Un pavilion cu forme serpuite in curtea unei scoli din Beijing
Autor: Lori Zimmer
Echipa de la Interval Architects a proiectat un nou pavilion multi-functional care sa invioreze si sa relationeze diverse spatii ale curtii unei scoli din Beijing, China. Proiectul se intituleaza Rollercoaster iar structura din lemn si metal reuseste sa redea in mare masura imaginea de ansamblu a unei astfel de instalatii chiar daca la o scara mult redusa. Formele serpuiesc in curte devenind banci, sezlonguri, umbrare si copertine in caz de ploaie toate gata sa fie explorate de catre elevi.
Initial conducerea scolii se gandea sa ceara realizarea unei mari sculpturi pe care sa o aseze in curte dar dupa un studiu mai atent au realizat ca ceea ce lipsea campusului era de fapt un spatiu public, in care elevii sa se intalneasca, sa socializeze si sa se bucure de pauze. Cu aceasta idee in minte conducerea a contractat construirea pavilionului creat de echipa de la Interval.
Acest pavilion rezolva problema inchegarii unui spatiu public dar in acelasi timp, prin formele lui sculpturale poate fi considerat si o opera de arta care sa reprezinte institutia. Asemeni unui traseu de rollercoaster, benzile pavilionului serpuiesc prin curtea scolii putand fi insusite de elevi in forme variate. Peretii din lemn au un sistem de lamele fixate intre doua capete rigide, ajutand la filtrarea razelor soarelui si creand spatii umbrite in care se pot adaposti elevii. Pe masura ce structura benzilor se pliaza, noi spatii de odihna sunt create, banci sau sezlonguri unele protejate altele lasate neacoperite.
Benzile pavilionului care se sprijina pe pamant au fost transformate in jardiniere pline cu vegetatie si inconjurate de banci. Elevii pot sa se bucure de zilele insorite, relaxandu-se pe structura serpuitoare a rollercoaster-ului iar in zilele ploioase isi gasesc adapost in zonele inaltate.
Mai multe informatii gasiti pe: http://inhabitat.com
Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
Totuși, pentru orice tip de pardoseală rece există metode specifice de tratare care conferă aderență – soluții fizico-chimice care fac suprafața rugoasă, cu o durată de viață limitată, de regulă câteva luni. Mai trebuie spus că pardoselile reci, dure, nu sunt recomandate pentru zonele fitness, nefiind potrivite pentru protecția articulațiilor corpului uman – aici pardoselile trebuie să aibă o anumită elasticitate, conform normelor specifice domeniului sportiv.
Pot fi acceptate în schimb în săli de proceduri și tratamente, cu mențiunea că aici se aplică reguli similare spațiilor medicale: nu sunt permise rosturile în care se poate aduna murdărie, iar ridicarea la perete să fie curbă, fără unghiuri drepte.
Deck-ul: lemn, compozite și alte materiale
Când vorbim de lemn în cazul piscinelor și spațiilor Spa, ne referim cu precădere la deck. Pentru zone fitness și wellness, unde incidența apei este mai scăzută, se poate opta fără probleme pentru parchet, dușumea, parchet stratificat sau laminat. Totuși, și aici există o problemă: variația dimensională a lemnului în funcție de umiditatea ambientală, iar beneficiarii trebuie să supravegheze acest aspect și să ia măsuri de umidificare/dezumidificare, în funcție de necesitate.
Termenul ”deck”, preluat de noi din limba engleză, avea inițial la bază verbul germanei vechi ”deckken”, cu sensul de ”a acoperi”. În timp, el a fost folosit curent cu sensul de suprafață pe care se poate călca – platformă, pardoseală, chiar balcon sau verandă, iar în domeniul ambarcațiunilor a căpătat sensul de punte a vasului. Nu pot fi negate influențele coloniale, multe dintre aceste prime construcții fiind realizate din esențe exotice, considerate ca fiind mai rezistente la soare și umiditate.
Ținta principală a fost utilizarea unor materiale cu o inerție termică mare, astfel încât pardoseala să nu frigă la picioare atunci când se află în plin soare (motiv pentru care întâlnim tot mai des deck-ul în jurul piscinelor exterioare), iar iarna să nu se simtă rece. Aceleași necesități sunt valabile și la piscinele de interior, unde se apelează de asemenea la lemn sau un material compozit cu un coeficient de transfer termic optim.
O altă problemă a fost aderența, iar lemnul, chiar și umed, este totuși mai sigur din această perspectivă decât o piatră șlefuită sau o placă ceramică. Rămânem în zona aceasta a siguranței și menționăm pericolul de accidentare în cazul căderii – desigur, o pardoseală din lemn este oricând de preferat, amortizând mai bine. Nu în ultimul rând, deck-ul rezolvă problema ventilării sistemului de pardoseală, interstițiile fiind lăsate libere.
