Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Mai multe asociaţii cer guvernului 4 miliarde de euro pentru eficiența energetică a clădirilor, prin PNRR

Unsprezece asociaţii profesionale şi patronale din domeniul eficienţei energetice a clădirilor, reprezentând sute de companii importante din România şi o parte importantă a economiei României, dar şi zeci de mii de specialişti din rândul arhitecţilor, inginerilor şi auditorilor energetici propun majorităţii guvernamentale care se creează în aceste zile şi care discută programul de guvernare prioritizarea unuia dintre cele mai importante sectoare pentru economia României prin alocarea prin Planul National de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a 4 miliarde de euro pentru eficienţa energetică a clădirilor.
Mai multe asociaţii cer guvernului 4 miliarde de euro pentru eficiența energetică a clădirilor, prin PNRR

Redăm mai jos integral scrisoare deschisă adresată noii majorităţi guvernamentale prin care se cere rediscutarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR:

Stimate domnule Ludovic Orban,
Stimate domnule Dacian Cioloş,
Stimate domnule Dan Barna,
Stimate domnule Kelemen Hunor,
Stimate doamne şi stimaţi domni din noua majoritate guvernamentală,

Vă scriem în numele a unsprezece asociații profesionale și patronale din domeniul eficienței energetice a clădirilor, reprezentând sute de companii importante din România și o parte importantă a economiei României, dar și zeci de mii de specialiști din rândul arhitecților, inginerilor și auditorilor energetici.

Organizaţiile pe care le reprezentăm s-au reunit cu această ocazie şi propun majorităţii guvernamentale care se creează în aceste zile şi care discută programul de guvernare prioritizarea unuia dintre cele mai importante sectoare pentru economia României prin alocarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a 4 miliarde de euro pentru eficienţa energetică a clădirilor.

Această sumă nu este aleasă întâmplător, ci este echivalentă cu proporţia de emisii de gaze cu efect de seră ce revine sectorului clădirilor. Acestea produc 36% din aceste emisii, aşa că ar trebui să îi revină cel puţin 4 miliarde din cele 11,3 miliarde rezervate României pentru proiecte cu impact asupra reducerii emisiilor de carbon conform Pactului Ecologic European (Green Deal).

Redimensionarea sumei puse în discuţie în prezent, care este de doar 1,2 miliarde de euro, ar trebui să fie un obiectiv major, atât prin prisma obligaţiilor europene şi naţionale pe care ni le-am asumat, cât şi pentru că investiţiile în renovările de clădiri returnează cele mai multe beneficii economice, sociale și de mediu precum crearea rapidă de noi locuri de muncă, relansarea economică, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, conform Comisiei Europene şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA). Astfel:

  • IEA precizează în raportul său referitor la redresarea sustenabilă în perioada pandemiei faptul că “cele mai multe locuri de muncă noi vor proveni din măsuri pentru renovarea clădirilor şi alte măsuri de eficienţă energetică”. Acelaşi raport subliniază că asemenea investiţii vor genera locuri de muncă rapid şi le vor crea pe plan local, nu le vor internaţionaliza;
  • Comisia Europeană recomandă în Ghidul referitor la Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă prioritizarea investiţiilor în eficienţa energetică a clădirilor ca instrument esenţial pentru relansarea economică şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • Pactul Ecologic European are ca element esenţial “Valul de renovare a clădirilor”, fără care nu ne putem atinge obiectivele climatice pentru anii 2030 şi 2050 la nivel european, iar noi trebuie să respectăm prevederile sale, inclusiv de a creşte substanţial rata de renovare a clădirilor;
  • Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis foarte recent mesajul că România are ca prioritate lupta cu schimbările climatice, precizând: “Împreună cu Guvernul, vom folosi fondurile europene și vom elabora politici publice în domeniul mediului, pentru că toate acestea contribuie la sănătatea noastră și constituie o mare oportunitate de creștere economică”;
  • Consiliul European a adoptat recent ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de 55%, un obiectiv ridicat şi care poate fi atins doar prin investiţii în eficienţa energetică a clădirilor, în condiţiile în care acestea sunt responsabile de consumul a 40% din energie şi de 36% din emisiile de gaze cu efect de seră.
  • România are un nivel extrem de scăzut al alocărilor de bani pentru clădiri comparativ cu nivelul european. Spre exemplu, Bulgaria alocă 1.5 miliarde pentru eficiența energetică prin PNRR, în condițiile în care are o populație de aproximativ 3 ori mai mică


Nu în ultimul rând, dorim să subliniem faptul că România, conform obligaţiilor asumate prin Strategia Naţională de Renovare, va trebui să investească aproximativ 13 miliarde de euro în eficienţa energetică a clădirilor până în 2030 pentru a-şi atinge obiectivele privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi tranziţia la o economie neutră din punct de vedere climatic. Este un obiectiv natural să folosim măcar 4 miliarde din fondurile puse la dispoziţie prin PNRR pentru a acoperi o parte din investiţia necesară.

De asemenea, atragem atenţia şi asupra faptului că în PNRR ar trebui inclusă şi finanţare reducerii consumului de energie în casele unifamiliale, care lipseşte din primul proiect pus în discuţie, astfel încât fondurile pentru imobile să nu fie rezervate exclusiv clădirilor publice şi blocurilor de locuinţe. Ne arătăm încrederea că Guvernul va sprijini şi renovarea energetică acestui tip de clădiri, mai ales că în 2020 a fost creat primul program naţional de reducere a consumului energetic în această categorie de clădiri, Casa Eficientă Energetic, implementată de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Organizaţiile semnatare:

ARACO, cea mai mare asociație din ţară care reprezintă antreprenorii din zona construcțiilor
RoGBC - Romania Green Building Council / Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, filiala din România a acestei organizații mondiale
ROENEF, asociației reprezentativă din domeniul eficienței energetice în clădiri, afiliată campaniei europene Renovate Europe
Asociații profesionale care reunesc zeci de mii de profesioniști din domeniile lor – Asociația Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR), Ordinul Auditorilor Energetici din România (OAER) și Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR)
Asociații ale producătorilor de materiale termoizolante: APIVMR - Asociația Producătorilor și Importatorilor de Vată Minerală din România și ROMEPS – Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România
Asociații care reprezintă segmente importante din zona eficienței energetice: Asociația Cluster pRO nZEB (clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero) și QETICS - Asociația Grupul pentru calitatea sistemelor termoizolante ETICS (ETICS – sisteme de termoizolație compozită exterioară)
Cel mai cunoscut think-tank specializat în politici de energie – Energy Policy Group

Semnatari:
Emilia Cerna-Mladin – Președinte, Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România
Ioan-Silviu Dobosi - Președinte, Asociația Inginerilor de Instalații din România
Ovidiu Păscuţiu – Preşedinte, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Vată Minerală din România
Laurenţiu Plosceanu – Preşedinte, Asociaţia Română a Antreprenorilor în Construcţii
Andrei Botiș – Președinte, Consiliul Român pentru Clădiri Verzi / Romania Green Building Council
Horia Petran – Președinte, Asociația Cluster pro-nZEB
Radu Dudău – Director, Energy Policy Group
Adrian Zamfirache – președinte, Asociația QETICS – Grupul pentru calitatea sistemelor termoizolante ETICS
Cătălin Lungu – Director Executiv, Ordinul Auditorilor Energetici din România
Mihail Ștefan – Director Executiv, ROMEPS – Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România
Mihai Moia – Director Executiv, Asociația pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF

 

7 motive pentru a aloca 4 miliarde de euro pentru eficiență energetică a clădirilor

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.