Interioare de vis si casele in care, de fapt, traim
Se spune adesea ca de la vis la materializarea lui nu este decat un singur pas. Sa ai o casa ca desprinsa din reviste, iata un vis. Poate ca multi romani il au, poate ca multi se leagana in iluzia ca pot reproduce la ei acasa ceea ce vad in publicatiile de arhitectura care fac sa li se aprinda imaginatia… dar cu siguranta putini reusesc sa il materializeze. Finantele personale sunt motivul pe care cei mai multi il invoca atunci cand sunt intrebati “de ce” nu au inca locuinta dorita… Adevarul e ca altele sunt lipsurile si altul e motivul care te face, practic, incapabil sa-ti iubesti atat de mult casa incat sa o transformi la propriu intr-un camin modern. Indiferent de cati bani ai.
Un studiu asupra culturii locuintei la romani ar ajunge, probabil, la concluzii cu totul surprinzatoare, dar din pacate tot ce am la dispozitie este o analiza empirica asupra felului in care locuim.
Ca jurnalist, am umblat ani de zile prin Romania si am vazut, macar in trecat, multe case, nu doar pe afara, ci si inauntru: de oameni saraci si de oameni bogati, de oameni simpli si de celebritati. Am vazut parastase pe casa scarii pentru ca nu era destul loc in apartament, am vazut oameni cu mobila in strada din pricina retrocedarilor, am vizitat si vile cu etaj, si apartamente din blocuri noi, si case de VIP-uri, de pictori sau unele de fosti boieri, care inca mai aratau ca niste muzee, am vazut si apartamente sau casute din alte tari…
Cea mai buna concluzie pe aceasta tema (probabil care ar reiesi si in urma unui studiu asumat) e urmatoarea: ceea ce denota casele oamenilor nu tine atat de mult de banii de care dispun acestia. Nici macar de etnia sau cultura tarii de care apartin. Si, culmea, nici macar de gradul lor personal de cultura si educatie. Conteaza in mult mai mare masura caracterul celor care locuiesc in ea si stilul lor de viata – deschiderea catre nou, capacitatea lor de a invata, de a se autoeduca mereu, inspiratia si optimismul, ordinea si echilibrul interior si, desigur, motivatiile personale.
Asa cum hainele pe care le imbracam ne exprima atitudinea fata de viata, casa in care petrecem o treime din zi este o oglinda a ceea ce suntem in interior.
Suntem lenesi cu noi insine, indolenti cu ce ne inconjoara sau dimpotriva ordonati in tot ce facem si grijulii cu cei din jur? Avem pretentii de la noi? Suntem familisti, solitari, ne plac animalele, pestii, ne place sa calatorim? Suntem sobri (ne dorim functionalitate si atat) sau suntem niste artisti (poate inca nedescoperiti) energizati de culori si forme inedite? Toate acestea si inca multe altele le vom aduce in locuinta personala, mai ales atunci cand devenim proprietari pe un spatiu. Chiar si atunci cand stam cu chirie si nu avem posibilitatea sa facem prea multe schimbari, tot ne alegem interiorul in care ne simtim cel mai confortabil si il personalizam, pe cat se poate, in functie de cine suntem.
Nu e de mirare, asadar, ca locuintele si interioarele de oriunde din lume sunt doar la fel de eterogene ca oamenii – prea multe si diverse pentru a putea fi clasificate. Nu e de mirare nici ca nu putem obtine la noi acasa un interior “de revista”, atata timp cat nici viata noastra personala, interioara, nu e… “ca in reviste”.
Ei bine, multi oameni tot mai cred ca banii (mai multi decat au, desigur) le-ar permite si sa fie niste fiinte mai bune: sa se imbrace mai bine, sa manance mai sanatos, sa aiba un caracter mai placut… Asa si cu casele, unii isi inchipuie din start ca un simplu cont cu multe mii de euro (si numai acela) le-ar permite sa anagajeze designerul potrivit, echipa minune de mesteri, sa cumpere mobila mult dorita si tot asa. Nu zic ca banii nu ar putea schimba o casa, respectiv un om in bine “peste noapte”, dar, atentie, asta doar in masura in care individul respectiv are deja in interiorul lui “materialul propice” pentru a evolua. Psihologic vorbind, banii nu schimba un om, doar ii scot in evidenta caracterul, gusturile si opiniile. La fel e si cu amenajarea unui interior: mai multi bani ne-ar ajuta sa alegem materiale si echipe de calitate, sa ne angajam consilieri mai priceputi decat noi (asta daca am avea deschiderea necesara sa le acceptam opiniile), poate chiar sa cumparam un mobilier ultimul racnet in tendinte… insa proiectul interiorului de vis este de fapt extrem de personal si nu ni-l poate da cineva din afara fara sa colaboreze foarte strans cu noi. Un profesionist in domeniu ar veni cu sfaturi si idei bine puse la punct, ne-ar recomanda lucruri de calitate, ne-ar ajuta sa alegem in conformitate cu propriile noastre necesitati, insa nu va putea crea in locul nostru proiectul acela intim care s-a nascut deja, de fapt, in imaginatia noastra.
