Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Cea de-a 21-a ediție a prestigioasei conferințe ”CEO Conference – Shaping the Future” a avut loc la finalul lunii noiembrie 2023, la Cluj-Napoca.

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Un eveniment premium, care este un forum de dezbateri pentru liderii de business

Evenimentul a reunit peste 100 de lideri de afaceri, directori executivi, membri ai consiliilor de administrație, investitori și antreprenori din întreaga țară pentru a discuta și împărtăși idei despre provocările și oportunitățile în contextul actualului climat economic, social, tehnologic și legislativ.

Tema principală a conferinței, Mastering the New Reality, a fost abordată în contextul provocărilor permacrizei, iar vorbitorii au oferit perspective și soluții pentru a naviga cu succes în această realitate în schimbare rapidă.

Dezbaterile conferinței s-au concentrat pe provocările cu care se confruntă companiile românești în actualul climat economic, social, tehnologic și legislativ.

Mesajele vorbitorilor din primul panel de la CEO Conference, Cluj-Napoca

Moderatorul evenimentului, Marius Perșinaru, CEO, Antreprenor și Consultant Organizațional Strategic, a deschis conferința subliniind importanța adaptabilității și a învățării continue în fața schimbărilor bruște din mediul de afaceri.

Apoi primul panel al conferinței i-a adus în prim-plan pe următorii lideri de business:

• Aurel Bernat, Executive Director Financial Institutions and Investor Relations, Banca Transilvania
• Florin Frunză, Chief Executive Office, MET Romania Energy
• Gabriel Biriș, Co-Managing Partner, Biriș Goran SPARL
• Anda Daniela Marian, Head of Organizational Strategy, Korn Ferry EMEA

Aceștia au împărtășit lecții și perspective din propriile experiențe, subliniind nevoia de reinventare și adaptabilitate în fața instabilității și a lipsei de predictibilitate.

 

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Aurel Bernat, Executive Director Financial Institutions and Investor Relations, Banca Transilvania a observat că în fiecare an oamenii de afaceri au avut ceva de învățat și cele mai sigure lucruri sunt cele mai nesigure. Și nu trebuie să ne bazăm prea mult pe ceea ce credem că este cert și bun. Pentru Aurel Bernat cea mai mare provocare a anului 2024 este ”să lăsăm la o parte lucrurile negative și să găsim soluții”. De asemenea, el a punctat că ”ESG va deveni un element cheie în orice activitate, pentru orice finanțare, pentru orice finanțator”.

Florin Frunză, Chief Executive Office, MET Romania Energy a spus că vremea antreprenorilor și a managerilor care-și conduc compania după instinct s-a cam dus: „Trăim vremuri în care, dacă nu poți și dacă nu știi să-ți măsori riscul la care îți este expus business-ul, și nu știi care sunt măsurile pe care trebuie să le iei, pentru a controla cât poți de mult acel risc, ai toate șansele să te trezești fără business-ul pe care-l conduci într-un timp extrem de scurt”.

Gabriel Biriș, Co-Managing Partner, Biriș Goran SPARL a menționat că, în contextul aplicărilor măsurilor fiscale adoptate în ultima vreme, de la 1 ianuarie 2024, România va fi închisă și nu vom auzi de noi investiții mari în România și nici de extinderea celor actuale. „Trebuie să fim atenți și să nu ne asumăm riscuri care ne pot distruge. Prudența este cel mai important sfat pe care pot să-l dau”, a precizat Gabriel Biriș.

Anda Marian, Head of Organizational Strategy, Korn Ferry EMEA a vorbit despre dinamica forței de muncă, despre skill-urile angajaților și joburile viitorului. „Un macro-trend pe care-l văd este investiția în development, în development de talent”, a mai spus liderul Korn Ferry EMEA. „Liderul viitorului, din perspectiva mea, este optimist, dar un element pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere este costul de oportunitate”, a concluzionat Anda Marian.

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Mesajele vorbitorilor din al doilea panel de la CEO Conference, Cluj-Napoca

Cel de-al doilea panel a fost susținut de lideri de business care au discutat despre transformările aplicate în afacerile lor, cu accent pe utilizarea inteligentă a resurselor și tehnologii noi.

• Florin Popa, Director, Orange Business Romania
• Gabriel Pavel, Regional Director, Balkans, Hungary, Czech & Slovakia, Fujitsu
• Alin Ioaneș, Chief Executive Officer, ROMBAT
• Noemi Karacsonyi, Chief Executive Officer, SIMACEK Romania

Florin Popa, Director, Orange Business Romania a spus că nu crede că azi o companie, indiferent de domeniul de activitate, mai poate să funcționeze fără digitalizarea interacțiunii cu clientul. La fel, el a menționat că securitatea cibernetică este astăzi o chestiune primordială, deoarece nici o companie nu își permite să neglijeze acest aspect când numărul atacurilor cibernetice a crescut atât de mult în ultimii ani.

„Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt cu privire la anul viitor, acesta ar fi: oportunitate. Eu vin dintr-o industrie care dincolo de transformare, de schimbare, este în acest moment în mijlocul unei furtuni pozitive, care aduce foarte multe oportunități”, a declarat Florin Popa, Director, Orange Business Romania.

