Iţi place aceasta stire? Recomand-o prietenilor:
Abonează-te la SpaţiulConstruit sau conectează-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.

Cum să folosești ventilația pentru a preveni răspândirea virusurilor în interior

După aproape 2 ani de pandemie putem spune că știm cu siguranță un lucru: majoritatea infectărilor cu SARS-CoV-2 are loc în spații închise și este rezultatul inhalării particulelor de aer contaminate cu virusul.

Cum să folosești ventilația pentru a preveni răspândirea virusurilor în interior

De aceea, primul pas în lupta împotriva răspândirii a fost limitarea deplasărilor, introducerea sistemului de work from home și a măștilor obligatorii în interior – totul pentru a evita prezența mai multor oameni în spații închise.

Dar din 2020 și până acum am realizat că această metodă nu este fezabilă: 40% din persoanele infectate sunt asimptomatice – nu prezintă simptome, dar pot da totuși boala mai departe fără să își dea seama – și nu este posibil ca măsurile de siguranță bazate pe izolare să fie implementate pe termen nelimitat.

În timp ce măștile fac o treabă bună în a limita răspândirea virusului, ele nu pot opri 100% din particulele rezultate în urma tusei, strănutului sau respiratului.

Atunci cum putem susține un mediu interior cât se poate de sigur atunci când vine vorba de protejarea celor care intră în birouri/magazine/săli de clasă?

Odată de virusul pătrunde în încăperi, există 2 opțiuni: aer proaspăt de afară SAU eliminarea virusului din interior.

La ATREA România credem cu tărie că cea mai sigură, sănătoasă, sustenabilă și eficientă metodă este prima – un flux permanent de aer proaspăt.

Aer proaspăt și curat din afară

Cel mai sigur și curat mediu interior este unul care se bucură de un flux constant de aer proaspăt din afară care înlocuiește aerul folosit din interior.

Simplificat: cu cât aerul din interior este mai proaspăt, cu atât incinta este mai sigură și mai sănătoasă. Fluxul de aer diluează orice contaminant din clădire și reduce riscul de expunere.

Experții în domeniu determină schimbul optim cu ajutorul unei rate de schimb a aerului. Acest număr cuantifică de câte ori aerul dintr-o clădire este înlocuit cu aer din afară de-a lungul unei singure ore.

În timp ce rata exactă depinde de numărul de oameni și dimensiunile spațiului, majoritatea experților estimează că 6 schimburi sunt ideale pentru un spațiu de 3 metri x 3 metri cu maxim 4 oameni.

În pandemie acest schimb ar trebui să fie mai mare. Un studiu efectuat într-un spital din Hong Kong în 2016 a evidențiat că o rată de schimb de 9 ori pe oră a redus răspândirea SARS, MERS și H1N1.

Din păcate, în România foarte multe clădiri (mai ales școli) nu respectă aceste standarde de ventilare sau se bazează încă pe aerisire tradițională: geamuri și uși deschise sporadic dacă tipul construcției o permite.

Cum această acțiune nu este suficientă tot timpul (temperatura externă nu o permite, se creează un curent de aer neplăcut și neomogen), cum ne putem asigura că cei care lucrează în interior se pot bucura permanent de aer proaspăt și curat care îi ajută să evite infectarea?

Cu cât aerul folosit rămâne mai mult în incintă, cu atât acesta devine mai încărcat de particule nocive: de la alergeni la substanțe folosite la curăține și aerosolii încărcați cu viruși.

Ventilația automatizată: flux permanent de aer curat

Soluțiile de ventilație pe bază de recuperare de căldură ATREA combină principii de termodinamică, factori de mediu schimbători (umiditate, flux de aer, presiune diferențiată), panouri de control inteligente și tehnologii inovative de filtrare și ventilare pentru a limita prezența și răspândirea patogenilor și alergenilor.

