Spatiu de depozitare sub scara: o idee de organizare eficienta

Nișa creată sub scara din casă reprezintă, evident, genul de spațiu ce poate fi folosit într-o serie de moduri. Cel mai adesea, pentru economie de materiale, propritarii închid o astfel de nișă cu o simplă ușă glisantă, iar înuntru depozitează claie peste grămadă o serie de accesorii necesare la curățenie sau obiecte foarte rar folosite. O altă idee este însă să transformați spațiul cu ajutorul rafturilor și sertarelor într-un dulap real, accesibil în orice moment.
In pofida diagonalei nonconformiste pentru un dulap create de panta ascendenta a scarii, spatiul de dedesubt poate fi utilizat totusi fara pierderi. Tot ce aveti de facut este sa comandati (sau sa creati singuri, daca aveti talent si rabdare pentru bricolat) niste sertare mari, etajate, care sa poata fi montate sub scara. Metoda cea mai practica de a le manevra este instalarea lor pe sine metalice, care sa le ajute sa gliseze inaintru si in afara. Deschiderea lor se poate face pe rand, usurandu-se astfel accesul la aproape orice raft, din ambele parti.
Pentru o cat mai buna igiena si un aspect ferm, rezistent, al ansamblului, separati insa fiecare spatiu din interiorul nisei pe verticala, cu ajutorul unor placi fixe. Tot cu placi fixe, pe post de rafturi, se poate inchide unghiul format de scara: in nistele stabile astfel formate se pot depozita alte accesorii. Evident, aspectul exterior al rafturilor trebuie sa fie unitar, imbinarea perfecta (iata de ce daca nu sunteti foarte bun la lucru, cel mai bine e sa comadati lucrarea unor specialisti) iar manerele cu ajutorul carora se trag rafturile trebuie sa se integreze armonios in ansamblu.