Gabriel Pavel, Regional Director, Balkans, Hungary, Czech & Slovakia, Fujitsu a spus că este nevoie de organizații care să fie mai reziliente, puternice, sustenabile și în același timp eficiente. Reziliența se obține printr-o analiză foarte clară a riscurilor, a costurilor și a valorii pe care compania are nevoie să o obțină, deoarece factorul de cost este de 1 la 10, adică trebuie să se cheltuiască de 10 ori mai mult pentru a avea un astfel de sistem.

”Pentru a putea obține eficiență, în aceste condiții, este nevoie ca departamentul IT să fie mult mai aproape de business ca să își aducă contribuția în mod relevant”, a mai spus Gabriel Pavel, Regional Director, Balkans, Hungary, Czech & Slovakia, Fujitsu.

Alin Ioaneș, Chief Executive Officer, ROMBAT este de părere că sustenabilitatea trebuie să devină o parte integrantă a ADN-ului unei companii, lucru care trebuie să se vadă clar în strategie. De asemenea transformarea pe care o parcurg acum numeroase industrii trebuie să fie punctul prioritar pe agenda liderilor din acele domenii, inclusiv cu privire la dezvoltarea capitalului uman.

„Deoarece există nevoia de trecere către Net Zero și, până în 2035 se va face trecerea spre electrificare, industria automotive face un efort fantastic pentru a ține pasul cu aceste tendințe. Automatizarea și utilizarea eficientă a resurselor, alături de partea de cercetare și dezvoltare sunt celelalte tendințe importante de care trebuie să ținem cont în perioada următoare”, a explicat Alin Ioaneș, Chief Executive Officer, ROMBAT.

Noemi Karacsonyi, Chief Executive Officer, Simacek Romania a subliniat faptul că sustenabilitatea nu e un sprint, este un maraton pe parcursul căruia trebuie creată valoare atât pentru angajații companiei, cât și pentru clienții și partenerii acesteia. Liderii de business trebuie să se aștepte la perioade cu instabilitate și volatilitate mai mari, ceea ce va conduce la riscuri mai ridicate, pe care vor trebui să aibă instrumentele necesare pentru a le evalua.

„Trebuie să regândim strategiile noastre în așa fel încât informațiile pe care le deținem să ne ajute la luarea deciziilor. După ce reușim să adunăm datele, ce facem cu ele pentru a avea impact în business ține de lideri”, a subliniat Noémi Karácsonyi, CEO Simacek Romania.

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Beneficiile participării la CEO Conference: soluții, idei, leadership și inspirație
Participarea la CEO Conference a oferit o oportunitate valoroasă directorilor generali și celorlalți membri din conducerea companiilor de a face schimb de idei, de a împărtăși cele mai bune practici și de a asculta vorbitori cu experiență în conducerea unor companii de succes.

Conferința le-a dat participanților și oportunitatea de a relaționa cu alți lideri de business pentru a obține informații despre cele mai recente tendințe și evoluții din diverse industrii.

„Dincolo de prognozele cenușii cu privire la evoluțiile din mediul de afaceri în 2024, viziunea liderilor de business români pentru transformarea viitorului aduce un nivel relevant de încredere. La CEO Conference soluțiile împărtășite de vorbitori și de participanți deschid calea pentru realizări pozitive în perioada următoare”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro și Kompass România, organizatorul evenimentului.

Evenimentul este susținut de importanți Parteneri: Orange Business România, Biriș Goran SPARL, Strauss Romania, FUJITSU, Parapet, Met Romania Energy, Oscar Downstream, EnergoBit, Dent Estet.

Susținători ai CEO Conference sunt: Bandocracy, Ambasada Sustenabilității în Romania, Creative & Bright, DeLonghi, Kompass Romania, Asociația Firmelor Bihorene, RMKT, WEASWEB, Wise Money, Valoria Business Solutions.

Partenerii media includ: Agerpress, Cluj.com, Radio Transilvania, București Business, BZI, Jurnalul de Afaceri, Jurnal de Craiova, Financial Market, Prahova Business, spatiulconstruit.ro, spotmedia.ro, Transilvania Business.

Doingbusiness.ro susține organizațiile care au grijă de oameni, de comunitățile locale și care au dezvoltat proiecte cu impact. Astfel ne bucurăm ca, împreună cu partenerii și participanții la evenimente să promovăm și să susținem cauzele unor organizații care au nevoie de suport: Ajungem mari, UIPath Foundation, Hospice Casa Speranței.

„Ca organizator, este de fiecare dată foarte energizant să vezi la finalul conferinței cum participanții pleacă cu idei de strategii și perspective clare, utile pentru a-și duce companiile la următorul nivel, precum și cu inspirație și motivație reînnoite”, a declarat Diana Dumitrașcu, Director Executiv, Doingbusiness.ro.

Permacriza, subiect de dezbateri intense la CEO Conference – Shaping the Future de la Cluj-Napoca

Ce urmează în anul 2024?

Pe fundalul schimbărilor macroeconomice accelerate, cea de-a 21-a ediție a CEO Conference a oferit o platformă de dezbateri valoroase liderilor autentici, reprezentanților celor mai mari branduri românești și directorilor din industrii majore precum finanțe, bănci, asigurări, auto, energie și utilități, IT, construcții, farma și multe altele.

Următoarea ediție a CEO Conference va avea loc în luna mai 2024 la București, unde liderii de business ai companiilor din toată țara vor discuta rezultatele obținute, tendințele observate și strategiile potrivite pentru a naviga provocările și a profita de oportunitățile emergente.

Pentru mai multe informații și noutăți cu privire la ediția viitoare, vă rugăm să vizitați www.ceoconference.ro.

Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.