Daca nu aveti casa de vis sau nici macar nu va apropiati de ceea ce v-ar placea cu adevarat, studiati-va, asadar, nu doar casa, ci si felul de a fi. Ce va lipseste si ce ati vrea sa indreptati in viata voastra cotidiana? Ce ati putea face chiar acum, incepand de astazi? Poate sa incepeti cu reamenajarea unei singure incaperi, a catorva lucruri la indemana? Poate sa alungati plictiseala, nesiguranta si sa incepeti proiectul locuintei pe care o doriti de mult, fara sa uitati in acest context si de omul care ati dori sa fiti?
Proiectul care va va contura asteparile va fi astfel harta pe care va veti orienta de acum inainte. Cu ea in fata, aveti deja telul si nu va mai ramane decat sa porniti cu rabdare spre scopul dorit.
Indiferent de cat de inaccesibil vi se poate parea la inceput un tel, setati-va aspiratiile cat mai sus. Si nu va panicati in legatura cu banii: investitia mai importanta este aceea de timp, in rest puteti investi oricat de putini bani daca o faceti cu consecventa. Rezultatele se vor vedea pas cu pas, in timp. Corpul perfect nu se face stand pe canapea si nici facand o sfortare brusca de a merge doar doua saptamani la sala. La fel si in cazul casei: cu investitii mici, dar frecvente, cu un scop bine stabilit, veti simti ca va apropiati in fiecare zi mai mult de caminul ideal si cu aceasta ocazie rezultatele vor fi chiar mai trainice.
Am vazut, intr-o vara, acum trei ani, o casuta din lemn. Interioriul nu era total terminat, dar deja se putea locui in ea. O casa cu parter si etaj, cu lemn mirosind a nou, undeva la tara. Proprietarul casei cu pricina era pensionat, trecut de cinzeci de ani si pornise cu totul si cu totul de la zero in urma cu doi ani, atunci cand revenise intr-un sat sarac din inima Baraganului. Omul nu putea cheltui mai mult de 500 ron pe luna pe materiale sau profesionisti, nici pe proiecte de anvergura. In acei doi ani muncise zi de zi cu mana lui, iar la un moment dat, pentru lucrari la care nu se pricepea gasise o echipa de mesteri dintr-un oarecare cult religios (oameni care ii ofereau avantajul ca cereau bani putini, veneau la timp, nu beau in timpul lucrului si lasau curat in urma lor).
M-am simtit de parca eram la o cabana, desi ograda era toata o debandada: pavajul aleii inca neterminat, materiale de constructie prin toate partile, scheletul metalic al unei bancute ce urma sa fie finisata, grajduri improvizate… Omul mi-a prezentat cu mandrie si animalelele lui dragi (pasari, un cal foarte bine ingrijit, o vaca cu vitel care ii asigurau hrana de zi cu zi; nu de alta, dar banii din pensie se duceau in exclusivitate pe constructia casei.)
Omul nu era prea scolit, nici reviste de arhitectura nu citise, nici n-avea habar ce-i acela un designer, totusi casuta era atat de firesc si frumos construita, cu tot ce-i trebuia, inclusiv fundatie, instalatii de apa curenta, mansarda, spatii de depozitare, o terasa plina de flori… incat m-am intrebat atunci ce bun simt anume l-a ajutat sa obtina toate acelea.
Si m-am gandit ca, daca el a reusit, cu atat de putine resurse, sa faca din aproape nimic o casa functionala si placuta ochiului, la ce reusite remarcabile am putea ajunge noi, ceilalti, mai cititi, mai umblati prin lume, cu mai putini ani si cu ceva mai multe resurse financiare decat o pensie? Evident, daca am avea determinarea de rigoare. Si fara pretextul lipsei de timp.
Alina Miron
