Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Acoperișul din stuf – cerințe minime de siguranță și confort

Călătorind în Dobrogea, respectiv în zona Deltei și pe litoral, avem încă ocazia să vedem case tradiționale din ceamur/chirpici, pe structură de lemn, sau din scândură vopsită lăsată aparent, după obiceiul rușilor lipoveni. Ceea ce este însă cu adevărat specific și spectaculos pentru zonă este acoperișul din stuf, pe care îl mai întâlnim încă la unele case autentice. Nu la toate, deoarece mulți au renunțat la acest tip de învelitoare care necesită oarecare preocupare pentru întreținere, pentru a o înlocui cu metal, țiglă sau plăci ondulate din fibrociment. Și, deloc lăudabil, încă nu s-a renunțat la panourile de azbociment montate cu frenezie în ultimele decenii ale secolului trecut. Pentru moment, stuful devine din nou atractiv, dar mai degrabă pentru construcțiile turistice (pensiuni, case de vacanță, cherhanale, restaurante ș.a.m.d.), care doresc să valorifice acest specific local.
Acoperișul din stuf – cerințe minime de siguranță și confort

Curentul Eco din zilele noastre a dat un nou impuls acoperișurilor din stuf, dar se găsesc tot mai rar meseriași care să cunoască tehnica execuției acestora – ceea ce se traduce prin costuri relativ ridicate, deși materia primă este destul de ieftină, putând fi obținută gratis, recoltată pe plan local. Stuful este o plantă care crește în medii cu umiditate mare permamentă, atingând lungimi de 2-3 m și chiar mai mult. Se recoltează iarna, când este uscat, iar tulpina capătă rezistența și elasticitatea corespunzătoare. Avantajele acestui tip de acoperiș sunt evidente: termoizolare conferită de un material vegetal uscat, aplicat în strat gros de până la 30 cm, ventilare naturală, fonoizolare și lipsa zgomotelor de impact (prezente la învelitorile rigide), îndepărtarea rapidă a apei datorită texturii și orientării fibrelor în direcția pantei.

 

Poate fi menționată totuși o problemă a acestor acoperișuri: ritmul mai intens de uzură, dat fiind caracterul bodegradabil al fibrelor vegetale, accelerat de prezența insectelor, ciupercilor, mușchilor etc., pentru care poate constitui un mediu propice de dezvoltare. În casele tradiționale de odinioară, combaterea acestora se făcea uneori cu ajutorul unui sistem constructiv particular: camera în care funcționa vatra (soba principală) nu avea tavan și permitea orientarea fumului către acoperiș, care astfel era ”sterilizat”. Bineînțeles, soba era concepută în așa fel încât să oprească scânteile care ar fi aprins acoperișul – lucru care, de altfel, se mai întâmpla uneori, din nefericire. Vorbim totuși de un material inflamabil, soluțiile de ignifugare asigurând doar o întârziere a arderii, care să permită evacuarea și chemarea pompierilor.

 

acoperis din stuf


În prezent, învelitorile din materiale celulozice (stuf, paie), procurate pe plan local, sunt folosite pentru locuințe, clădiri de agrement, agricole, anexe, unități de producție gen pescării sau pentru manufacturi de dimensiuni reduse. Ne referim la acoperișurile realizate integral din stuf, nu și la cele cu adaos de argilă pe panouri de nuiele împletite. Acoperișurile din stuf sunt perfect compatibile cu construcțiile moderne, din perspective precum confortul și siguranța în exploatare, cu condiția să fie respectate câteva reguli care se bazează pe experiența lucrărilor tradiționale, dar și pe cunoștințele specialiștilor din diverse domenii ale cercetării în construcții.

 

Deși unele aspecte de concepție și execuție au specific local sau depind de priceperea meșterilor, detaliile tehnice ale unui proiect nu sunt lăsate la voia întâmplării, ele trebuie corespundă unor reglementări minime care există. Iată-le pe cele mai importante:
•    În primul rând, se folosește stuf cu lungimea cuprinsă între 1,20 m și 1,50 m (după tăierea spicului), fără tulpini sparte, strâns în snopi egali ca lungime și diametru la bază.
•    Se elimină orice alte materii vegetale (buruieni, frunze, spice etc.)
•    Stuful se tratează biocid și ignifug în soluții care să nu modifice semnificativ aspectul natural.
•    Acoperișul trebuie conceput cu forme cât mai simple, cu doi sau patru versanți, versanți plani sau curbi, eventual cu ruperi de pantă nu foarte complexe.
•    În proiectarea acoperișului trebuie ținut cont de prezența vânturilor dominante (o formă aerodinamică) și de evitarea pătrunderii apei sub învelitoare în cazul vânturilor puternice.
•    Este de preferat ca doliile dintre versanți și coamele să fie rotunjite și etanșeizate suplimentar cu elemente de tinichigerie sau cu membrane hidroizolante.
•    Elementele de străpungere (coșuri de fum, suporturi pentru instalații, panouri solare etc) vor fi de asemenea etanșeizate cu elemente de tinichigerie sau membrane hidroizolante, iar cele calde vor fi izolate cu materiale speciale, rezistente la temperaturi ridicate.
•    Învelitoarea se montează pe șipci, prăjini cioplite sau lăturoaie cu distanța interax de 20 – 30 cm, modulate în funcție de lungimea snopilor.
•    Învelitorile celulozice pot fi considerate învelitori ventilate, cu etanșeitate scăzută, de aceea trebuie prevăzute cu folie substrat (anticondens sau hidroizolantă), montată pe căpriori, sub riglajul suport al învelitorii.
•    La acoperișuri peste încăperi locuite, încălzite sau răcite, în funcție de destinația spațiului, trebuie văzut dacă este nevoie de termoizolare suplimentară între sau sub căpriorii de susținere. Snopii de stuf au un caracter termoizolant important, dar aceasta depinde și de grosimea stratului obținut.
•    Panta acoperișului este de regulă între 100% (45º) și 200% (circa 63º), dar sunt permise și pante mai mari, chiar până la verticală, cu lungimi de maxim 3 metri, asigurând suplimentar etanșeitate în capetele superioare ale snopilor. Dacă se doresc pante mai mici, peste astereală este obligatoriu un substrat hidroizolant, cu sistem dublu de șipci (care asigură o rezistență sporită la încărcări din precipitații sau la pășirea pe acoperiș).
•    Snopii se suprapun cu minim 2/3 din lungime și se leagă pe astereală la partea superioară și mijloc (sau la 1/3 din lungime, recomandabil).

 

pp

 

În ultimii ani au apărut firme specializate în acoperișuri din stuf care respectă aceste reguli minime prevăzute de normative, ceea ce este un lucru pozitiv pentru siguranță, etanșeitate, dar și pentru durata de viață a acoperșului, care poate ajunge la 50 de ani. Totuși, întreținerea periodică este absolut necesară, iar cele mai importante lucrări constau în îndepărtarea vegetației nedorite (în special mușchii, care rețin umezeala), refacerea zonelor critice precum coamele și doliile, repetarea operațiunilor de ignifugare și combatere a insectelor.

 

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva