Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

De ce avem nevoie de un diriginte de șantier

Există beneficiari ai unor lucrări de construcții relativ complexe care află că ar fi trebuit să aibă un diriginte de șantier abia când trebuie să facă recepția finală a acelor lucrări, ceea ce îi pune într-o situație delicată. Apelând tardiv la un astfel de specialist conștient de responsabilitățile sale, există o mare probabilitate să fie refuzat, pentru că el nu va gira așa ceva fără să aibă minime verificări și probe. Nu discutăm despre lucrări care nu au nevoie de autorizare. Ne referim la cele care au obținut autorizație de construire și care, conform Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii (republicată), se vor efectua doar cu ajutorul unui diriginte de șantier cu ștampilă sau al unei echipe de consultanți specializați care asigură investitorii, persoane fizice sau juridice, de execuţia corectă a lucrărilor de construcţii pe toată durata șantierului.

De ce avem nevoie de un diriginte de șantier
Pexels

Diriginția de șantier este o instituție importantă pentru bunul mers al unui șantier; în plus, lucru deloc de neglijat, este obligatorie. Până în 2015, erau exceptate locuințele sau anexele din mediul rural care erau dispuse pe parter sau parter plus etaj, dar acum obligativitatea este generală. Lipsa unui diriginte de șantier este considerată contravenție și se pedepsește cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei.

Dincolo de aceasta, însă, fără aportul unui specialist în construcții, de regulă absolvent al unei facultăți în domeniu, acreditat și reacreditat periodic de Inspectoratul de Stat în Construcții, ne este practic imposibil să fim siguri că am parcurs corect etapele necesare și să obținem documente obligatorii, precum cele referitoare la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante, recepția finală sau întocmirea Cărții Tehnice a construcției.

Dirigintele de șantier nu este doar un garant al respectării legislației, ci și un reprezentant al beneficiarului în fața tuturor actorilor implicați în proiect: constructori, arhitecți, furnizori, chiar instituții ale statului, cu care acesta este mai familiarizat decât un investitor aflat la primul să proiect imobiliar. Mai mult decât atât, el poate implementa un management al proiectului, cu un calendar bine gândit, incluzând cât mai multe detalii privind materialele necesare și ritmul lucrărilor. În ce moment este necesar să apelăm la serviciile sale? De preferat cât mai aproape de începutul lucrărilor, poate chiar în același timp cu realizarea proiectului de arhitectură, deoarece sfaturile lui ne vor ajuta să înțelegem care ne sunt limitele și avantajele în acel proiect.

Atribuțiile de bază ale dirigintelui de șantier nu sunt deloc opționale, acesta fiind responsabil pentru viciile ascunse ale construcției, apărute până la 10 ani de la recepția lucrării, dar și după această perioadă, pe toată durata de existență a construcției, pentru vicii ale structurii de rezistență provenite din nerespectarea normelor de proiectare și de execuție. De exemplu, dacă după 15 ani de la recepție apar fisuri în structură pentru că nu s-a folosit oțel beton conform proiectului, dirigintele de șantier este direct responsabil. Aici trebuie să mai luăm în calcul un aspect: fiecare diriginte de șantier are competențe pe anumite domenii sau subdomenii, pe care acesta a obținut autorizație de practică.

Ca beneficiar al unor lucrări de construcții precum o casă sau un imobil multietajat, vom apela la cineva care este autorizat pentru construcții civile, industriale și agricole; dacă este specializat în rețele termice și sanitare, ne poate fi de folos strict pentru acel segment, de aceea trebuie să ne asigurăm că am apelat la persoana potrivită (în caz contrar, amenda este aceeași ca în cazul în care nu am avea diriginte de șantier). La rândul său, dirigintele de șantier care nu respectă domeniul pe care este autorizat va fi sancționat de ISC cu suspendarea sau anularea autorizației, eventual se va alege din partea autorităților cu dosar penal, dacă se consideră că a comis o infracțiune.

Drepturile, obligaţiile şi răspunderile diriginților de șantier, conform Legii 10/1995 și procedurii aferente pot fi găsite cu ușurință de către cei interesați, dar ar mai fi necesare câteva detalii. Iată deci cum cum ne poate ajuta concret un diriginte de șantier:

  • verifică proiectul și detaliile tehnice de execuție, care pe alocuri pot fi eronate, respectiv concordanţa dintre autorizaţia de construire, certificatul de urbanism, avize, acorduri şi proiect;
  • poate oferi beneficiarului consultanță tehnică și juridică pe toată perioada șantierului, contribuind la obținerea autorizațiilor, la selectarea constructorului, chiar la adaptarea proiectului în funcție de necesitățile beneficiarului și de situația din teren; o bună colaborare cu arhitectul este un element de bun augur;
  • depune documentația de începere a lucrărilor, cea a programului de control în faze determinante, oferă suport beneficiarului în relația cu reprezentanții ISC care inspectează șantierul;
  • verifică periodic evoluția șantierului, la intervale stabilite de comun acord cu beneficiarul – o dată pe săptămână sau mai des, în funcție de stadiul de execuție și de onorariul convenit;
  • verifică gradul de pregătire și competențele echipei de execuție, intervenind atunci când aceasta nu asigură o calitate corespunzătoare sau irosește materiale; dirigintele de șantier poate decide chiar oprirea lucrărilor dacă el consideră că este justificat;
  • participă la fazele determinante și la toate lucrările importante care urmează să devină ascunse, începând cu trasarea axelor și predarea amplasamentului către constructor, continuând cu armarea elementelor structurale, șarpanta acoperișului etc.
  • face măsurători și teste (atunci când este cazul), iar, dacă observă probleme, le semnalează beneficiarului prin note de constatare, oferind și soluții pentru rezolvarea acestora;
  • verifică materialele utilizate, certificatele de conformitate și compatibilitatea cu cerințele proiectului;
  • semnează documentele necesare care atestă calitatea lucrărilor executate și organizează documentele care stau la baza Cărții Tehnice a Construcției, un document (obligatoriu) care îi va fi de mare ajutor beneficiarului mai târziu, când va trebui să repare să modifice sau să introducă proprietatea pe piața imobiliară;
  • are un rol determinant în procedura de recepție de la terminarea lucrărilor, așa cum am mai menționat, fiind unul dintre membrii comisiei respective;
  • asigură respectarea cerințelor de mediu și verifică eliberarea terenului la terminarea lucrărilor.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.