Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Tendințe pe piața acoperișurilor din țiglă metalică din România: de la tradiționalul roșu la culori închise

Pe piața acoperișurilor există o modă care influențează alegerile consumatorilor, stilurile și tendințele fiind în continuă schimbare, iar acoperișurile în culori închise sunt tot mai prezente în preferințele românilor din ultimii ani, conform unei analize realizate de Wetterbest, producător de top de sisteme pentru acoperișuri din industria locală.

Tendințe pe piața acoperișurilor din țiglă metalică din România: de la tradiționalul roșu la culori închise

Alegerea acoperișului potrivit pentru o casă poate fi dificilă și implică mai mulți factori care trebuie luați în considerare, pentru a găsi cea mai bună opțiune. Un acoperiș trebuie să fie rezistent și durabil, dar, în primul rând, trebuie să arate bine, să fie în tendințe și să îi ofere valoare casei. Ce acoperiș se poartă anul acesta este posibil să nu mai facă parte din „colecția” de anul viitor, conform specialiștilor companiei.

Un lucru este clar, acoperișurile metalice rămân pe primul loc în preferințele românilor, cu o cotă de piață de peste 70% din totalul acoperișurilor, având o creștere atât în volum (+4%) cât și în valoare (8%), potrivit unui studiu realizat de Neomar Consulting. Dacă în trecut, până acum 10 ani, dominau acoperișurile roșii, fiind singura țară din zonă cu o astfel de preferință de culoare, în ultimii ani, acoperișurile în culori închise au început să câștige teren, conform unui studiu intern al Wetterbest.

„Reîntoarcerea românilor acasă, cauzată de pandemie, a dus la importarea preferințelor vestice. În acest moment, peste 60% din comenzile pe care le preluăm sunt pentru acoperișurile închise la culoare – maro închis, gri închis, negre; se observă o tendință în creștere pentru culorile închise în tonuri de gri și bordo. De asemenea, conform cererilor primite de compania noastră, românii tind să prefere, în proporție de aproape 70%, finisajele mate. Apreciem că aceste tendințe se vor regăsi și în 2021, odată cu începerea sezonului de renovări, al cărui start este dat după perioada Sărbătorilor Pascale”, afirmă Marian Pîrvu, CEO Wetterbest.

Cererile pentru acoperișurile din țiglă metalică vin, în acest moment, aproape în mod egal dinspre consumatorii care renovează și cei care realizează construcții noi. Cei din urmă țin cont mai mult de sfaturile arhitecțiilor, care au nevoie de specificații exacte ale produselor, pentru instalarea acoperișurilor.

Românii urmăresc și partea estetică a produselor în alegerea unui produs, pe lângă rezistența și durabilitatea acestuia, și raportul calitate – preț. În această privință, studiul Wetterbest arată că femeile se implică în alegerea formei și a culorii acoperișului, în timp ce bărbații se uită după calitățile sale tehnice. În general, decizia cumpărării unui acoperiș se ia în familie, preferințele românilor fiind diferite, în funcție de zona din care provin.

„Totodată, cosumatorul român este din ce în ce mai educat, ceea ce ne-a determinat să introducem, acum 2 ani, în portofoliul Wetterbest, protecții care să răspundă mai bine cerințelor actuale, cum ar fi garanția extinsă. De exemplu, profilul Gladiator include finisajul NEOMAT, cu performanțe importante la rezistența UV și coroziune, pentru care oferim o garanție de 30 de ani. Mai mult, utilizăm materiale din Uniunea Europeană, de la producători de top, pentru a garanta produse de calitate, la standarde internaționale”, completează Marian Pîrvu.

Alte produse Wetterbest, aflate în topul preferințelor românilor, sunt acoperișul Cardinal, lansat în 2020, care se remarcă prin linii ample ce amintesc de forma țiglelor ceramice, și acoperișurile din țiglă metalică simplă, de tip Clasic.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
WETTERBEST