Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Saint-Gobain susţine proiectul LEADERS Explore pentru studenți

În calitate de partener în domeniul habitatului şi al construcţiilor, Saint-Gobain susţine programul educaţional LEADERS Explore, dezvoltat de Fundaţia Leaders, dedicat studenţilor care vor să îşi descopere propriul potenţial şi să îşi conştientizeze valorile şi atuurile personale.
Saint-Gobain susţine proiectul LEADERS Explore pentru studenți

„Susţinerea programului LEADERS Explore reprezintă o reafirmare a angajamentului Saint-Gobain de a investi în îmbunătățirea aptitudinilor tinerilor aflaţi la începutul carierei şi în dezvoltarea comunităţii profesionale în care activăm”, a declarat Magdalena Kokosz, Director Resurse Umane, Delegația Saint-Gobain pentru Polonia, România, Bulgaria și Turcia.

„Credem în tinerii cu valori și principii puternice și îi susținem să devină liderii responsabili care fac România puternică la toate nivelurile. De aceea, apreciem și felicităm deschiderea Saint-Gobain față de inițiativele noastre, față de dorința de a declanșa potențialul tinerilor și de a forma lideri vizionari, responsabili și curajoși”, a declarat Robert Țopârlea, Project Manager LEADERS Explore - studenți.

În cadrul programului, Saint-Gobain susține participarea a 30 de studenți ai facultăților de construcții și arhitectură. De-a lungul sesiunilor, specialişti din cadrul companiei au interacţionat cu participanţii pentru a le oferi informaţii utile despre ce înseamnă o carieră în domeniul construcţiilor, într-un modul special, de tip „Bibliotecă umană”.

LEADERS Explore este un program național de leadership adresat studenților, care se desfășoară în principalele centre universitare din ţară (București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara) şi cuprinde peste 30 de ore de ateliere interactive şi de orientare vocaţională cu traineri specializați din multiple domenii de activitate (IT, banking, construcții, agricultură sau antreprenoriat).

Programul completează formarea studenților din România cu o serie de competențe cheie, precum inițiativă, încredere în sine, empatie, responsabilitate personală sau lucru în echipă, pe baza cărora îşi pot construi viitoarea carieră.

Următoarele sesiuni vor avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 17-20 septembrie, respectiv 24-27 septembrie şi vor reuni 70 de studenţi cu profiluri diferite, de la IT, economic, medicină, farmacie, construcții, agricultură, până la arte, design interior, drept, psihologie şi administrație publică.

Saint-Gobain susţine proiectul LEADERS Explore pentru studenți

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
SAINT-GOBAIN WEBER