Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Teama de inflație îi determină pe români să consume mai puțin – studiu

Mai mult de jumătate dintre români consideră că reducerea consumului este cea mai la îndemână soluție pentru a combate dificultățile financiare generate de inflație, arată cel mai recent studiu Reveal Marketing Research.

Teama de inflație îi determină pe români să consume mai puțin – studiu
Pixabay

În luna aprilie, rata inflației a atins un nivel record de 13,8%, depășind prognoza de inflație proiectată de BNR pentru anul 2022.

Reveal Marketing Research a realizat un studiu reprezentativ la nivel național în rândul locuitorilor din mediului urban, pentru a afla ce impact a avut creșterea inflației pentru români.

Conform celui mai recent studiu Reveal Marketing Research, aproape jumătate dintre români se consideră informați cu privire la fenomenul inflației.

42% dintre românii din mediul urban declară că sunt informați sau foarte informați cu privire la fenomenul inflației. Categoriile de persoane care se consideră mai puțin informate despre acest subiect sunt femeile (35%), persoanele sub 35 de ani (34%) și cele cu venituri mici (35%). Mai mult, 72% dintre respondenți consideră că nivelul inflației din România este mai mare decât cel din alte țări, într-o mai mare măsură persoanele peste 45 de ani (88%) și cele cu venituri ridicate (80%).

Alimentele, combustibilul și utilitățile sunt categoriile de produse cele mai afectate de inflație.

Creșterile mari ale cheltuielilor necesare satisfacerii nevoilor de bază sunt cele mai resimțite consecințe ale inflației. Astfel, românii intervievați declară că cele mai afectate de scumpiri categorii de produse sunt alimentele (77%), combustibilul (77%) și utilitățile (electricitate, gaz etc.) (70%). Acestea se află la o distanță semnificativă de valoarea față de următoarea categorie de produse măsurate, materialele de construcții, care a înregistrat un scor de 17%.

Reducerea consumului este considerată a fi cea mai potrivită soluție pentru a face față provocărilor financiare cauzate de inflație.

6 din 10 respondenți consideră că reducerea consumului ar putea rezolva problema inflației, în măsuri semnificativ mai mari bărbații (63%), persoanele peste 55 de ani (71%), dar și cele cu venituri ridicate (65%).

O altă potențială soluție pentru combaterea efectelor inflației este cererea unei măriri de salariu, 42% dintre românii din mediul urban preferând și această opțiune.

Tinerii între 18-24 de ani sunt cel mai puțin dispuși să își schimbe stilul de viață și să își modifice obiceiurile de consum (53%), aceștia preferând în mai mare măsură cererea unei măriri de salariu (58%).

Mai mult decât atât, un sfert dintre români iau în considerare și emigrarea pentru a face față provocărilor economice aduse de inflație, alternativă menționată în mai mare măsură de persoanele cu venituri mici.

Guvernul și situațiile de conflict/ război, principalii responsabili pentru nivelul crescut al inflației.

Nemulțumirea și neîncrederea în instituțiile statului iau amploare și îi determină pe 67% dintre respondenți să considere guvernul ca fiind responsabil pentru nivelul inflației din România. Această atitudine ostilă este vizibilă într-o măsură semnificativ mai mare în cazul persoanelor de peste 45 de ani (77%).

Situațiile de conflict sau război sunt considerate, de asemenea, cauze ale nivelului inflației (60%), semnalate într-o măsură mai mare de persoanele cu venituri ridicate (70%).

Următoarele 2 poziții sunt ocupate de pandemie (42%) și de marile corporații (31%), acestea fiind menționate în mai mare măsură de către tinerii între 18 și 24 de ani.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.