Provocarea cea mai mare pentru lemn a fost permanant prelungirea duratei de viață, în contextul în care se știe că lemnul este cel mai vulnerabil în zona de contact cu solul. De aceea, deck-ul are totdeauna o substructură solidă și rezistentă la umiditate și la atacul diverselor insecte sau microorganisme de la acest nivel (se recomandă beton, metal, plastic). Substructura facilitează de asemenea drenajul apei care se scurge printre lamelele.
Inițial, platformele tip deck au fost realizate doar din lemn (diverse calități, de la cherestea simplă la lamele profilate, pentru o aderență și un aspect superioare), posiblitate care există și în ziua de azi, în varianta îmbunătățită, cu diverse metode de tratare a lemnului. În ceea ce privește esențele exotice, acestea sunt mai scumpe deoarece în ultimii ani se practică o exploatare rațională și durabilă a pădurilor tropicale din America de Sud și Asia de Sud-Est.
În a doua jumătate a secolului trecut au apărut primele compozite WPC, obținute din mase plastice și făină de lemn (de multe ori reciclată), care în prezent au ajuns la variante performante, potrivite pentru utilizarea la exterior. În plus, pot fi luate în calcul și alte materiale: PVC, polietilenă, polistiren, aluminiu, compozite din lemn și diverși polimeri în proporții variate. Toate aceste variante moderne, ca și cele clasice, trebuie să facă față unei solicitări importante, pe care nu am menționat-o până acum: caracterul ignifug. Legislația europeană impune această proprietate pentru deck, inclusiv pentru cel din lemn natur.
Pardoselile elastice și lichide
Pentru spațiile interioare, sunt tot mai folosite pardoselile elastice și cele sintetice: PVC, linoleum, chiar plută tratată corespunzător, poliuretan, epoxy și alte rășini obținute datorită inovațiilor din industria chimică. Avantajele țin de continuitatea acoperirii (pot fi obținute suprafețe continue, fără rosturi), simplitatea întreținerii, adaptabilitatea la orice tip de suprafață, caracteristicile acustice superoare – fără zgomot la pășire.
De asemenea, aceste materiale pot fi aplicate inclusiv pe suprafețe curbe, cu ridicare la perete, ceea ce se urmărește în saloanele de tratamente. Potrivite pentru sălile de sport, pot fi folosite și pentru sălile fitness, având elasticitatea necesară obținută datorită substraturilor incluse în sisteme. Acestea mai au însă o proprietate specifică: pot fi tratate împotriva bacteriilor, fungilor sau factorilor alergeni. O notă deosebită este adusă de linoleum-ul autentic, integral natural dacă se urmează ”rețeta” tradițională, perfect încadrat în trendul Eco.
Atenție la alunecare
Alunecarea este o problemă serioasă, puțin tratată la noi și, după cum susțin unii specialiști, detaliată insuficient și de normativele europene. În anumite cazuri, se pune un panou cu atenționarea că pardoseala este alunecoasă, pe principiul „Eu v-am zis!”, ceea ce nu este nici util și nici acoperit de lege. Dacă pe plan european nu există o normă clară, pe domenii, care să prevadă rezistențele la alunecare, avem însă normativul german care ne poate ajuta, inclusiv în ceea ce privește tipul de încălțăminte. Testele specifice sunt în fond de două tipuri, pentru picior încălțat și descălțat, fiind luate în calcul și spațiile umede precum dușurile sau piscinele.
Așadar, conform reglementărilor germane referitoare la siguranța la locul de muncă și potrivit prescripțiilor pentru prevenirea accidentelor, pardoselile trebuie să fie plane, ușor de curățat și, nu în ultimul rând, antiderapante. În cazul prezenței apei, noroiului, uleiului, grăsimii sau a altor tipuri de reziduuri care constituie pericol de alunecare, se impun măsuri particulare în ceea ce privește alegerea materialelor pentru pardoseli.
Punctele critice sunt în special zonele în pantă, neutilizarea încălțămintei adecvate și prezența uleiului pe pardoseală, situația optimă fiind o suprafață plană, rugoasă sau profilată. Suprafețele profilate au o capacitate mai bună de drenare a apei sau altor lichide care intervin în utilizarea piscinelor sau la spălarea pardoselilor și, în același timp, rețin aceste lichide între planul de călcare și cel de drenare, permițând o călcare mai sigură, fără acvaplanare.
Există în acest sens mai multe clase care exprimă volumul de refulare pe o anumită suprafață de pardoseală profilată. Astfel, există clasele V4, V6, V8, V10 care indică 4, 6, 8 și respectiv 10 cm cubi de lichid reținut /dm pătrat de pardoseală.