Concepute pe baza celor mai noi tehnologii din domeniu, optimizate conform celor mai riguroase standarde la nivel european și personalizate în funcție de cerințele fiecărui proiect (spații rezidențiale, spații comerciale, hale industriale, spații office sau școli), soluțiile ATREA creează zone în care oamenii pot respira în voie și unde ei sunt mai protejați de răspândirea virusului COVID-19.

Pe măsură ce continuăm să descoperim noi modele de răspândire a virusului și apar noi variante cu grade diferite de transmisie, nevoile pentru ventilare eficientă și sigură, pentru păstrarea unui grad optim de umiditate și pentru filtrarea și eliminarea aerului introdus devin prioritare pentru administratorii de clădiri.

Ventilația automatizată: aer curat prin soluții sustenabile

Sistemele de ventilare cele mai des întâlnite afectează performanța energetică prin eliminarea aerului fără recuperarea căldurii și astfel generând un impact mai mare asupra costurilor energetice.

Ventilația prin recuperare de căldură de la ATREA conservă energia și astfel contribuie la reducerea facturilor la utilități.

Căldura din aerul eliminat este transferată în aerul care intră cu o rată de eficiență de până la 95%. Cu cât această rată este mai mare, cu atât confortul și siguranța celor din interior sunt mai mari: temperatura rămânând constantă, indiferent de diferențele dintre cele două fluxuri de aer.

Rezultatul este un sistem de ventilație care îndeplinește atât cerințele celor care stau în interior, cât și standarde riguroase de sustenabilitate cu un impact redus asupra amprentei de carbon și mediului înconjurător.

Astfel, la ATREA recomandăm ca pașii ce trebuie urmați pentru asigurarea ventilației responsabile a oricărei incinte ce deservește mai mulți oameni să fie:

• evaluarea calității aerului: determinarea gradului de umiditate, de contaminare, de prezență a anumitor particule și, bineînțeles, gradul de confort al ocupanților.
• testarea, proiectarea și furnizarea de soluțiilor inginerești pentru îmbunătățirea eficienței sistemelor HVAC existente, susținerea monitorizării pe termen lung a ventilației și plasarea importanței asupra calității constante a aerului.
• controale și procese care asigură introducerea optimă a aerului proaspăt.

Cele trei etape ale eficientizării ventilației automatizate pentru interior reprezintă fundația unei clădiri în care oamenii intră și lucrează în siguranță, în care mediul este permanent caracterizat de aer proaspăt și curat și totul este optimizat pentru limitarea maximă a oricări expuneri.

La ATREA România oferim servicii complete consultanță-proiectare-personalizare și instalare cu ajutorul rețelei noastre de parteneri la nivel național. Astfel acoperim nevoile de ventilație asociate spațiilor office, educaționale, comerciale sau industriale cu aceeași eficiență și profesionalism pentru beneficiarii care înțeleg că primul pas spre siguranță este invizibil dar contează enorm: aer proaspăt constant.

Ai o întrebare despre acest subiect? Scrie-o aici!

user
Ataseaza fisiere
(Foto, video sau PDF. Maxim 1600x1600 pixeli @ 50 MB)
Anunță-mă când răspunde cineva
Articol scris de
ATREA
Pentru noi, confidențialitatea dvs. este importantă
Portalul spatiulconstruit.ro folosește cookies pentru a asigura funcționalitatea și securitatea site-ului, pentru a personaliza conținutul și modul de interacțiune, pentru a oferi facilități de social media și pentru a analiza modul în care este utilizat site-ul. Aceste cookies sunt stocate și prelucrate, de către noi sau partenerii noștri în conformitate cu toate reglementările în vigoare și toate standardele de confidențialitate și securitate actuale.

Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dumneavoastră cu caracter personal să nu necesite consimțământul dumneavoastră, dar vă puteți exprima acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus utilizând butonul SUNT DE ACORD de mai jos.

Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra folosirii cookie-urilor.

Mai multe detalii despre politica noastră de confidențialitate aflați aici: https://www.spatiulconstruit.ro/politica-de-confidentialitate.