Expoziţiile claselor De-a arhitectura încheie anul şcolar 2018-2019
Aproximativ 4.800 de şcolari din ciclul primar şi gimnazial au participat în anul şcolar ce a luat sfârşit la cursurile De-a arhitectura dedicate educaţiei de arhitectură şi mediu construit. Elevii din cele 192 de clase din 47 de localităţi, dintre care 24 de clase în zona rurală, au studiat o oră pe săptămână timp de un an şcolar sub îndrumarea tandemului cadru didactic-arhitect voluntar. În total 192 de învăţători şi 179 de arhitecţi în: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea.
Copiii care au parcurs cursul "De-a arhitectura în oraşul meu" vor înţelege altfel spaţiile din jurul lor, vor aprecia armoniile şi memoria locului, vor pune întrebări mai pertinente edililor în deciziile de amenajare a spaţiului public şi vor fi cetăţeni mai informaţi, mai responsabili şi mai interesaţi de mediul în care trăiesc. Cei mai mici, care au trecut prin cursul "De-a arhitectura mini", au învăţat despre arhitectură, într-o joacă serioasă, prin activităţi hands-on şi vor fi mai curioşi despre mediul care îi înconjoară, mai atenţi la oraşele şi satele în care locuiesc. Elevii mai mari care au finalizat programul "De-a arhitectura în şcoala mea” au descoperit şi şi-au dezvoltat un mod de gândire şi de abordare a problemelor specific arhitecţilor şi designer-ilor ('design thinking'), în acelaşi timp au fost ghidaţi de arhitecţi în investigarea şcolii lor, în identificarea aspectelor legate de clădire pe care doresc să le îmbunătăţească şi în realizarea de propuneri de proiect pentru acestea.
Toate cursurile s-au încheiat cu expoziţii ale proiectelor elevilor: fie macheta unui orăşel la care a lucrat întreaga clasă, fie diverse construcţii sau personaje realizate de-a lungul anului de către cei mai mici, care lucrează mai bine individual, fie propunerile pentru şcoala în care studiază realizate de elevii de gimnaziu, propuneri care în unele cazuri devin proiecte reale, implementate chiar de elevi.
Este important pentru procesul educativ ca elevii să-şi asume rezultatele muncii lor, ca acestea să fie prezentate, discutate şi argumentate, cu atât mai mult cu cât evenimentul de multe ori este public, iar la expoziţia-vernisaj participă părinţi şi bunici, fraţi şi surori, cadre didactice, arhitecţi şi chiar reprezentanţi ai localităţii sau presa. Nu este o competiţie de machete, nici între echipe, nici între clase. Acest moment este o încununare a muncii copiilor şi a îndrumătorilor, o sărbătoare a ideilor creative rezultate în urma studierii mediului înconjurător, natural şi construit.
De asemenea, evenimentele de sfârşit de an oferă îndrumătorilor şi coordonatorilor locali De-a arhitectura posibilitatea unei "priviri înapoi cu... bucurie". Acum sunt adunate idei şi propuneri pentru o şi mai bună organizare anul viitor şi pentru stabilirea accentelor pe care să se concentreze, pe timpul verii, atât pregătirea profesorilor care vor preda cursurile anul viitor, cât şi cea arhitecţilor voluntari care îi vor ajuta.
Bucuria şi pasiunea cu care au lucrat şi s-au jucat cei mici alături de îndrumători a fost sărbătorită în expoziţii din localităţi din întreaga ţară. Vă prezentăm filmul expoziţiei din Timişoara, aici. Mai multe detalii despre expoziţii puteţi afla de pe pagina de Facebook De-a Arhitectura sau scriindu-ne la office@de-a-arhitectura.ro.
Mulţumim Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) pentru susţinerea programelor De-a arhitectura, mulţumim gazdelor expoziţiilor şi sponsorilor din anul şcolar 2018-2019 care au facilitat accesul gratuit pentru copii la cursurile De-a arhitectura.
Comunicat de presa