Un acoperis ondulat realizat din caramida plina
Acoperisul cu forme ondulate realizat din blocuri de caramida plina protejeaza interioarele cladirii Termeh din Iran si in acelasi timp functioneaza asemeni unei structuri urbane, pe unde locuitorii se pot plimba sau se pot relaxa stand la soare. Arhitectii Farshad Mehdizadeh si Ahmad Bathaei au realizat designul acestei cladiri multi-functionale, gandind volumetria asemeni unui element de legatura menit sa rezolve intersectia dintre doua bulevarde.
Asemeni unui material textil tesut in tehnici traditionale, suprafata valurita a acoperisului urca si coboara de la nivelul strazii pana la intersectia cu volumul masiv al cladirii.
Imobilul gazduieste spatii comerciale la parter si spatii de birouri la nivelurile superioare. Acoperisul valurit ajunge la nivelul pietei devenind un spatiu public urban, pe care locuitorii il pot folosi ca spatiu de intalnire, de relaxare sau chiar ca loc de joaca pentru copii. Spatiile comerciale de la parter ii invita parca pe trecatori sa paseasca inauntru.
„Nu consider acoperisul ca fiind o scara deoarece o scara are elemente care se repeta, dar in acest caz elementul se prezinta sub diferite scenarii, cu o anumita dinamica si calitati pentru cei care urca pe formele valurite ale acestuia” declara Mehdizadeh despre proiect. Spatiul se aseamana din punct de vedere functional cu o piateta urbana. „Scarile au o functiune dar acest element se comporta ca un spatiu public”.
Exteriorul realizat din caramida plina se ridica de la nivelul strazii pentru a forma fasii verticale in fatadele volumului superior alternand cu fasii vitrate. Aceste deschideri sunt suficient de late pentru a permite luminii naturale sa ajunga in birouri, dar in acelasi timp protejeaza interioarele de razele puternice ale soarelui.
Este deosebit sa vedem cu un material atat de robust precum blocurile din caramida plina ajung sa creeze suprafete cu forme organice, ondulari si pliuri specifice materialelor textile.