Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Sesiuni online de pregătire admitere licență Facultatea de Urbanism

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București organizează în lunile aprilie și mai 2021 sesiuni online de pregătire în vederea admiterii în anul I (an universitar 2021-2022), la Facultatea de Urbanism, programele de licență:

Sesiuni online de pregătire admitere licență Facultatea de Urbanism
  • Proiectare și Planificare Urbană;
  • Amenajarea și Planificarea Peisajului.

 

Sesiunile de lucru se adresează potențialilor candidați la admitere și urmăresc familiarizarea acestora cu secțiunile aferente portofoliului de admitere și dezvoltarea abilităților necesare viitorilor studenți urbaniști și urbaniști peisagiști.

 

În atenția participanților: Lucrările elaborate în cadrul sesiunilor de pregătire pot fundamenta un viitor portofoliu de admitere, însă nu pot constitui planșe din portofoliul pentru examenul de admitere.

 

Program

 

Sesiunile online vor cuprinde două ședințe de prezentări și aplicații pe baza tematicii secțiunilor portofoliului de admitere, la cele două programe de licență ale Facultății de Urbanism și o ședință de evaluare a portofoliului întocmit de candidați în baza informațiilor și instrucțiunilor primite în cadrul ședințelor de pregătire.

 

Programul se va desfășura în trei serii astfel:

 

  • Seria 1 (25 locuri) - 26, 28 aprilie 2021, 7 mai 2021 (16:30-19:30)
  • Seria 2 (25 locuri) - 10, 12 aprilie 2021, 21 mai 2021 (16:30-19:30)
  • Seria 3 (25 locuri) - 17, 19, 28 mai 2021 (16:30-19:30)

 

În zilele de luni și miercuri vor avea loc ședințe de îndrumare (o ședință/zi) dedicate admiterii la Facultatea de Urbanism.

 

Vineri (în săptămâna următoare) vor avea loc ședințe cu discuții de tip feedback pe o serie de lucrări pregătite de participanți, pe baza secțiunilor tematicile propuse prin metodologia de examen de admitere la Facultatea de Urbanism.

 

Sesiuni online de pregătire admitere licență Facultatea de Urbanism

Locuri

 

Pentru fiecare sesiune online sunt disponibile maximum 25 de locuri.

 

Condiția ca o sesiune să se organizeze este de a avea minim 10 participanți înscriși. În cazul în care o sesiune nu se organizează, candidații înscriși vor fi reprogramați în sesiunea imediat următoare.

 

Costuri

 

Costul participării la o sesiune online de pregătire este 250 RON și conține 3 ședințe:

 

  • 2 ședințe de pregătire și îndrumare în vederea susținerii examenului de admitere (o ședință pe zi);
  • 1 ședință cu discuții tip feedback.

 

Înscrierea

 

Înscrierile (pentru fiecare dintre cele 3 sesiuni de pregătire) încep pe data de 5 aprilie 2021 și se finalizează pe data de 23 aprilie 2021 la ora 23:59.


Candidatul se va înregistra online pe platforma educațională UAUIM și în raport cu disponibilitatea afișată a locurilor libere la cele 3 sesiuni de pregătire, va putea selecta sesiunea convenabilă.

 

În cazul întâmpinării unor probleme de înregistrare/înscriere la sesiunea de pregătire selectată, transmiteți un e-mail la adresa: uauim@allbim.net.

 

Desfășurare

 

Sesiunile de pregătire în vederea admiterii la Facultatea de Urbanism se desfășoară exclusiv online, prin intermediul aplicației Zoom (necesitând configurarea prealabilă a unui cont - de tip nume și prenume corespunzătoare celor reale). În vederea desfășurării în bune condiții a programului de pregătire, participanții au nevoie de o conexiune stabilă de internet și de un computer echipat cu cameră web (eventual tabletă sau telefon), precum și de materiale/instrumente pentru desen.

 

În prima ședință participanții vor trebui să aibă asupra lor un act de identitate pe baza căruia vor fi legitimați.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva