Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Acasa nu este un loc, ci o stare de spirit

Acasa nu este un loc, ci o stare de spirit

Poate cel mai cunoscut le este acest adevar celor care s-au mutat des dintr-un spatiu in altul: a trebui sa iti strangi bagajele si sa te muti, sa iti creezi un nou camin, si asta nu doar o data in viata, este o experienta definitorie pentru fiecare. Cea in care incepi sa iti explorezi propria personalitate, gusturile, nevoile... „Acasa” se poate schimba permanent, lent sau brusc, odata cu tine si cu intamplarile prin care treci. Desi unii, din ce in ce mai putini de acum, isi duc intreaga existenta in aceeasi casa in care s-au nascut, aceasta nu inseamna decat ca firea lor e stabila, aproape statica... Da, astazi, mai mult decat oricand se poate intelege clar ca singurul „acasa” este cel din noi insine, asa ca, inainte de a da vina pe un loc pentru ca nu va indeplineste asteptarile, fiti atenti la propria stare de spirit...




Primul pas in directia schimbarii lui „acasa” cel fizic il facem la majoratul psihologic, adica atunci cand ne luam lucrurile de la parinti si ne mutam in alta parte, pentru a ne crea noi insine un camin propriu. Pentru unii acest moment vine mai devreme, pentru altii mai tarziu, dar e prima experienta dupa care incepem sa ne gandim la termenul „acasa” intr-un sens mai profund. Si incepem sa ne dam seama ca am vrea un „acasa” legat cu totul de  felul in care ne percepem pe noi insine. E primul moment in care ne dam seama cine suntem.


Unii fac aceasta mutare doar pentru ca isi schimba serviciul, scoala, statutul matrimonial... Si acest prim pas, desi generator de intrebari, se poate sa nu le reflecte inca acestor tineri adulti adevaruri despre propriul spatiu interior.

Totul depinde inca de altii: de partenerul alaturi de care se construieste, de locuinta data de la serviciu, de camera de camin impartita cu altii... Alegerile sunt inca limitate si prima experienta a mutarii vorbeste mai mult despre capacitatea de adaptare a proaspatului adult decat despre cine este el insusi. Schimbarile pe care le face in noul mediu, astfel incat sa il transforme intr-unul confortabil, are inca legatura cu caminul parintilor, cu ceea ce era cand era mic sau cu ce a invatat de la altii: isi aduce in noul „camin” poate fotografiile de cand era mic, poate rolele, poate o patura care ii era draga inainte. Cateva obiecte personale, adica, semnificative pentru viata sa de pana atunci. Il inconjoara inca prea putine elemente care s areflecte schimbarea. Rareori, si doar daca mutarea se face direct intr-un apartament mare sau la mare distanta, adica acolo unde nu se pot cara bagajele trecutului, „acasa” este luat de la zero si innoit cu totul.

Mai tarziu in viata, cei mai norocosi (sau cei mai expansivi, capabili sa suporte disconfortul schimbarilor in vederea propriei evolutii) se lovesc si de alte mutari. Noi „acasa” apar in experientele lor de viata, pe masura ce viata li se schimba, pierd sau aduna alti oameni apropiati, alte bunuri. Viata le pune altora la dispozitie si cate doua, trei sau chiar multe „acasa”.


Oricum ar fi, mai toti incep sa isi dea seama doar odata cu trecerea timpului ca se pot simti intr-un anume fel, confortabil, chiar si in locuri care nu le apartin, practic. Ca pot face schimbari chiar si acolo unde nu au prea multe variante de schimbare. Sau ca pot alege un camin, chiar si unul inchiriat, in functie de propriile necesitati, nu de ceea ce li se ofera.


Vedeti, e destul de improbabil ca cei care locuiesc intreaga viata in aceeasi casa in care s-au nascut sa faca pasi importanti in evolutia personala. Si nu pentru ca i-ar limita caminul, spatiul in care locuiesc si care imbatraneste si el... ci pentru ca refuzul sau incapacitatea de a-l schimba spune totul despre personalitatea si viata lor. „Acasa” ar trebui sa reprezinte de fapt cine sunteti, mereu. Sa il transformati dupa propria fiinta, sa il puteti lua cu voi ori de cate ori va deplasati undeva in aceasta lume larga. Iar implinirea, plenitudinea, ar trebui sa apara in acelasi moment in care, complet stapani pe propriul caracter, sunteti in stare sa va faceti singur caminul exterior acolo unde vreti, exact asa cum vreti, fara sa va simtiti limitat de nimic, fie ca decideti singur sau alaturi de altii.


Un „loc” poate exista oricum, dar nu va capata personalitate si nu va avea cum deveni un „acasa” pana ce un om nu va incepe sa-l locuiasca. Pare ciudat ca atributul de „locuitor” deriva din „loc”, pentru ca nu locul defineste omul, ci, dimpotriva...


Editorial de Alina Miron

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Lucru în România