necesare pentru construcția unei piscine.

Montarea sistemului de recirculare a apei

Circuitul hidraulic al unei piscine îngropate este compus din următoarele elemente: pompă de recirculare, unul sau mai multe skimmere, duze de refulare a apei, duza de aspirație, unul sau două sifoane pe suprafața pardoselii.

În cazul skimmerelor, se montează câte un element la fiecare 25mp de apă. Așadar, în cazul în care optezi pentru un kit prefabricat de 8x4, va fi necesară montarea a două skimmere.

Implementarea unui sistem de tratare a apei

În funcție de buget, poți alege dintr-o gama variată de sisteme pentru tratarea apei din piscină, unele dintre acestea fiind prevăzute chiar și cu funcție pentru dozarea automată a substanțelor necesare în proces (brom, oxigen activ, clor etc).

Raportându-te la modul în care se realizează tratarea efectivă a apei din piscină, poți alege unul dintre următoarele sisteme: prin electroliză cu sare, prin hidroliză, prin ionizare sau prin sterilizare UV.

Acum știi care sunt cele mai importante materiale, echipamente și utilaje de care ai nevoie, pentru finalizarea cu succes a unui astfel de proiect. În funcție de bugetul avut la dispoziție, timpul necesar derulării lucrărilor, climă sau alți factori esențiali, cantitatea acestor elemente, precum și specificul / proveniența lor, poate varia de la o lucrare la alta.

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.